x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Doar pereţii ştiu amarul meu”

0
Autor: Florin Condurateanu 05 Mai 2020 - 07:30
„Doar pereţii ştiu amarul meu”


Există oameni cu care soarta, nu totdeauna binevoitoare, face „genuflexiuni”. Necazuri uriaşe, demolatoare de-a dreptul îi potopesc pe aceşti oameni, îi încovoaie până la a ajunge pe vine, dar ei găsesc teribile resurse de voinţă şi curaj şi se ridică iarăşi în poziţie verticală. Aşa s-a întâmplat cu Sofia Vicoveanca şi cu cei de familia ei, au avut tăria de a neutraliza izbitura destinului. Marea cântăreaţă a povestit cu sensibilitatea, profunzimea care nu au părăsit-o niciodată. A urcat pe scenă şi a cântat entuziasmant pentru mii de români chiar în zilele când muriseră sora şi fratele ei. „Numai pereţii odăii mele au ştiut noaptea tot amarul meu, prelins prin şirag de lacrimi!”. Când au fugit din calea tancurilor sovietice cotropitoare în teritoriile pierdute prin târguielile mizerabile ale dictatorilor lumii, mama Sofiei a părăsit toată gospodăria ei de oameni harnici, a luat-o în braţe pe micuţa Sofia, o desagă cu un codru de pâine şi nişte brânză şi s-au refugiat în România Mamă. „În desaga mamei a pus şi cămaşa ei de mireasă şi broboada ei dragă. Tata fusese luat prizonier de ruşi. Brusc sărace lipite, am luat-o de la zero la Vicovul de Sus. Eu am muncit la câmp, ştiu să mulg văcuţa. Chiar când cunoscusem succesul maxim am căutat să nu mă desprind de pământ, încalţ din când în când opincuţele, talpa lor e subţire şi simţi bulgării de pământ!”.

Sofia Vicoveanca, precum marile personalităţi, nu îmbătrâneşte, e la fel de pătrunzătoare în sufletele de români, harul Sofiei nu are vârstă, ea este unul din nepieritoarele simboluri ale Moldovei. Impresionantă povestirea Sofiei Vicoveanca, în soarta căreia se regăsesc pagini de istorie românească. „Când eu culesesem succese, îmi clădisem un nume, am susţinut un turneu prin meleagurile româneşti răpite. Mama m-a rugat să trec şi pe la casa părintească, să văd cum mai rezistă. În casa unde m-am născut, gospodăria noastră, era sediul unui colhoz. În pragul odăii unde se iubiseră părinţii mei, concepându-mă pe mine, era un bust al lui Lenin. Din gospodăria noastră nu mai rămăsese decât un tufiş de scoruş de pe vremea neamului meu, un tufiş sfios la poartă. Când am povestit asta mamei, a leşinat”.

 

 

Citeşte mai multe despre:   sofia vicoveanca

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de