Despre varza acra, cind e multa

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In 1993, la New York, am mincat numai banane o saptamina intreaga. Si nu fiindca nu mi-as fi putut permite si altceva. Descoperind insa o piata, unde cumparam bananele la un sfert din pretul pe care-l platisem pina atunci, m-am gindit sa compensez cumva pierderea la bananele scumpe mincate in saptamina dinainte.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În 1993, la New York, am mîncat numai banane o săptămînă întreagă. Şi nu fiindcă nu mi-aş fi putut permite şi altceva. Descoperind însă o piaţă, unde cumpăram bananele la un sfert din preţul pe care-l plătisem pînă atunci, m-am gîndit să compensez cumva pierderea la bananele scumpe mîncate în săptămîna dinainte. După numai încă o săptămînă am urît bananele, iar azi e de ajuns să fiu întrebat: Doriţi o banană?, ca să iau întrebarea ca pe o insultă şi să detest persoana care mi-o adresează. Dacă mi se va scrie cîndva biografia, ea ar trebui să reţină lucrurile care m-au preocupat cu adevărat. Nu-mi mai aduc aminte în faţa căror tablouri am întîrziat ore întregi la Metropolitan, în "săptămîna bananelor ieftine", în schimb îmi sînt vii în memorie toate revelaţiile triste pe care le-am avut în ce priveşte caracterul meu. Mi-am dat seama cît pot fi de zgîrcit, de meschin şi de prost. Ceea ce n-a fost tocmai o pierdere, întrucît poţi şti cît eşti de deştept doar dacă ştii şi cît de prost poţi să fii din cînd în cînd şi chiar perioade mai lungi.

Una dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii e varza acră. Pentru popoarele care nu consumă acrituri, am aceeaşi simpatie moderată ca pentru indivizii care nu beau deloc cafea. Cînd se discută despre catolicism şi despre cum desparte el printr-o graniţă nevăzută lumile, îmi vine să spun: dar varza acră? A existat totuşi un moment în viaţa mea în care puţin a lipsit
să nu urăsc definitiv şi varza acră.

Iubirea pentru varza acră ar fi fost s-o ratez mult mai devreme, la 18 ani, în armată. Se ştie că în armată butoaiele cu varză acră trebuie să fie golite o dată cu iarna. Oricît de bine s-ar simţi varza aia acră în butoaie, soldatul se bucură mai mult cînd butoaiele sînt goale decît la începutul dietei de iarnă, pe bază de fasole şi varză acră. Din cauza unui calcul administrativ greşit, în martie încă ni se mai servea varză à la Cluj şi varză cu slănină. Iar cînd ni s-a comunicat, prin ordin de front, că vom mînca numai varză şi în aprilie, am înţeles că urmau două luni de profundă cunoaştere de sine. Varza acră din armată îmi procură şi acum un subtil sentiment de solidaritate, cînd vine vorba despre anii de cătănie, dar şi unul de superioritate, cînd dau de inşi care n-au mîncat niciodată sufleu de varză, compot de varză, prăjitură cu varză, supă de varză, varză la cuptor, varză la grătar, varză la tavă, antreu cu varză, salată de varză, pateu cu varză, plăcintă cu varză, cremă de varză, varză pe pîine şi varză cu varză două luni încheiate.

Acum iubesc varza acră ca în prima zi, cînd mama a gătit iahnie scăzută de fasole cu varză acră, dar cei mai mulţi politicieni – lacomi, tîmpiţi, ipocriţi, gargaragii şi penali – îmi amintesc de lunile în care era cît pe ce să cred că voi mînca toată viaţa doar varză acră. E de ajuns să li se pronunţe numele sau să le văd mutra, că mi se întoarce stomacul pe dos. Am discutat chestiunea şi cu doctorii, iar ei mi-au confirmat senzaţia de greaţă şi de saţietate. Da, domnule, mi-a zis un medic internist, tot ce-i peste puterile noastre de înţelegere ne produce un gen de intoxicaţie psihică, iar cînd se apropie alegerile am pacienţi care vomită aparent fără nici un motiv.