x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Design pentru viaţă

0
Autor: Cristian Crisbăşan 20 Sep 2009 - 00:00
Design pentru viaţă Cristian Crisbăşan /


Suferim de o greşită înţelegere a ceea ce înseamnă, de fapt, design. Design nu este numai cum arată un lucru, ci mai ales cum funcţionează acel lucru şi cum ne trebuie el în viaţa noastră. Design înseamnă planificare, gândire pe termen scurt, mediu şi lung, înseamnă organizare, eficientizare, ergonomie şi funcţionalitate. Designul nu se aplică doar la obiecte.



Principiile designului sănătos pot fi aplicate la un plan de viaţă, la un plan de comunicare - de fapt la tot ceea ce necesită şi implică un set de soluţii coerent articulate şi eficiente pentru nişte probleme date. Chestia asta a şi fost de câţiva ani formulată sub un nou concept: "design for life". Şi, ca să vă dau exemplul "suprem", am să vă spun că circuitul apei în natură este o formă perfectă de design, pe care noi, oamenii, o boicotăm sistematic.

Din cauza lipsei gândirii de acest tip a apărut, de exemplu, în nordul Bucureştiului un ghetou de lux numit "Pipera". El este, în limbajul urbanistic modern, un "urban sprawl", adică o suburbie dezorganizată, izolată şi neracordată eficient la viaţa oraşului din care face parte. Studiile au demonstrat că suburbiile de acest tip sunt o sursă de poluare.

Da, sigur că autorităţile nu şi-au făcut treaba, dar acum vreau să vă vorbesc şi despre mentalitatea românului fudul şi ignorant, care nu vrea să gândească dincolo de gardul curţii lui.

Pe strada noastră (o intrare) sunt şase loturi (trei pe dreapta, trei pe stânga) şi doar cinci case construite. Eu mi-am construit primul casa, în 2005. Direcţia de circulaţie din Primăria Capitalei ne-a spus, atunci când ne-a dat un aviz, că drumul dintre curţile noastre trebuie să fie de 8 metri lăţime (deşi el, ca drum de servitute, fusese prevăzut în plan doar la o lăţime de 4 metri), pentru facilitarea accesului maşinilor de pompieri, în caz de incendiu. Eu am zis: corect! Dar am gândit mai departe: trebuie să poată trece două maşini una pe lângă alta, chiar şi când sunt maşini parcate pe trotuar. O să vină oameni în vizită la noi, o să se construiască şi celelalte case şi o să fie nevoie de spaţiu de manevră pentru camioane, buldozere, excavatoare, basculante, betoniere etc. Şi, nu în ultimul rând, e bine să ai un trotuar lat, să poţi avea un drum decent, cu canalizare. Existau deci toate argumentele din lume pentru ca drumul nostru de servitute să aibă 8 metri lăţime. Ceea ce eu am şi făcut, scurtând, logic, lungimea curţii, cu 2 metri. Nu aveam de gând să stau şi să dorm pe ăia 16 m x 2 m = 32 mp. Plus că m-a costat gardul mai puţin, având 2 laturi de gard mai scurte cu 2 metri. Plus că m-am ales cu un trotuar.

Ei bine, deşi am vorbit cu toţi vecinii mei - care şi-au făcut casele după aceea - să-şi lase şi ei trotuar, nici unul nu a făcut-o! Astfel că numai în dreptul curţii mele drumul este mai lat cu 2 metri. Dar nu cu 4 m cum ar fi trebuit, pentru că vecinul de vizavi, care tocmai şi-a terminat casa, nu a vrut nici el să-şi lase trotuar. Ştiţi de ce nu au făcut-o? Pentru că şi-au construit nişte vile enorme pe nişte terenuri mici. Eu am o casă şi o grădină, nu o vilă. Consecinţa? Noi ne lăsăm liniştiţi maşinile pe trotuarul nostru, în timp ce vecinii mei erau să se ia la bătaie o dată, într-o dimineaţă devreme, pentru că se blocaseră cu maşinile. Ca să nu mai spun de câte ori n-am putut să plec unde aveam treabă, pentru că unuia dintre vecini îi venise un camion, o betonieră, un excavator atunci când îşi construia casa.

E drept, nici autorităţile n-au venit în inspecţie şi control, să pună lucrurile la punct. Dar de ce să mă gândesc că IAR nu şi-a făcut statul treaba, când primii care au greşit a fost vecinii mei?

Eu, unul, m-am săturat să tot dau vina pe stat, ca entitate abstractă şi impersonală, când concetăţenii mei şi-au făcut-o cu mâna lor.

Citeşte mai multe despre:   dreptul la excepţie

Serviciul de email marketing furnizat de