Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am trăit multă vreme convins că pe cât de aberanta pe atât de mincinoasa acuzație privind presupusa mită în dolari pe care Adrian Năstase ar fi încasat-o, dolari despre care s-a dovedit că au fost emiși de Trezoreria Statelor Unite la un an de la data în care niște procurori ,,cu Traian Băsescu în suflet’’ susțineau că s-a comis, va rămâne o culme a absurdului în materie.
Aceste aberante decizii ale unor magistrați fiind de natură să aducă mari prejudicii interesului național și să afecteze relațiile țării noastre cu state ale democrației moderne în condiții de deplină încredere reciprocă și sinceritate. Se vede, însă, treaba că m-am înșelat de vreme ce, mai nou, în dosarul instrumentat de către procurorii DNA cu privire la niște așa-numite ilegalități pe care le-ar fi săvârșit Victor Ponta și Sebastian Ghiță întâlnim, nitam-nisam, numele fostului premier britanic Tony Blair.
După cum era de așteptat, întâmplarea nu a trecut neobservată, așa încât, cu multe și solide argumente, această incalificabilă tentativă a unor magistrați hiper-politizați de a implica în făcătura lor eminente personalități ale lumii de azi și-a primit sancțiunea meritată. Și cred că este de datoria mea să remarc faptul că, și de această dată, Antena 3 s-a implicat, cu seriozitate, curaj și competență, în demonstrarea făcăturii tipic securiste.
De aceea, ținând seama, de consecințele și de implicațiile acestui demers, pe care în cel mai bun caz l-aș putea caracteriza ca fiind lipsit de tact diplomatic, rămân convins că nu trebuie să ne grăbim și să îl considerăm un caz închis. Dimpotrivă, cred că a venit momentul - mai bine mai târziu decât niciodată!- ca mediul politic, cel juridic și cel diplomatic, să ia în discuția acest demers al DNA. Demers care , nesancționat, acum, cu toată severitatea meritată, poate fi continuat și în alte cazuri cu certă miză politică, având foarte grave consecințe în ceea ce privește imaginea externă, credibilitatea și prestigiul internațional al țării noastre.
Mai mult decât atât, pentru orice om de bună credință și cu judecată sănătoasă, reacția promptă venită din partea eminentului om politic Tony Blair reprezintă, deopotrivă, o categorică restabilire a adevărului - având în vede precizarea că onorariul pe care fostul premier britanic l-a încasat pentru conferința ținută în România în anul 2012 a fost în întregime donat în întregime pentru acțiuni caritabile-, dar și o usturătoare palmă morală pentru cei ce s-au dedat la o asemenea faptă. În plus, replica sobră și la obiect a eminentului om politic Tony Blair este și un foarte serios semnal că nu chiar peste tot și nu chiar necondiționat, în Europa și lume, ukazurile vădit politizate ale procurorilor DNA sunt primite cu îndelungi aplauze, cu salbă de medalii și cu unanimă aprobare.
Mergând, așadar, pe firul lucrurilor vedem că recenta făcătură ,,garantat DNA’’ își are și o sursă de inspirație în otrăvita zicere a lui Traian Băsescu din 2004, conform căreia premierul francez pe atunci în exercițiu, Pierre Raffarin, a venit în România ,,să își ia tainul.’’ Afirmație pe care Amiralul Dezastrului Național nici până azi nu a avut bunul simț să o susțină prin dovezi ferme. Dar, vorba românului:,,De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere’’…
Nu este atunci deloc întâmplător nici faptul că cele mai insistente și mai rău voitoare demersuri împotriva României lansate în Parlamentul European au avut-o ca protagonistă pe europârăcioasa- prokuroare Monica Macovei. Cea care, în calitate de ministru băsisit de (in )justiție ne-a procopsit cu MCV-ul, acest mecanism de care, schimbând cu nerușinare regulile în timpul jocului, ea și comilitanții săi din PPE s-au folosit, cu perfidie și cu cinism, spre a ține România- stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene- la porțile ferecate ale Spațiului Schengen.
Revenind, acum, la gestul absolut incalificabil al procurorilor DNA de a-l implica pe Tony Blair în făcătura lor cu o evidentă tentă politică, ar mai trebui să arăt că această faptă este de natură să creeze (sau să întrețină) un foarte urât clișeu despre caracterul românilor, prezentați ca oameni care nu știu să arate și să păstreze respect pentru cei care i-au ajutat în momente de cumpănă. Spun asta știute fiind consecvența și tenacitatea cu care Tony Blair, la acea vremea premier al Marii Britanii, a susținut ideea admiterii României în Uniunea Europeană. De unde și rău-voitoarea concluzie pe care ar putea-o trage și difuza în spațiul public anumiți vectori de opinie pe care numai dragostea de România nu îi seacă la inimă :,,Dacă numele lui Tony Blair este târât într-o asemenea făcătură, la ce bun să îi mai ajutăm pe români? Ca să pățim tot ca el?’’
Acum, firește, că le-am putea da replica absolut convingătoare citând cazul unui fost ambasador în România, recunoscut ca fervent susținător al lui Traian Băsescu și al Monicăi Macovei, și care, după încheierea mandatului și-a luat cu vârf și îndesat tainul, dar prefer, deocamdată, să mă rezum la a aminti întâmplarea. Convins că, măcar de data asta, vorba din bătrâni despre cine are urechi de auzit se va adeveri.
În aceste împrejurări, sunt întrunite suficiente, dar mai ales incontestabile motive, pentru ca Parlamentul să se sesizeze cu maximă celeritate și să analizeze gestul comis de procurorii DNA. Un gest pe care, fără teama de a fi acuzat că incit la încălcarea independenței actului de justiție, l-aș numi ca fiind de natură să aducă foarte grave prejudicii Interesului Național al României și prestigiului său internațional.
