Din nou FMI?

Mai mulţi analişti au evocat în ultimul timp un posibil aranjament al României cu FMI ca o modalitate de a face faţă efectelor negative ale crizei economice mondiale.

Sebastian Vlădescu a sugerat chiar un volum al asistenţei de cca 25 de miliarde de dolari, care să fie accesat la nevoie de România.
Şi eu cred că este înţelept să avem centuri de siguranţă, având în vedere trăsături/ vulnerabilităţi ale economiei noastre precum: deficite externe mari; dualitatea sistemului monetar cu multe credite denominate în euro şi alte valute; presiunile mari pe bugetul public etc. Aceste vulnerabilităţi fiind mai vizibile în condiţiile crizei de lichidităţi pe pieţele internaţionale.

Dar nu împărtăşesc teza că un aranjament cu FMI este cuvântul de ordine în realizarea unor centuri de siguranţă pentru balanţa de plăţi externă şi finanţarea bugetului public. Cred că este bine să folosim la maximum posibilităţile oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană. Am în vedere posibilitatea de a putea beneficia de o linie de finanţare de tip swap cu Banca Centrală Europeană (BCE), aşa cum a făcut deja Polonia, care să suplimenteze, la nevoie, rezervele BNR. Şi cu banca centrală a Elveţiei se poate realiza un astfel de aranjament, având în vedere că există în România numeroase credite eliberate în franci elveţieni.
Nu trebuie neglijată facilitatea existentă la nivelul Uniunii, de 25 miliarde de euro, care este destinată asistenţei pentru ţări ce pot avea dificultăţi cu balanţa de plăţi. O altă posibilitate este recursul la fonduri suplimentare ale Băncii Europene de Investiţii, care pot finanţa lucrări de infrastructură, dezvoltarea IMM-urilor şi chiar sprijini sectoare economice (în condiţiile de relaxare, fie temporară, a regulilor privind ajutorul de stat).

Autorităţile publice din România pot să capitalizeze şi dorinţa unor acţionari importanţi ai BERD (inclusiv Germania) ca această instituţie să se implice, din nou, mai mult în Europa Centrală şi de Răsărit în condiţiile crizei de acum. Şi tot în acelaşi cadru de discuţie poate fi plasată şi relaţia cu Banca Mondială. Prin urmare, există mai multe surse de atragere de asistenţă financiară, care să vizeze: a/ sprijinirea balanţei de plăţi; b/ să ajute bugetul public cu finanţare la costuri rezonabile în raport cu costul creditului prevalent pe pieţele internaţionale. Dacă Polonia a obţinut o line de 10 miliarde euro de la BCE nu văd de ce România nu ar putea obţine ceva comparabil. Una peste alta, linii de asistenţă care să însumeze în jur de 20 miliarde euro pot fi obţinute. Subliniez, ar fi vorba de asistenţă care să nu implice bani de la FMI. Eu cred că Comisia Europeană ar trebui să practice un tip de "credit enhancement" (sprijinire a bonităţii) faţă de noile state membre, care să le faciliteze accesul la finanţare în momente dificile.

Eu cred că solicitări adresate FMI din toate colţurile lumii vor fi cu mult peste resursele pe care le poate mobiliza în acest moment această organizaţie. În plus, nevoile de finanţare ale trezoreriei americane (peste 1.000 miliarde dolari), în special, ca şi alte nevoi de împrumut ale unor ţări mari vor crea un efect de evictiune (crowding out) major pe pieţele creditului, ceea ce creşte costul creditului. În aceste condiţii, este de preferat să încercăm să diversificăm sursele de finanţare, să nu ajungem într-o situaţie limită. Nici nu cred că FMI ar pune la dispoziţie României o linie de asistenţă de 25 miliarde de dolari. Ca să nu mai amintesc de condiţiile draconice ataşate unei solicitări de o asemenea anvergură.

PS. Ungaria a făcut apel la un pachet de asistenţă ce nu se rezumă numai la resurse FMI.