Diversiunea stalinista "Tradare si spionaj" merge mai departe (III)

Dupa declansarea scandalului Tradare si spionaj, am intrebat in editorialul Resurectia ceausismului cazon din Jurnalul National: "Ce au primit in schimb de la spioni tradatorii pentru secretele de stat? Ca doar n-or fi facut munca voluntara pe ogorul tradarii?".

După declanşarea scandalului Trădare şi spionaj, am întrebat în editorialul Resurecţia ceauşismului cazon din Jurnalul Naţional:

"Ce au primit în schimb de la spioni trădătorii pentru secretele de stat? Că doar n-or fi făcut muncă voluntară pe ogorul trădării?".

La vremea respectivă eram însă o voce singulară, rătăcită într-o hărmălaie de răcnete de entuziasm faţă de geniul procurorilor români.

Absenţa unei astfel de întrebări cruciale îşi are o explicaţie simplă.
Presa noastră a considerat şi consideră că tot ce vine de la Parchetul General şi de la DNA e infailibil.

Fie pentru că e nătîngă, fie pentru că – aşa cum arătam într-un alt editorial dedicat afacerii, "Din culisele unei manipulări" – e şantajată de cele două instituţii cu scoaterea de pe lista celor care beneficiază de exclusivităţi.

Aşadar, chestiunea răsplăţii materiale pentru trădare ar fi trebuit să fie primul punct adus la cunoştinţa opiniei publice.

Procurorii DIICOT au găsit de cuviinţă să se refere la chestiunea asta abia la 14 decembrie 2006, la aproape o lună de la declanşarea scandalului.

La 14 decembrie 2006, presei i-au fost livrate informaţiile potrivit cărora, în urma percheziţiei efectuate la 8 decembrie la locuinţa lui Radu Donciu, consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, s-au găsit 16 file de cont la Bank Austria Credintanstalt.

Referatul procurorilor susţinea că aceste conturi fuseseră alimentate de membrii grupării de trădători şi spioni.

Deşi titularul era Radu Donciu, Referatul lăsa să se înţeleagă că toţi cei implicaţi în afacere primiseră bani de la firmele străine prin contul lui Radu Donciu. Trădătorii şi spionii se definesc prin suspiciune reciprocă. Trădătorii şi spionii noştri făceau excepţie. Ei acceptaseră să li se pună banii doar în contul unuia dintre ei, fără să se teamă că respectivul ar putea s-o şteargă cu cont cu tot.

Ca să nu mai spunem că numărul de file livrat presei aparţinea manipulării grosolane. El voia să sugereze existenţa unor sume imense intrate în cont. În realitate, numărul de file nu spune nimic despre banii încasaţi de cineva, extrasele de cont cuprinzînd şi operaţiunile de plătire a unor banale facturi.

Pariind pe această prostie, procurorii anunţau că aceste extrase vor fi documentate printr-o comisie rogatorie ce va fi transmisă autorităţilor austriece.

La atît s-au limitat informaţiile despre punctul-cheie al afacerii Trădare şi Spionaj: cel al răsplăţii materiale.

Deşi din acel moment ancheta a continuat, cum au continuat şi livrările către presă, despre chestiunea răsplăţii de care au beneficiat cei implicaţi nu s-a mai suflat un cuvînt.

Abia la 4 aprilie 2007 au apărut unele informaţii despre această chestiune.

Cum răsplata pentru trădători se înscrie în cadrul faptelor de corupţie, din dosarul Trădare şi spionaj s-a disjuns un dosar care a fost trimis DNA.

După un an şi ceva de anchetă, la 16 iulie 2008, DNA a anunţat neînceperea urmăririi penale în cazul lui Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Daniel Mucea, Radu Donciu şi Stamen Stanchev. Pe motiv că fapta nu există.

Să ne lămurim! După anunţul făcut de DNA, procurorul general Laura Codruţa Kovesi, dar şi presa pusă în slujba lui Traian Băsescu au ţinut să precizeze că decizia DNA nu vizează dosarul Trădare şi spionaj. Desigur, e vorba despre două dosare: cel de la DNA şi cel de la DIICOT. Dosarul Trădare şi spionaj conţine în mod logic şi chestiunea răsplăţii materiale pentru trădare şi spionaj. Cum însă Codul Penal nu permite procurorilor DIICOT să ancheteze fapte de corupţie, chestiunea răsplăţii materiale a fost dată DNA.

DNA n-a făcut altceva decît să ancheteze pentru Dosarul de la DIICOT. NUP-ul dat de DNA la 16 iulie 2008 înseamnă că în Dosarul Trădare şi spionaj nu există dare şi primire de bani sau de alte bunuri pentru trădare şi spionaj. Fără un motiv, trădarea şi spionajul sînt practic imposibil de susţinut în instanţă. Decizia DNA înseamnă astfel recunoaşterea că întreaga afacere era o cacealma.