Democraţia săpunului

Traian Băsescu a fost huiduit la Iaşi, de Ziua Unirii. Nu-i cel mai fericit mod de a omagia un act istoric de o importanţă covârşitoare pentru naţiune, dar nici tragedia începutului de mileniu. Oricât ar părea de spectaculos faptul că, pe fondul unei recesiuni economice infernale,  preşedintele în exerciţiu, altădată extrem de popular, a ajuns să irite mulţimile şi să se refugieze într-o cameră de hotel, nu-i nimic neobişnuit sau de speriat. N-a încercat nimeni să dea o lovitură de stat. Nişte oameni nemulţumiţi de statutul şi de veniturile lor, în nici un caz proşti, aşa cum îi caracteriza la televizor Constantin Simirad (fost ambasador în Cuba, unde pare  a-şi fi desăvârşit reflexele comunistoide), ci eventual amărâţi, şi-au vărsat legitim frustrările, într-o manifestare publică, pe decidenţii politici, în frunte cu şeful statului. S-a întâmplat de atâtea ori în istorie. E, până la urmă, o chestie care ţine de resorturile democraţiei.

Conform DEX, democraţia e "o formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea”. Pentru cine a avut timp să citească şi altceva decât manuale de propagandă, conceptul numit democraţie se bazează pe un set standard de valori: pluralismul politic, libertatea de exprimare, separarea puterilor în stat şi sacralitatea legii. Huiduielile, evident neplăcute auzului oricărui demnitar aflat în vârful piramidei statale, fac parte, după cum scrie la carte (alta decât şeptarul de treflă), din subcapitolul intitulat "liberatea de exprimare”. Şi, în societăţile democratice, sunt acceptate ca parte a regulii jocului politic. Numai tiranii au pretenţia de a fi aclamaţi la fiecare ieşire publică.

Inovator cum îl ştim, preşedintele Băsescu, politician care are impresia că toate planetele se învârt în jurul lui, are, însă, pentru uz propriu şi minimalizarea contestatarilor, o altă definiţie a democraţiei. A rostit-o, jumătate sentenţios, jumătate ghiduş, în discursul (televizat, duminică seară) pe tema recalculării pensiilor militare. Democraţia lui se bazează pe ideea că, dacă guvernul ia o măsură care crede el că favorizează majoritatea, atunci e de bine şi "asta-i viaţa”. Nenorocirea e că-n istoria recentă a mai existat cu succes politic şi, spre exemplu, unul Hitler. Care a trimis milioane de evrei la săpun, după ce în prealabil le confiscase averile, cu ferma convingere că face un mare bine "rasei” ariene, net majoritară în Germania interbelică...