Din prea mare dragoste pentru viaţă...

Am cunoscut un tânăr, care a fost învăţat în familie să trăiască sănătos. Să mănânce sănătos, să nu bea alcool, să nu fumeze, să nu consume droguri sau alte substanţe dăunătoare. Nu bea nici măcar coca cola sau alte sucuri acidulate. În ce priveşte anturajul, băiatul a fost instruit în familie să stea departe de tot ce l-ar putea influenţa negativ. În ciuda educaţiei atât de prevăzătoare venită din familie, tânărul a atras în preajma sa prieteni ciudaţi, posesori ai tuturor slăbiciunilor pe care tânărul le detestă. Încet - încet el s-a izolat, n-a mai avut întâlniri, s-a însingurat, s-a retras în pasiunea pentru Internet, muzică şi filme. A început să aibă insomnii, apoi simptome somatice diverse şi atacuri de panică, ceea ce l-a dus în situaţia de a ajunge ”bolnav”. ”Din prea mare dragoste pentru viaţă, am ajuns să-mi fie frică mereu c-o pierd”, spune băiatul!

Dragostea de viaţă e frumoasă. Să iubeşti viaţa înseamnă să ai energie, vitalitate, îngăduinţă, acceptare, să vibrezi şi în clipa în care vezi o muscă zburând, căci musca însăşi zboară din dragoste pentru viaţa ei. Să iubeşti viaţa înseamnă să te bucuri, să greşeşti, să reuşeşti, să eşuezi, să înţelegei eşecurile altora, ca şi pe ale tale, să poţi să o iei de la capăt în faţa oricărui obstacol, convins fiind că el e acolo doar să te facă mai puternic, să te ajute, să-ţi ofere o lecţie. Să iubeşti viaţa nu înseamnă doar să respecţi regulile, de teamă că, încălcându-le, te vei îmbolnăvi. Asta-i perspectiva fricii de pierdere a vieţii. Asta-i frica de boală, nu dragostea de viaţă.  A iubi viaţa înseamnă să-i accepţi experienţele, câteodată profund umane, dezastruoase, grele, absurde, toxice, bolnave. Dar toate acestea sunt omeneşti, iar izolarea, retragerea şi frica de ele nu le rezolvă, ci le transformă în emoţii nocive. Motivaţia pentru care mâncăm sănătos, trăim prudent, ne ferim de rău, de ură, răutate, mânie sau distrugere face diferenţa dintre iubirea pentru viaţă şi ataşamentul ea. Motivaţia face diferenţa între ceea ce ne dăruieşte energie şi ceea ce ne dezenergizează, între iubire şi frică, între ceea ce ne dorim şi ceea ce nu ne dorim. Mai mult, motivaţia pozitivă ne face mai puţin critici, mai puţin aroganţi, mai capabili de iertare şi de înţelegere a slăbiciunilor umane. Dragostea de viaţă ne ajută să avem mai multă încredere în noi înşine, în oameni şi în viaţă. Frica de pierdere a vieţii ne atacă încrederea în sine, în oameni, în viaţă şi din pricina asta ne îndepărtăm de viaţă, ne izolăm de ea, ne simţim înfricoşaţi şi păşim involuntar către boală.

Dragostea pentru viaţă ne face energici, deschişi către lume şi capabili să înţelegem umanul, în toate manifestările sale. A trăi sănătos e o alegere minunată, dar a trăi sănătos din dragoste pentru viaţă, nu de frica pierderii e conduita corectă pentru viaţă. Acolo unde simţim frică putem căuta întotdeauna o motivaţie negativă inconştientă, o concentrare asupra a ceea ce nu avem sau nu vrem să pierdem. Energia ne parvine din dragoste, iar dragostea, pasiunea, dorinţa orientată pozitiv compun puterea care ne ţine departe de frică. Frica-i o realitate interioară, care se poate demonta prin conştientizarea motivaţiei pentru care facem ceea ce facem. Alegerea e întotdeauna între dragostea pentru ceva şi frica de pierdere a acelui ceva, iar starea noastră de conştiinţă se schimbă de îndată ce alegem să iubim o fiinţă, o slujbă, un lucru, o situaţie, viaţa însăşi, în loc să ne temem că le vom pierde!