Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se spune că perioada Sărbătorilor de iarnă este despre familie, prieteni – despre a fi împreună. „Sfinţenia” indiscutabilă a acestor Sărbători obligă sistemul social să ne dezlege de îndatoriri oferindu-ne timpul necesar – câteva zile libere – pentru a sta împreună cu cei apropiaţi sau dragi. Am găsit pe internet un citat care m-a pus pe gânduri. Un domn, Eric Sevareid, spune aşa: „Crăciunul este o necesitate. Pentru că trebuie să existe măcar o zi pe an în care să ne reamintim că nu trebuie să trăim DOAR pentru noi înşine”. Altcineva spunea că „de Crăciun toate drumurile duc acasă”. Frumos...
Toate astea sunt valabile dacă ai cu cine să fii împreună şi dacă există o casă pe care să o poţi numi acasă. Totuşi, e mult mai bine să ai cu cine să fii împreună, chiar dacă nu ai un loc numit acasă, decât să stai acasă singur – oricât ţi-ar fi bradul de mare şi împodobit şi masa de îmbelşugată. Ştiu sigur că omul nu este construit să fie singur. Singurătatea este împotriva firii. Şi cu toate astea, cred că stăm mult mai bine la capitolul „casă” decât la capitolul „singurătate”.
În mod paradoxal, lipsa unei case, sărăcia adună oamenii împreună, în timp ce, de multe ori, cu cât casa este mai mare, cu atât creşte distanţa dintre proprietari şi ceilalţi. Se întâmplă ca în case mari şi bogate oamenii strânşi în jurul bradului să fie adunaţi acolo din complezenţă, îndeplinind un ritual steril şi, deşi împreună, unii dintre ei să-şi dorească să fie în altă parte sau să se simtă singuri. În schimb, încălzindu-se în jurul unui cazan ruginit în care arde un foc, pe un maidan mizer, oamenii fără adăpost se simt împreună pentru că îşi împărtăşesc necazurile. Este stupefiant cum, de fapt, bogăţia sărăceşte sufletele şi aduce deseori o comuniune politicoasă, indiferentă, rece şi lipsită de conţinut uman. Bogăţia este o falsă protecţie în faţa singurătăţii. Pentru că ne pustieşte sufletul. Singurătatea usucă fiinţa în somptuoasele palate aurite...
Cred că Sărbătoarea Crăciunului despre asta este, de fapt – sau despre asta ar trebui să fie. Nu despre Iisus, religie, Moş Crăciun, cadouri, „shopping therapy”, brad împodobit şi mese îmbelşugate. Ci despre credinţă şi singurătate. Credinţa că oamenii nu pot merge mai departe în bine decât împreună. Cred că relaţiile umane adevărate, înţelegerea, toleranţa, empatia, compasiunea, prietenia fac mult mai bine decât banii. Pentru că ele construiesc în suflet şi caractere. Izolarea singurătăţii ne îndepărtează, în primul rând, de noi înşine, alungă umanitatea din noi. Şi dacă omul nu este făcut să fie singur, atunci este clar că oamenii sunt făcuţi să se ajute. Pentru că alungarea singurătăţii cuiva este în sine un act de ajutor şi solidaritate umană.
Şi ca banii să fie albi şi fertili, ar trebui ca oamenii să investească în nişte centre sociale împotriva singurătăţii. Locuri în care cei singuri să se adune, mai ales de Sărbători şi de zilele de naştere pentru a se cunoaşte şi a fi împreună. Pentru că între un om singur şi alt om singur de obicei stă o umanitate rece şi indiferentă care-i împiedică să se întâlnească şi să se cunoască. Dacă oamenii ar fi mai puţini singuri, tuturor ne-ar fi mai bine, pentru că ne-am înţelege mai bine unii pe alţii. Dacă am fi mai puţin indiferenţi faţă de cei de lângă noi, am lăsa energiile pozitive să circule mai mult între oameni.
Timpul petrecut împreună cu un om, căldura sufletească, prietenia fac mai mult decât o sponsorizare generoasă din sacul lui Moş Crăciun.
Citește pe Antena3.ro
