Târg de carte, târg de speranţe

S-a mai încheiat o ediţie a târgului de carte Gaudeamus. Lumea s-a înghesuit să participe la unele lansări, interesante şi foarte aşteptate, tinerii au vrut să profite de reduceri sau de posibilele bonusuri pe care le-ar fi putut primi la cumpărarea unui volum de proză. Nu o să facem acum estimări de vânzări. Nici n-o să ne dăm cu părerea despre numărul total al vizitatorilor. Astfel de cifre ne vor fi livrate curând, de sub acoperişul specialiştilor. Dincolo de toate aceste aproximări, dincolo de preţul biletelor sau de stocul rămas pe listele marilor edituri, mai contează ceva. Am văzut la Gaudeamus, în două dintre cele cinci zile de târg, nu numai o goană nebună după literatură, ci şi o demnă şi discretă goană dup speranţă. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă veniseră la târg parcă doar pentru a se mai lumina, pentru a scăpa câteva ore de presiunea afişelor electorale, pentru a uita, dacă se poate uita, cât de dezechilibrată e lumea de dincolo de uşile de la Romexpo. O plimbare printre cărţi şi printre voci amplificate de microfoane moderne. Atât căutau unii bătrâni, unii adolescenţi, unii profesori care-şi însoţeau şcolarii.

S-a stat la coadă mare pentru reduceri şi pentru alte oferte. Lumea s-a oprit şi pe la tarabele dinafara târgului, unde se vindeau produse alimentare tradiţional româneşti, făcute după reţete din Bucovina, din Maramureş sau din alte zone ale ţării. “Cât e suta de grame de bomboane fondante făcute în casă?” “Telemeaua aia de oaie este veche sau proaspătă?” Un amestec ciudat de interese şi de aşteptări, un mozaic neaşteptat de peisaje, toate la târgul de carte, unde s-a vândut mai mult decât literatură, unde s-au găsit mai multe produse decât se anunţase. Câteodată, preţurile au depăşit posibilităţile. Totuşi, de cele mai multe dăţi, românii au cumpărat, dacă tot a fost târg, măcar o carte, măcar un CD, măcar o bucăţică de salam de biscuiţi.

S-a făcut comerţ cu multe la Gaudeamus. Nici măcar nu ne putem mira. Nici măcar nu trebuie să ne întristîăm. Tot e mai bine decât la Black Friday, sau cum se numeşte ziua aceea în care totul se vinde la preţ redus, o zi în care fiecare s-a simţit parcă obligat să facă o afacere. Cu alte cuvinte, o cheltuială mascată, de care, în multe cazuri, nici măcar nu era nevoie. Făcând o astfel de comparaţie, ce s-a întâmplat la Gaudeamus e chiar frumos. Oamenii încă mai caută cărţi, încă mai vor să-şi îmbogăţească biblioteca şi, uneori, să citească. Nu ne-am pierdut de tot simţul valorii. O simplă plimbare prin târg e foarte posibil să ne mai fi luminat puţin existenţa, chiar dacă aglomeraţia de sâmbătă de la prânz părea dispusă să distrugă orice fel de entuziasm. Avem nevoie, din când în când, să auzim că se lansează romane de dragoste, că se dau tiparului “Exerciţii de libertate” sau antologii bilingve de poezie românească. Avem nevoie, fie şi simbolic, să cumpărăm, măcar o dată pe an, un bilet la târgul de carte. La târgul de speranţe, contrar aparenţelor şi aşteptărilor, intrarea este în continuare liberă.