Dobânda se duce politicii de suflet

Decizia BNR de a reduce dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte a fost considerată o surpriză. Şi într-o anumită măsură, analiştii au dreptate să fie surprinşi dacă ne gândim că şi la 10% dobânda-cheie se găsea departe de realităţile din piaţă. Dacă ţinem însă cont că politicienii au "ordonat" - la fel ca-n vremea lui Adrian Năstase - micşorarea dobânzilor, decizia băncii centrale n-ar fi trebuit să ia prin surprindere.

Ca să detaliem, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a spus că reducerea dobânzii şi repornirea creditării reprezintă o obligaţie pe care sectorul bancar din România trebuie să şi-o asume în urma împrumutului extern contractat. Preşedintele Băsescu a lăsat să se înţeleagă că băncile încalcă angajamentul de colaborare cu Guvernul pentru relansarea economiei. Iar ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, a precizat că în condiţiile semnării acordului cu FMI, e timpul ca "BNR şi băncile să scadă dobânzile". E limpede ce-i mână în luptă pe oamenii politici. De la şomeri nu obţin voturi. Din contracţia economiei bugetul nu încasează venituri. Fără venituri e o afacere proastă să fii ministru atunci când sperai ca în şase luni să-ţi scoţi "investiţia" şi apoi, timp de trei ani şi jumătate, să acumulezi "profit".

Însă ceea ce refuză să înţeleagă politicienii e că furnizorii de lichiditate ai băncilor consideră că Executivul nu are capacitatea să gestioneze momentul şi dobânzile mari reprezintă un "premium" pentru nepriceperea guvernanţilor. Alta ar fi fost situaţia dacă am fi avut un Guvern format din oamenii care ştiu să administreze, nu numiţi pentru că au adus voturi din teritoriu. Din păcate, atunci când Stolojan a propus un astfel de cabinet i s-a zis: "Pas!".

Dacă nu credeţi că aşa stau lucrurile ia să vedem ce spunea, în decembrie 2004, guvernatorul Isărescu, cel care acum sugerează că piaţa greşeşte, practicând prime de risc (dobânzi) prea înalte: "Actorii scenei economice îşi bazează decizia de alocare a resurselor pe informaţia cuprinzătoare cu privire la evoluţiile din economie, aşa cum sunt ele influenţate de politicile - mai bune sau mai puţin bune - ale autorităţilor". Şi arată şi care e preţul plătit pentru erori: "Deciziile de politică economică sunt evaluate critic, iar scamatoriile nu au cum să aibă efectul scontat. Astfel, o relaxare monetară în speranţa stimulării creşterii economice şi reducerii şomajului este imediat sancţionată de piaţă, prin deprecierea cursului şi creşterea presiunilor inflaţioniste. Efectul pozitiv, dacă el se manifestă, durează foarte puţin şi este neconcludent, dar pierderea de credibilitate rămâne, afectând pe termen lung rezultatele economiei". Fără a uita să identifice vinovaţii: "Decidenţii de politică economică pregătesc dezechilibrele pe termen lung prin devieri de la obiectivele sănătoase. Desigur, când se abat de la acestea, pentru rezolvarea unor probleme pe termen scurt, de exemplu cele electorale".

Din câte se observă, guvernatorul Isărescu ştie ce se întâmplă, iar în primele trei luni ale anului BNR a făcut ceea ce trebuie, ferind ţara de colaps. Numai că acum e pe cale să rateze finalul dacă încearcă să calmeze spiritul agitat al politicienilor cu credit ipotecar, nu restructurează sistemul bancar, permite bugetului să se plaseze peste limita de deficit impusă, admite ca inflaţia să depăşească ţinta asumată - adică nu-şi onorează responsabilităţile sporite negociate cu FMI.

Dacă dobânda-cheie va scădea în continuare de la 9,5% la 7,5%, pentru ca BNR să fie constrânsă ulterior să o majoreze peste 10%, înseamnă că, pe lângă Guvern, îşi va pierde credibilitatea şi una dintre puţinele instituţii din România care mai au aşa ceva: Banca Centrală.