Despre 23 august 1944, fara prejudecati

La 23 august 1944, Romania a rupt cu Axa si a devenit parte a coalitiei antifasciste. Meritul principal in aceasta actiune apartine Regelui Mihai si partidelor istorice

In remarcabila sa lucrare "O istorie sincera a poporului roman", dl Florin Constantiniu scrie: "Pentru oricine cerceteaza obiectiv istoria, este de netagaduit ca actiunea Romaniei din august 1944 a contribuit la scurtarea celui de-al doilea razboi mondial. In acelasi timp, trebuie spus ca principalul beneficiar al actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietica, ale carei trupe au putut inainta rapid si fara pierderi intre 620 si 650 de kilometri spre cele doua directii amintite (mai sus VT): spre Balcani si, prin Romania si Ungaria, spre Viena si Praga". Sunt total de acord cu aceasta analiza. Intr-adevar, Stalin a beneficiat direct de intoarcerea armelor si a reusit, intr-un interval relativ scurt, sa-si impuna oamenii in pozitii influente in guvernele post-dictatoriale de la Bucuresti. Ceea ce nu inseamna ca o continuare a razboiului de partea Germaniei naziste ar fi dat vreo sansa Romaniei. Dimpotriva, este usor de imaginat un scenariu in care sovieticii ar fi sustinut cererile maghiare legate de Transilvania de Nord, considerand ambele tari, Romania si Ungaria, la fel de responsabile si drept urmare pedepsibile pentru alianta cu Hitler. In anii razboiului, la Moscova, exponentii PC Maghiar (in primul rand Matyas Rakosi) au continuat sa sustina vechile pozitii ale Cominternului privind Transilvania (a se vedea Jurnalul din acei ani al lui Gheorghi Dimitrov). Trebuie spus, pentru a contracara viziunea falsificatoare a istoriografiei comuniste, ca nu comunistii romani, ci fortele politice democratice au avut nu doar initiativa, dar si capacitatea politica si militara pentru a face posibila restaurarea pluralismului.

Ceea ce s-a petrecut la 23 august tinea de reintoarcerea tarii la un regim constitutional democratic. Minoritatile nationale, supuse unor oribile persecutii si discriminari, reintrau in drepturile lor firesti. Regimul Antonescu se facuse vinovat de o politica de exterminare in raport cu evreii, mai ales in prima perioada a razboiului din Est. Populatia roma fusese si ea supusa unor abjecte masuri discriminatorii. Rasismul devenise parte integranta a ideologiei oficiale. Partidele istorice, in repetate randuri, protestasera impotriva acestor actiuni de asasinat si prigoana in masa. Statul de drept incetase practic sa existe in timpul dictaturii fasciste. Restabilirea continuitatii constitutionale si alaturarea tarii coalitiei antihitleriste erau astfel deziderate absolut legitime. Cine citeste articolele din august 1944 ale lui Camus din "Le Combat" intelege ca lupta antinazista era un imperativ moral.

Cine erau si ce voiau comunistii romani la acea data? Un minuscul grup de militanti, macinat de lupte intestine, ei erau neconditionat devotati lui Stalin. Grupul din inchisori era dominat de Gheorghiu-Dej care, impreuna cu conducerea clandestina stabilita dupa eliminarea lui Foris, mergea pe linia aliantei tactice cu partidele istorice in directia Frontului National Democrat. Era o orientare temporara, fireste, iar radicalizarea pozitiei sovietice dupa Yalta avea sa o dovedeasca fara echivoc. Grupul de la Moscova, dominat de tandemul Pauker-Luca, a fost luat prin surprindere de actul de la 23 august. Ulterior, pozitia fata de momentul 23 august avea sa fie unul din motivele conflictului dintre Dej si moscoviti. Principalul reprezentant al PCdR la negocierile cu partidele istorice si cu Palatul a fost Lucretiu Patrascanu. "Tovarasii" sai nu i-au iertat lui Patrascanu proeminenta in acele momente.

Pentru comunistii romani, prezenta Armatei Rosii pe teritoriul tarii insemna o umbrela protectoare. Scopul lor nu era nici pe departe democratizarea, ci instituirea unui regim bazat pe monopolul puterii exercitat de partidul unic. Modelul lor era dictatura stalinista. Nu stiau ce inseamna dialogul si nu erau dispusi sa-l practice. De la bun inceput s-au dedat operei de subminare a structurilor statului de drept. Emil Bodnaras, Pintilie Bodnarenko si altii ca ei au organizat detasamente de gangsteri al caror scop era terorizarea fortelor democratice. Regele Mihai a rezistat cu demnitate presiunilor comuniste. Tot astfel, mai intaii generalul Sanatescu, apoi generalul Radescu s-au straduit sa tina piept actiunilor subversive ale comunistilor. Ceea ce urmareau oamenii lui Stalin era sa vlaguiasca si sa goleasca de continut renascuta democratie romaneasca.

Pot intelege reactia alergica a multor oameni la ideea sarbatoririi zilei de 23 august. Dupa decenii de frauda politica si semantica, dupa ani de zile in care am fost constransi sa glorificam minciuni absolute, lumea este satula de festivisme si panegirice. Si totusi, nu putem accentua indeajuns faptul ca atunci s-a ivit din nou o speranta pentru Romania democratica. Iar cel care a riscat totul pentru aceasta speranta a fost Regele Mihai. A-l omagia este cea mai decenta forma de a ne reaminti ce s-a petrecut de fapt in acea luna de vara, cu sase decenii in urma.