Votul pentru românii din străinătate a ajuns un fel de fată bătrână pe care nu o vrea nimeni, dar toţi se bat cu pumnii în piept că ar mărita-o şi mâine. Liberalii ameninţă că mai au puţin şi se leagă cu lanţuri de garduri ca să se aprobe proiectul, dar nu vor impertinenţii de la PSD. Social-democraţii se laudă în târg că fata ar fi deja măritată, dar nu prea are zestre şi e şi urâţică. Într-o deja absurdă pornire jurnalistică, încerc în fiecare zi să îi rog pe politicieni să ne explice CUM ar trebui să voteze un cetăţean de-al nostru aflat undeva în lume. Iar răspunsurile bâlbâite îmi adâncesc convingerea că nimeni nu ştie răspunsul ori nu a citit proiectul de vot prin corespondenţă. Primesc o unică replică: trebuie adoptată repede legea pentru că nu avem voie să modificăm reglementările electorale cu mai puţin de un an înaine de scrutin. Perfect corect. Sunt pentru adoptarea rapidă a legii. Dar ce scriem în ea? Cum facem votul prin corespondenţă fără să încălcăm Constituţia? Legea fundamentală spune că votul trebuie să fie direct, secret şi liber exprimat. Este votul prin poştă unul secret? Prin Poşta Română suspectată de influenţe politice şi folosită în campanii electorale? Nu. Deci cum facem, oameni buni? Decât să pierdeţi vremea cu declaraţii sforăitoare haideţi să dezbatem în mod real şi juridic competent prevederile proiectului de lege. Primul lucru este să răspundem acestei mari necunoscute: cum asigurăm obligaţia votului secret, cum garantăm că procesul de vot nu e fraudă sigură. Codul de bune practici electorale al Comisiei de la Veneţia vine şi ne mai dă teme de dezbatere: votul trebuie să fie individual, trebuie interzise orice formă de vot pe familie ori controlat de altă persoană. Aşadar, dacă vrem nuntă haideţi să o facem. Altfel pregătim coliva.