Despre icoanele din scoli

Este soarta simbolurilor, de orice fel ar fi ele: cata vreme sunt afisate, nu spun nimic. Daca le dai jos, abia acest gest devine graitor. Nimeni n-a avut nimic de obiectat cand portretul lui Ceausescu a fost inlocuit de o icoana. Religia fusese persecutata in timpul regimului comunist. Biserici fusesera daramate sau ascunse, Mos Craciun devenise Mos Gerila, oamenii se temeau sa mearga la slujba, duminicile...

N-am mai intrat intr-o sala de clasa de foarte multa vreme. N-am nici o idee daca in fiecare se afla azi o icoana sau mai multe, nici ce dimensiuni pot avea aceste icoane, nici unde sunt ele asezate. Cat timp am predat la o scoala generala (intre 1980 si 1989), in clase nu se afla, fireste, decat portretul Tovarasului, deasupra tablei, mai intai cel "intr-o ureche", apoi cel la care se vedeau ambele urechi, plus o cravata argintie. Pe culoare scoala era "pavoazata" cu tot felul de lozinci si panouri de onoare. Nimeni nu se oprea vreodata in fata lor. Nici portretul sefului nu era onorat sau macar observat de cineva. El nu-si mai indeplinea scopul: starnirea admiratiei pentru conducator, a avantului revolutionar etc. Era o pata pe care dupa o vreme nu o mai vedeai. Propaganda, de la un timp, nu mai vorbea. Scopul ei era sa te impiedice pe tine sa vorbesti.

Este soarta simbolurilor, de orice fel ar fi ele: cata vreme sunt afisate nu spun nimic. Daca le dai jos, abia acest gest devine graitor. Nimeni n-a avut nimic de obiectat cand portretul lui Ceausescu a fost inlocuit de o icoana. Religia fusese persecutata in timpul regimului comunist. Biserici fusesera daramate sau ascunse, Mos Craciun devenise Mos Gerila, oamenii se temeau sa mearga la slujba, duminicile... Nu-i de mirare ca dupa revolutie s-a petrecut o revenire in exces a imageriei crestine. I-am vazut pe Petre Roman si pe Iliescu facandu-si cruci electorale. Ultimul a si fost incoltit cu intrebarea "Credeti in Dumnezeu?". Soboare de preoti apareau unde cu gandul nu gandesti, sfintind buticuri si baruri... De cate ori o echipa romaneasca de fotbal castiga, Dumnezeu insusi devenea roman. Biserica Ortodoxa a devenit campioana clasamentelor de popularitate, a-nceput sa se implice in campaniile electorale, preotii s-au raspandit pe la radio si televiziune aducand lumina neamului. A parut normal, in acest context, ca simbolurile religioase sa le-nlocuiasca pe cele comuniste. Erau singurele ramase neuzate. Icoanele si crucifixele au aparut peste tot unde fusesera stema tarii sau chipul marelui Conducator.

Bineinteles ca scoala, cea mai obedienta institutie a noastra, s-a conformat prima, cu acelasi zel cu care se conformase ceausismului in trecut (mi-am intalnit la biserica, intr-o noapte de Inviere de acum cativa ani, pe colega care tinuse cercul de ateism stiintific: nimeni nu parea mai patrunsa ca ea de taina luminii din lumina...). Icoanele au pavoazat clasele de scoala in ciuda caracterului laic al invatamantului modern. Au ele valoare educativa sau morala? Dati-mi voie sa ma-ndoiesc. Copiii se-ncaiera sub ele, in pauze, ca si sub mutra lui nea Ceasca. Diferenta e ca sunt mai decorative. Sfantul Gheorghe omorand balaurul are ceva de basm care consuna cu varsta pustilor. Maica Domnului cu pruncul in brate e un arhetip benign, linistitor. Eu, personal, dac-as fi iarasi copil (ortodox, evreu, musulman sau animist), nu m-as simti prejudiciat intr-o clasa unde pe pereti, intre plansele cu Vaca si Porcul, alaturi de tabelul lui Mendeleev si de o strofa din "Luceafarul", s-ar afla si o icoana frumoasa, pictata cu gust. De ce nu, in definitiv?

Lucrurile de acest fel trebuie privite cu calm si intelepciune, cu toleranta si cu simtul umorului. Aplicarea oarba a unor principii nu duce nicaieri. Daca tot sunt in clasa icoane, daca sunt discrete si nu in exces, lasati-le asa. Ele nu fac cine stie ce bine, dar macar nu fac rau nimanui. Scoaterea lor, dimpotriva, ar invrajbi oameni care pana atunci nici n-ar fi observat problema.