Despre rau, numai de bine

CAND ITI MERGE RAU ani de-a randul si te trezesti batran, fara sa fi cunoscut un lung rastimp de bine, orice bine care dureaza te nelinisteste. E genul de provizorat in bine, care te tine speriat ca-ti pierzi antrenamentul la rau. Si nici macar nu trebuie sa fie un bine masiv, ci doar absenta unui rau ce parea fara solutie: foamea, frigul, sefi haini si prosti, leafa mica, neindestulatoare… De atata rau ajungi sa crezi ca normalul e un rasfat nemeritat. Ca traind normal provoci raul, il starnesti, il pui la ambitie. Simti raul de dinaintea binelui ca pe un dusman la panda, iritat ca te-a pierdut din ochi o vreme. De aceea sunt francezii, italienii, olandezii si, in general, occidentalii atat de relaxati fata cu ziua de maine. Oricat le-ar merge de rau pe moment, stiu ca starea de bine e cea obisnuita si ca trebuie sa fie senini in fata raului, fiindca vine curand binele. Ca binele lor dureaza, iar raul lor e scurt.

UN AUTOBUZ PLIN de lume sarmana si de duhori pestilentiale. Calatorii se cauta din priviri, cu un amestec de repros si neputinta. Stiu sa se ia la harta pentru multe, dar nu si pentru un damf aprig de fecale. Oare cine e impricinatul? Un barbat in etate, a carui imbracaminte ponosita arata ca a prins nu numai vremuri mai bune, ci si anturaje mai bune, zice cu un glas baritonal, exersat in cuvantari, ca si cum istoria a ajuns la o raspantie si cineva, de pilda chiar el, trebuie sa aiba curaj sa rosteasca adevarul: "Doamnelor si domnilor, iubiti compatrioti, romani! Cineva dintre noi, cu noi, pentru noi s-a cacat pe el!"

LA LIBRARIA FELTRINELLI, din Bologna, la raionul cu reduceri foarte mari, la limita gratuitatii, vad niste carti pe care ar trebui sa le aiba in casa orice om, dar pe care nu le mai cere nimeni: "Cei trei muschetari", "Colt Alb", "Martin Eden", "20.000 de leghe sub mari"… "Lumea de azi - imi spune un vanzator cu o fata indiferenta, de student angajat cu ziua - nu mai vrea povesti lungi". Lucrurile insa s-ar putea sa stea invers: povestile lungi sa fie acelea care nu mai vor lumea de azi.

IN FILME SI ROMANE, moartea are un inteles. In filme si romane, oamenii mor cum trebuie, astfel ca intreaga constructie a subiectului sa aiba o noima. In asta consta neobisnuitul din carti si filme: in semnificatia pe care destinul i-o atribuie mortii. In familia mea, nimeni n-a murit cum trebuie, cu un sens de pe urma, evident, provocator, superior, de natura sa desluseasca traiul dus de ai mei pana sa moara. De fapt, nici unul dintre oamenii pe care i-am cunoscut bine si s-au dus n-au murit cum trebuie, astfel ca ultima lor suflare sa devina un capat de film sau de roman. Oamenii mor cum trebuie numai daca au norocul sa li se povesteasca moartea de un autor cu talent.

PATRONUL care obisnuia sa le spuna angajatilor - cu tandrete si cu umorul gospodarului grijuliu cu familia - "Sclavii mei" a fost batut de contabil, dupa ce acesta l-a avertizat in mai multe randuri sa nu-i mai zica niciodata sclav. "Ma copilule - i-a spus patronul la lichidare - , dar eu v-am zis sclavi cu dragoste". Si iar a iesit cu bataie.