Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Există şi surdo-muţi guralivi. Cu unul am discutat politică. Eram în
autobuz şi surdo-mutul mi-a explicat, prin semne, că mă ştie de la
televizor. Orice om se poate exprima prin semne. Un amic mi-a povestit
cum a discutat el o noapte întreagă la Madrid cu un rus beat despre
războiul din Irak. Nu ştiu ruseşte, mi-a zis amicul, el nu ştia o boabă
româneşte, cât despre războiul din Irak, cred că l-am confundat cu
acela din Golf. Dar dimineaţa a trebuit să-mi masez mâinile şi degetele
de câtă conversaţie fluidă am făcut.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Există şi surdo-muţi guralivi. Cu unul am discutat politică. Eram în autobuz şi surdo-mutul mi-a explicat, prin semne, că mă ştie de la televizor. Orice om se poate exprima prin semne. Un amic mi-a povestit cum a discutat el o noapte întreagă la Madrid cu un rus beat despre războiul din Irak. Nu ştiu ruseşte, mi-a zis amicul, el nu ştia o boabă româneşte, cât despre războiul din Irak, cred că l-am confundat cu acela din Golf. Dar dimineaţa a trebuit să-mi masez mâinile şi degetele de câtă conversaţie fluidă am făcut.
Ca şi surdo-mutul din autobuz, nimeni nu-mi zice: te-am ascultat, mi-a plăcut ori mi-a displăcut ce-ai zis. Suntem un popor de surdo-muţi vorbăreţi. Ne vedem, ne vorbim, ne auzim, dar nu ne ascultăm. Aş putea, de dragul unui joc de cuvinte, să spun că un surdo-mut care se pricepe la politică e tot atât de folositor vieţii politice, pe cât de util le-ar fi asociaţilor de surdo-muţi un politician care stă patru ani de lemn Tănase în Parlament şi nimeni nu-i cunoaşte glasul. I-aş nedreptăţi însă pe oamenii cu probleme de auz şi de vorbire. Surdo-mutul meu, bunăoară, m-a lămurit, mai bine ca un analist, cum trebuie procedat la viitoarele alegeri cu actualul Parlament. Ce-i ciudat în limbajul unui surdo-mut e că un gest care pentru vorbitori înseamnă ceva, pentru nevorbitori înseamnă cu totul altceva. Omul meu mi-a arătat cum ar suci el gâtul unei găini, cum i-ar tăia limba unui papagal, cum i-ar băga degetele în ochi unui hoţ şi cum i-ar da un picior în fund unuia fără obraz. Asta am priceput eu. De fapt, surdo-mutul mă asigura de stima profundă pe care o poartă Parlamentului. Piciorul în fund şi sucitul gâtului ţineau de dicţionarul nescris al democraţiei.
Nu mi-a trebuit foarte mult timp ca să mă înţeleg perfect cu surdo-mutul meu. Doar cinci staţii. Noi, surzii, muţii şi orbii, care-i votăm de aproape două decenii pe aceiaşi deputaţi şi senatori surzi, muţi şi orbi la interesele noastre şi ale familiilor noastre, nu avem nevoie de o sesiune parlamentară ca să ne punem de acord. Când am vrut să-mi compostez biletul, surdo-mutul meu m-a oprit şi mi-a dat un bilet rămas de la un coleg surdo-mut, coborât mai devreme. Nu numai surdo-mutul s-a gândit imediat la banii mei, ci şi alţi cetăţeni din autobuz. Dovadă ce uşor e să te înţelegi cu oricine, ca să fraudezi statul de un leu. La parlamentari, înţelegerile însă cer timp. Unii, ca să poată fura statul cu câteva zeci de milioane de euro, în cârdăşie cu un coleg de partid sau, şi mai sigur, cu un coleg de la adversari, au nevoie de două mandate. Şi dac-ar fi vorba numai despre doi politicieni pentru un jaf mare. Viaţa politică ne-a convins că acolo unde se pune la cale, într-o muţenie totală, o lovitură de buget sau de contract, sunt în joc de fapt mai mulţi orbi şi surzi. Cât despre tăcerea absolută, ce-i ea în lumea politicii ne-o poate spune justiţia.
Şi, atunci, cu ce m-am ales eu dintr-un dialog purtat cu mâinile, cu picioarele, cu scuipatul a silă într-o parte
şi cu ochii daţi peste cap? V-am spus, numai că n-aţi fost atenţi.
Aţi fost chiori în cel mai important moment al întâmplării. M-am ales cu un leu, beneficiu net neimpozabil.
Există şi surdo-muţi guralivi. Cu unul am discutat politică. Eram în autobuz şi surdo-mutul mi-a explicat, prin semne, că mă ştie de la televizor. Orice om se poate exprima prin semne. Un amic mi-a povestit cum a discutat el o noapte întreagă la Madrid cu un rus beat despre războiul din Irak. Nu ştiu ruseşte, mi-a zis amicul, el nu ştia o boabă româneşte, cât despre războiul din Irak, cred că l-am confundat cu acela din Golf. Dar dimineaţa a trebuit să-mi masez mâinile şi degetele de câtă conversaţie fluidă am făcut.
Ca şi surdo-mutul din autobuz, nimeni nu-mi zice: te-am ascultat, mi-a plăcut ori mi-a displăcut ce-ai zis. Suntem un popor de surdo-muţi vorbăreţi. Ne vedem, ne vorbim, ne auzim, dar nu ne ascultăm. Aş putea, de dragul unui joc de cuvinte, să spun că un surdo-mut care se pricepe la politică e tot atât de folositor vieţii politice, pe cât de util le-ar fi asociaţilor de surdo-muţi un politician care stă patru ani de lemn Tănase în Parlament şi nimeni nu-i cunoaşte glasul. I-aş nedreptăţi însă pe oamenii cu probleme de auz şi de vorbire. Surdo-mutul meu, bunăoară, m-a lămurit, mai bine ca un analist, cum trebuie procedat la viitoarele alegeri cu actualul Parlament. Ce-i ciudat în limbajul unui surdo-mut e că un gest care pentru vorbitori înseamnă ceva, pentru nevorbitori înseamnă cu totul altceva. Omul meu mi-a arătat cum ar suci el gâtul unei găini, cum i-ar tăia limba unui papagal, cum i-ar băga degetele în ochi unui hoţ şi cum i-ar da un picior în fund unuia fără obraz. Asta am priceput eu. De fapt, surdo-mutul mă asigura de stima profundă pe care o poartă Parlamentului. Piciorul în fund şi sucitul gâtului ţineau de dicţionarul nescris al democraţiei.
Nu mi-a trebuit foarte mult timp ca să mă înţeleg perfect cu surdo-mutul meu. Doar cinci staţii. Noi, surzii, muţii şi orbii, care-i votăm de aproape două decenii pe aceiaşi deputaţi şi senatori surzi, muţi şi orbi la interesele noastre şi ale familiilor noastre, nu avem nevoie de o sesiune parlamentară ca să ne punem de acord. Când am vrut să-mi compostez biletul, surdo-mutul meu m-a oprit şi mi-a dat un bilet rămas de la un coleg surdo-mut, coborât mai devreme. Nu numai surdo-mutul s-a gândit imediat la banii mei, ci şi alţi cetăţeni din autobuz. Dovadă ce uşor e să te înţelegi cu oricine, ca să fraudezi statul de un leu. La parlamentari, înţelegerile însă cer timp. Unii, ca să poată fura statul cu câteva zeci de milioane de euro, în cârdăşie cu un coleg de partid sau, şi mai sigur, cu un coleg de la adversari, au nevoie de două mandate. Şi dac-ar fi vorba numai despre doi politicieni pentru un jaf mare. Viaţa politică ne-a convins că acolo unde se pune la cale, într-o muţenie totală, o lovitură de buget sau de contract, sunt în joc de fapt mai mulţi orbi şi surzi. Cât despre tăcerea absolută, ce-i ea în lumea politicii ne-o poate spune justiţia.
Şi, atunci, cu ce m-am ales eu dintr-un dialog purtat cu mâinile, cu picioarele, cu scuipatul a silă într-o parte
şi cu ochii daţi peste cap? V-am spus, numai că n-aţi fost atenţi.
Aţi fost chiori în cel mai important moment al întâmplării. M-am ales cu un leu, beneficiu net neimpozabil.
