Dinamo şi Steaua, rivale aprige în Trofeul pierzaniei

Dinamo şi Steaua traversează un prezent al dezamăgirilor maxime. Eternistele fotbalului românesc au fost umilite în campionat de nişte provinciali obraznici. Dinamo ocupă ultima treaptă a podiumului şi se vede obligată să tragă pe nas eşapamentul Unirii Urziceni şi al Politehnicii Timişoara. Steaua rumegă la popota pifanilor resturile abandonate de CFR Cluj şi FC Vaslui.

Dinamo şi Steaua sau Steaua şi Dinamo, ordinea nu mai contează!, creează la ora actuală imaginea unor hoituri jalnice spânzurate de istoria performanţelor de odinioară. Cele două echipe au ajuns de râsul cartierului. Iar mahalaua în care s-au antrenat iluştrii lor conducători se regăseşte în soluţiile de redresare pe care aceştia le tot vântură prin piaţa publică.

În concurenţa împlinirii dezastrului profund, Dinamo şi Steaua rămân aceleaşi competitoare redutabile. Marea finală pentru Trofeul pierzaniei presupune un meci continuu, nu are anotimpuri, nu are vacanţă.

Până la un moment dat am avut mare încredere în forţa distrugătoare a lui Gigi Becali. Am crezut că în cursa pierzaniei el va scăpa fără probleme în câştigător. Pronosticul meu era forţat de şansa lui Gigi de a decide dictatorial la Steaua întru împlinirea unor incompetenţe notorii. Gigi a reuşit să devină duşmanul numărul unu al suporterilor stelişti, Gigi a reuşit să facă vraişte lotul Stelei, a spart antrenorii ca pe seminţe.

Gigi vorbeşte când trebuie să tacă şi tace când trebuie să vorbească. El şi-a făcut astfel duşmani cu nemiluita, duşmani pe care i-a împrumutat şi echipei. Iar într-un fotbal al amicalelor şi al indirectelor la fel de amicale izolarea este egală cu sinuciderea. Promisul triumf al lui Gigi Becali în Trofeul pierzaniei rămâne la ora actuală doar dulce amăgire.

Sprintul final al conducerii colectiviste de la Dinamo s-a dovedit a fi devastator. Dinamo a reuşit astfel să anihileze avansul luat de Steaua şi a relansat competiţia. Dihonia a apărut în colectivismul dinamovist, acolo unde noi credeam că trasul prietenesc de mânecă poate evita călcatul în străchini. Interesele materiale au neutralizat efectul vaccinului antirabic şi haita a turbat. Nicolae Badea a părut că vrea să se scuture, prin aducerea lui Dinu Vamă, de Cristi Borcea.

Borcea nu renunţă cu una, cu două, deoarece plecarea de la Dinamo echivalează cu renunţarea la o imunitate binevenită la ora actuală. Vasile Turcu, omul care a exersat până acum aprobarea pe bază de reflex condiţionat, a învăţat şi el să articuleze reproşul. Gaşca a început să facă pui. Pe fondul epuizării financiare, puii au început să se mănânce între ei şi, pentru a deveni mai puternici, se înhăitează cu exemplare din afara cuibului.

Îmbârligăturile sunt în floare. Iar când nimeni nu va mai putea să le descurce, se va apela la ultima soluţie: Dosariada! Urmează să aflăm cine pe cine va reuşi să lucreze. Până una, alta, Dinamo şi Steaua îşi dispută aprig Trofeul pierzaniei.