De la protecţionism la... conflicte armate

Protecţionismul poate avea o formă ofensivă, când înseamnă sprijinirea de sectoare industriale care pot câştiga avantaje competitive (ex: concurenţa dintre Boeing şi Airbus). Dar ceea ce se întâmplă tot mai mult acum este tipul de protecţionism defensiv, de salvare a unor sectoare industriale.

Pe faţă sau voalat, protecţionismul se manifestă şi în Uniunea Europeană, unde guvernele sunt tot mai îngrijorate de creşterea şomajului, de tensiuni sociale, de ascensiunea rasismului şi xenofobiei. Nu întâmplător reuniunea Grupului celor 20, de la Londra, a avut ca rezultat şi finanţări care să stăvilească comprimarea comerţului internaţional.

Din păcate, tăvălugul este probabil să continue în acest domeniu, iar guvernele ţărilor expuse masiv la comerţul extern vor continua să încerce să-şi protejeze pieţele interne cum pot.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Strauss Kahn, a evocat un spectru negru al urmărilor crizei economice. El a făcut referire, în acest context, la intensificarea măsurilor protecţioniste (în domeniul comercial) în lume şi a menţionat posibilitatea izbucnirii de conflicte militare.

O astfel de declaraţie, din partea şefului uneia dintre cele mai importante organisme financiare internaţionale, poate să surprindă, având în vedere că oameni de un asemenea calibru şi cu răspunderile ce le incumbă sunt foarte atenţi cu cuvintele pe care le folosesc, mesajele transmise. Sunt câteva date ce conturează situaţia foarte gravă actuală.

Pentru prima dată după al doilea război mondial, comerţul internaţional se comprimă. Adică nu mai este un motor de creştere, contribuind prin multiplicatori negativi la recesiunea mondială. Aici avem explicaţia pentru reducerea activităţii economice în ţări puternic orientate spre export (precum Germania, Japonia, Coreea de Sud etc.).

Istoria ultimelor două secole este ilustrativă pentru modul în care perioade de avânt economic au alternat cu altele de criză, în condiţiile în care protecţionismul comercial a revenit în mod sistematic (parcă inevitabil) între măsurile de politică naţională ale guvernelor obsedate de limitarea efectelor crizei. Lideri politici marcanţi au făcut în ultimul an referire la experienţa Marii Depresiuni, pentru a îndemna la rezistenţă faţă de măsurile protecţioniste.

Dar una este retorica şi alta acţiunea practică. Fără o coordonare eficace la nivel european (când este vorba despre ţările Uniunii) şi la nivel global, efectele nu vor fi bune. Fiindcă aproape fiecare doreşte să fie un "călător fără bilet" (free rider), în timp ce ceilalţi să se abţină de la măsuri protecţioniste.

Dacă această criză economică va dura, consecinţele sale sociale vor ameninţa funcţionarea Uniunii Europene, a zonei euro. Anii ce vin vor fi, din acest punct de vedere, cel mai sever test din istoria UE. Vom vedea dacă instituţiile democraţiei liberale pot gestiona situaţii atât de dificile din punct de vedere economic, chiar dacă, uneori, s-ar recurge la mijloace de tip autoritarist.

În alte zone ale globului, unde criza economică se împleteşte cu cea alimentară, cu efectele schimbărilor de climă şi unde mare parte din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, vom vedea o proliferare a statelor eşuate şi o multiplicare a conflictelor armate.