Demolarea interesului general

Se spune că România tot are o sabie deasupra capului, una neapărat străină sau cel puţin sub dominaţie străină. Sabia există, dar e neaoşă. Sabia de azi e incompetenţa şi incapacitatea guvernării de către noi înşine a interesului general, adică al "angajamentului şi acţiunii concrete în favoarea întregii societăţi" (Michel de Montaigne, 1580).

Kenneth Arrow, Premiul Nobel pentru economie în 1972, admirator al lui Adam Smith, sublinia chiar în discursul său de recepţie: "Chiar şi în ipotezele cele mai favorabile descentralizării procesului decizional, continuă să existe o necesitate ireductibilă de opţiune socială, colectivă în materie de distribuţie. De fapt, există numeroase situaţii în care înlocuirea pieţei cu decizia colectivă este necesară sau cel puţin preferabilă".

E vorba despre rolul statului, deci al guvernării. E vorba despre realitatea demonstrată şi întărită dramatic de criza globală de azi că piaţa nu lucrează pentru interesul naţional, ci, invers, interesul naţional trebuie impulsionat pe piaţă. Calculând totalitatea investiţiilor străine directe (ISD) în economia României din 2000 (începutul creşterii economice) până în 2008 inclusiv, circa 40 mld. de euro, şi valoarea nominală cumulată a PIB-ului în aceeaşi perioadă, de circa 700 mld. de euro, avem o medie a ISD de 5,7% pe an. E evident că e imposibil să facem o Românie modernă numai cu astfel de resurse.

Pe de altă parte, când Guvernul se împrumută pentru plăţi curente cu sume care adunate de la începutul doar al acestui an se apropie de fabuloasa cifră de 13 mld. de euro avem de-a face cu demolarea interesului general, iar nu cu servirea lui. A plăti din împrumuturi (cu o dobândă enormă, aşa cum impune piaţa bancară la zi) nu programe de investiţii, ci salarii este ca şi cum, atunci când trebuie să repari casa care stă să se dărâme, te împrumuţi ca să mai angajezi noi paznici.

Depăşirea decalajelor dure de organizare a statului, de calitate şi de extindere a infrastructurilor şi de productivitate faţă de Europa Occidentală nu face acum obiectul nici unui plan serios, strategic şi îndrăzneţ al României. Este măsura exactă a gradului de nepăsare faţă de interesul naţional şi general. Nu putem merge pe jos în opinci, când alţii merg călare pe acelaşi drum spre aceeaşi ţintă. Este umilinţa care ne doare mai rău decât paguba.

O alocare de resurse poate fi optimă economic şi în acelaşi timp să ducă la bogăţii enorme pentru unii şi la sărăcie extremă pentru alţii. Imensa reuşită a capitalismului dezvoltat este echilibrarea veniturilor reale ale oamenilor. Rolul guvernării este această formă de asumare a interesului general. Spre exemplu, fără sprijin guvernamental nu s-ar dezvolta energia solară, eoliană şi nici infrastructura de transport a energiei electrice. Să ne amintim de black-out-ul (întreruperea totală a alimentării cu energie electrică) care a zguduit în 2003 nord-estul Statelor Unite şi sud-estul Canadei, lăsând deconectaţi 50 de milioane de locuitori timp de 19 ore şi care a costat 10 mld. de dolari în timp ce investiţia necesară şi neefectuată de Guvern era de doar 1 mld. de dolari.

Ce să mai vorbim despre o agricultură modernă care, iată, nu se dezvoltă într-o Românie colosal de bogată în resurse agricole, pentru că investitorii nu-şi pot permite să mizeze pe termen lung fără sprijin guvernamental. (Zilele acestea am regăsit în romanul lui Duiliu Zamfirescu "Viaţa la ţară" dureroasa lui apreciere "cum a fost tratat ţăranul: toţi din toate părţile l-au mâncat şi l-au înşelat cât au putut".)

Într-o vreme de calamitate economică, peisajul unei ţări se poate transforma radical prin mari lucrări publice. Care e guvernul capabil de asemenea voinţă pentru interesul general? Deocamdată privim la demolarea acestuia, a interesului general, iar nu a acelora care-l neglijează şi-l batjocoresc.