Doamna de fier şi Pufuleţ

Margaret Thatcher a murit în ziua de 8 aprilie 2013. Adevărul este că uitasem de ea. O mai pomeneam din când în când, în cine ştie ce discuţie, ca argument al faptului că femeile pot fi, şi sunt în foarte-foarte multe cazuri, mai puternice decât bărbaţii. Când pledam împotriva misoginismului care se manifestă în politica de la noi. Când încercam să-mi schiţez în minte destine glorioase şi tragice. Când simţeam că sunt în faţa unei mari încercări şi-mi aminteam felul în care Doamna de Fier a demisionat cu lacrimi în ochi după 11 ani de mandat în fruntea Guvernului.

Din 1979 până în 1990 această femeie a reuşit să transforme o ţară - şi ce ţară! – din “bolnavul Europei” în cea mai distinsă prezenţă pe Bătrânul Continent. Marea Britanie are, deja, de multe ori, apariţii arogante la masa puternicilor din Uniunea Europeană. Pe care de altminteri o priveşte de la distanţă. Ca să nu spun de sus. Contribuţia esenţială la evoluţia asta spectaculoasă a avut-o această femeie a cărei existenţă este greu de curpins de către majoritatea pământenilor. A fost frumoasă Margaret Thatcher? A fost iubită, a iubit, a fost fericită? Da, Margaret Hilda Roberts, devenită Thatcher, a fost o femeie frumoasă care a avut copii. S-a scris enorm despre ea. Şi de abia de acum încolo va începe boom-ul editorial în ceea ce o priveşte. A fost subiectul unui film de Oscar. Dar deasupra literei tipărite şi a talentului actoricesc al lui Meryl Streep se ridică o existenţă care te copleşeşte. Bustul ei tronează alături de cel al lui Winston Churchill în clădirea Parlamentului Britanic, Palatul Westminster. În ultimii ani ai vieţii îl căuta şi-l striga pe Denis, soţul ei care murise. A oferit Marii Britanii o victorie într-un război spre sfârşitul secolului 20:  1982, insulele Falkland. A avut incă o contribuţie esenţială, la încetarea Războiului Rece şi căderea comunismului. Margaret Thatcher, o femeie. Care a creat un prototip uman fascinant. A deschis un drum pe care a pasit ferm Angela Merkel şi mai ezitant, Hillary Clinton. Nu ştiu dacă moartea ei face pe cineva – din afara cercului exclusivist al intimilor baronesei -  să plângă, pentru că Margaret Thatcher a devenit istorie încă din timpul vieţii şi este un simbol atât de înalt încât e foarte greu să mi-o închipui dormind sau sărutându-se pe gură. 

Tot azi, cred că există un fel de ironie care pluteşte deasupra pământului ca aburul de la facerea lumii, Pufuleţ a fost numită purtător de cuvânt al PDL. Personal, îmi place foarte mult de Adriana Săftoiu. E o fiinţă distinsă şi a fost un ziarist bun. Dar în politică este exact cum îi e porecla: pufuleţ. Nu-i prieşte nici eşalonul doi, cel al consilierilor, darămite linia-ntâi a războiului politic! Nu ştiu ce e în capul lui Vasile Blaga, dar după ce a fost luat la palme de două femei în faţa a patru mii de oameni, şi una era gata-gata să-l bată, acum îşi ia purtător de cuvânt pe Pufuleţ. Videanu, Berceanu, Preda (Cezar, bineînţeles!) probabil că n-au acceptat. Blinc! Acum mi-o imaginez pe Adrian Săftoiu lângă Margaret Thatcher, amândouă în calitate de politicieni, nu neapărat discutând, poate privindu-se în tăcere. Cred că Doamna de Fier s-ar fi simţit motivată să-şi continue lupta cu şi mai multă îndârjire. “Eu sunt în favoarea consensului. A consensului asupra a ceea ce vreau să fac” , au fost cuvintele care au marcat sfârşitul unui secol. Ia zi Pufuleţ.