Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am intălnit acest cuvănt, care poate fi inlocuit cu aerostat sau chiar cu zepelin, in prima vacanţă din şcoala primară. Era o vară tristă, secetoasă, in care păinea conţinea şi paie tocate (celebra păine "de mătură"), salata de vinete era lipsită de ulei, iar delicatesa maximă era o bucată de calcan (un peşte plin de oase, antipatic ca aspect şi ca gust) la grătar. Igiena personală era completată cu insecticide, ca DDT-ul. Căt despre gustul laptelui făcut din praf...
Am intălnit acest cuvănt, care poate fi inlocuit cu aerostat sau chiar cu zepelin, in prima vacanţă din şcoala primară. Era o vară tristă, secetoasă, in care păinea conţinea şi paie tocate (celebra păine "de mătură"), salata de vinete era lipsită de ulei, iar delicatesa maximă era o bucată de calcan (un peşte plin de oase, antipatic ca aspect şi ca gust) la grătar. Igiena personală era completată cu insecticide, ca DDT-ul. Căt despre gustul laptelui făcut din praf...
Citește pe Antena3.ro
In acele vremuri de restrişte, dintre sfărşitul celui de-al doilea război mondial şi inceputul celui relativ rece, am primit de la un vecin un teanc de reviste de aviaţie. Articole despre războaiele aeriene ale viitorului, noi invenţii, speranţe cosmice şi o rubrică de istorie al cărei subiect era tocmai dirijabilul. Unica ilustraţie, zepelinul Hindenburg in flăcări, tragedia anului 1937. Imagine de neuitat, pe care am revăzut-o in reportajul filmat al accidentului, comentată de un reporter care nu-şi putea stăpăni plănsul.
Dirijabilul părea că şi-a incheiat cariera in anii â40 ai secolului trecut, o dată cu spectaculoasele progrese ale aviaţiei. Născut in 1784 şi propulsat la inceputurile sale doar de forţa muşchilor aeronauţilor, a evoluat spre o structură rigidă şi a fost inzestrat cu motoare. Inventatorul, un inginer austriac numit David Schwartz, a murit de emoţie la primirea veştii că maşina lui zburătoare a fost acceptată şi patentată. Văduva lui, Melanie, a văndut patentul contelui Ferdinand von Zeppelin, cu care incepe la 1900 vărsta de aur a balonului dirijabil.
Folosit in misiuni militare de recunoaştere şi bombardament in timpul primului război mondial, dirijabilul cunoaşte o epocă de glorie in perioada interbelică. Mai lent decăt avioanele, dar infinit mai agreabil, zepelinul oferea condiţii de lux, asemănătoare cu cele de pe marile nave de pasageri ale epocii.
Idila cu acest incăntător mijloc de transport aerian se termina destul de brusc spre sfărşitul anilor â30. Avioanele militare il inlocuiesc aproape cu totul in războiul care avea să inceapă peste puţină vreme. Mai apoi, aviaţia comercială se dovedeşte a fi un rival imbatabil.
Planurile grandioase de deschidere a nenumărate linii aeriene transatlantice folosind zepeline sunt uitate. Utilizările militare dispar, lăsănd in urma lor doar căteva imense hangare şi catarge de ancoraj, precum cele de la Santa Ana şi Moffett Field din California. Producţia devine strict limitată, iar utilizarea este redusă la plimbări de agrement, reclame şi filmări. Dar nu a fost uitat.
Apare in căteva filme de succes, precum "A View to a Kill" din seria James Bond sau "Indiana Jones and the Last Crusade". Una dintre cele mai cunoscute formaţii de rock din toate timpurile se numeşte Led Zeppelin. "Duminica neagră", primul roman al lui Thomas Harris (creatorul lui Hannibal Lecter), are ca erou un pilot de zepelin. Filmul cu acelaşi nume, intre slăbuţ şi mediocru, n-a avut parte de succes.
Neal Stephenson descrie o lume dominată de nano-tehnologie in "Vărsta de diamant". Lume in care principalul mijloc de deplasare pe distanţe mari este dirijabilul, reinviat şi adaptat cerinţelor viitorului. O nuvelă semnată de James Tiptree se ocupă de un călător in timp, care tot incearcă să revitalizeze dirijabilul, intervenind in diverse momente ale istoriei. Cu oarecare succes.
Optimism gratuit? Nu neapărat. Un ziarist de la BBC, Anthony Smith, scria acum puţină vreme despre zborul său cu un zepelin. Dirijabilul s-a inălţat de pe Aeroportul Friedrichshafen, locul primului zbor al unui zepelin. Plimbarea a durat vreo trei sferturi de oră la inălţimi intre 300 şi 450 de metri şi i-a stărnit autorului un entuziasm nestăpănit.
Unde sunt vremurile de glorie in care pasagerii cinau intr-o sufragerie luxoasă, dormeau in cabinele personale (cu o cameră de baie pe măsură) şi ajungeau la destinaţie in plină formă? Intrebarea, pur retorică, il duce pe autor la o comparaţie cu zborul cu un banal avion de pasageri, de la cozile de pe aeroport la inghesuiala din cabină. Să nu facem abuz de detalii neplăcute.
Un singur accident petrecut acum 70 de ani a eliminat dirijabilul ca vehicul de pasageri. Hidrogenul inflamabil a fost insă inlocuit cu heliu, total inert. Amatori probabil că s-ar mai găsi. Dar va fi oare suficient entuziasmul unor amatori, fie ei şi avizaţi, pentru a ajunge la ziua in care dirijabilele vor trece din nou incet, incet pe cer spre bucuria pasagerilor şi probabil invidia celor de la sol? Poate.
