x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Deconspiram, nu deconspiram, jaful continua

Deconspiram, nu deconspiram, jaful continua

de Ilie Serbanescu    |    01 Aug 2006   •   00:00
Deconspiram, nu deconspiram, jaful continua

Daca Parlamentul Romaniei, care a ajuns sa faca aproape numai rau Romaniei, vrea, prin exceptie, sa faca si un bine, n-are atunci decat a refuza aceasta preluare de catre stat a datoriilor Bancorex. Cu atat mai mult cu cat nici nu stia de aceasta prevedere din contractul privatizarii BCR!

In timp ce diferiti politicieni si analisti politici isi fac interesele incercand sa ne convinga de moralizarea societatii prin deconspirarea colaborarilor cu fosta Securitate, continua ne-stingherit si netaxat de nimeni jaful din economie, cel mai grav atentat la morala societatii, la fibra natiunii. De departe, cel mai descalificant este jaful practicat, in mod transparent, de statul roman insusi prin punerea populatiei sa achite pagubele rezultand din furturi, in locul celor care au furat.

Iata ultimul din aceste "cadouri", pe care, tocmai acum, guvernul se gaseste sa-l faca populatiei. Pentru ca privatizarea BCR sa se poata finaliza, statul roman urmeaza sa-si asume, potrivit contractului de privatizare, acoperirea unei gauri de 1,8 miliarde de euro reprezentand potentialele datorii ale defunctei Bancorex, asa cum vor iesi acestea la iveala in momentul in care BCR va fi preluata de Erste Bank. Deocamdata, nu se stie exact cat va fi debitul total, dar statul roman si-a asumat o suma acoperitoare, din care Erste Bank va extrage cat va prezenta statului roman ca reprezinta datorii neplatite ale Bancorex, banca ce fuzionase prin absorbtie cu BCR, de fapt banca ce fusese preluata cu creante si datorii de BCR (mai precis de statul roman) cand daduse faliment.

Operatiunea a fost de o jegosenie fara margini, la aceasta recurgandu-se de fapt pentru a se ascunde jaful incredibil de la Bancorex si numele concrete ale celor responsabili de devalizarea acesteia. Pentru a se realiza incredibila diversiune, statul a preluat la datoria publica suma de 2,5 miliarde de dolari, reprezentand creantele Bancorex, adica bani pe care conducerile Bancorex din perioada imediat postdecembrista ii dadusera sub forma de credite unor persoane juridice si fizice fara garantii si cu buna stiinta ca aceste asa-zise imprumuturi nu vor fi realmente niciodata rambursate de cei deveniti peste noapte miliardari de carton prin cadou din banul public. In locul hotilor ramasi complet nepedepsiti, respectivele creante au fost achitate de poporul roman!

Oricum, insa, la vremea asa-zisei fuziuni, acceptata pe spinarea poporului roman de FMI si Banca Mondiala - care, altfel, se dau, nevoie mare!, drept stalpi ai moralitatii in afaceri - , n-au fost preluate de poporul roman decat creantele Bancorex, dar nu si datoriile acesteia. A venit timpul sa fie preluate si datoriile! Bineinteles, tot de poporul roman! Ce alt fraier, decat poporul roman, mai exista in Romania?! Inca vreo 1,8 miliarde de euro! Evident, Erste Bank nici nu vrea sa auda de aceste datorii, neavand, de altfel, nici o legatura cu problema! Si, in afara oricarei eventualitati, este si recuperarea sumelor de la cei care au devalizat banca. Asa ca nota de plata pentru contribuabilii romani va mai creste cu o suma substantiala, care aproape o dubleaza pe cea cu preluarea creantelor.

Daca Parlamentul Romaniei, care a ajuns sa faca aproape numai rau Romaniei, vrea, prin exceptie, sa faca si un bine, n-are atunci decat a refuza aceasta preluare de catre stat a datoriilor Bancorex. Cu atat mai mult cu cat nici nu stia de aceasta prevedere din contractul privatizarii BCR! Nici o paguba! Chiar mai bine, caci nici o tara europeana nu si-a lichidat toate pozitiile capitalului autohton in propriul sistem bancar.

×
Subiecte în articol: editorial roman bancorex