Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un călător, care trăgea cu coada ochiului la ziarul pe care-l citeam in autobuz, şi-a dat seama că nu-mi plăcea să mi se uite un străin peste umăr şi s-a mutat pe alt scaun, cu ţăfna omului certat in public.
Cititul e un dialog cu tine insuţi. N-ai nevoie de insoţitori, nici de arbitri. Articolul de ziar induce un simţămănt de participare, de solidaritate cu zecile de mii de cititori. Ai senzaţia că trăieşti subiectul intr-o tribună, laolaltă cu mulţimile. Lectura unei cărţi insă e un maximum de individualizare a participării. Nu te interesează ce simt alţii citind-o. Romanul, care te primeşte cu totul in intimitatea lumii lui, iţi impune să nu trădezi acest contract de loialitate, comentăndu-l ca pe un film. Despre un film, da, poţi să ai păreri fiindcă oricum nu-ţi sunt luate in seamă. Persoana, care pare că ţi le ascultă, o face doar ca să-i vină răndul să-şi zică şi ea părerile.
Rezultă de aici că sunt lucruri despre care nu se scrie in ziare, pe care le găseşti doar in cărţi. Lucruri al căror inţeles nu vrei să-l imparţi cu zecile de mii de cititori ai ziarului. Aşa o fi, veţi spune, dar şi cărţile se tipăresc in mii de exemplare. Da, dar ziarul e citit pe durata unei zile, pe cănd cartea, doar cănd ii e ei scris s-ajungă şi la tine.
Cănd eram student şi mergeam in fiecare după-amiază la Biblioteca Centrală, sala de lecură, cu zecile de studioşi cufundaţi in tăcere in cărţi, cu intimitatea cititului parcă apărată de celelalte volume risipite pe mese, cu supraveghetoarea care, de la inălţimea pupitrului, se uita la obişnuiţii locului cu sentimentul că, fără să ştie prea bine cum, era implicată intelectual in muţenia aceea activă, ei, bine, sala de lectură mă făcea să simt că, intr-un oraş mare şi ostil, exista şi pentru mine un acasă. Citeam uneori şi in pat, la cămin, fără să fiu deranjat de colegii care jucau cărţi sau pălăvrăgeau cu glas tare, dar imi controlam trăirile ca nu cumva să mă trezesc dublat de un inoportun. Personalizarea relaţiei cu o carte bună era un privilegiu care trebuia apărat. Cititul unui articol de ziar nu suferă dacă auzi zicăndu-se in jur nişte vorbe proaste. Articolul de ziar e astfel scris, incăt să reziste la presiunea a mii de cititori in aceeaşi unitate de timp.
M-am grăbit să răsfoiesc ziarul pe care-l citeam in autobuz şi, cu un zămbet de impăcare, i l-am oferit domnului care se refugiase ofuscat nevoie mare pe alt scaun. A scuturat din cap, dăndu-mi de inţeles să nu insist, fiindcă risc un afront pe măsură. Pe măsura faptului că-l surprinsesem la furat titluri de ziar.
Citește pe Antena3.ro
