Doctorul Alexandru Bucur – un om care a murit singur, a trăit pentru alţii

În noaptea de Înviere a plecat dintre noi un om ”emblematic”, un om al cărui destin şi ale cărui alegeri ar trebui investigate, căci ele s-ar putea să conţină mesaje fundamentale despre viaţă, despre sacrificiu, despre cât merită lumea să-i dăruim totul, inclusiv viaţa noastră; dr. Alexandru Bucur. Acest om extraordinar, colonel doctor Alexandru Ioan Bucur, medic militar, chirurg, unul dintre cei mai cultivaţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată, cu o memorie cum rar se poate întâlni, cu o sensibilitate dusă la extrem, ascunsă adesea sub ceea ce mulţi au numit ”caracter dificil”, este un om care şi-a sacrificat viaţa pentru o idee; vieţile celorlalţi. Cei mai mulţi dintre oamenii din jurul său n-au înţeles patima şi sacrificiul său, n-au înţeles de ce acest om, director al Spitalului de Urgenţă Floreasca din anul 1992 şi până undeva, prin 2004 cred, locuia la spital. Dormea la spital, mânca acolo, îşi lăsa salariul acolo, se ducea în excursii doar să-i plimbe pe alţii, care ajutau cu ceva spitalul, era – cum am scris într-un articol din trecut – căsătorit cu spitalul. Alexandru Bucur a avut o minte care a depăşit timpul lui; prin anii 1992-1993 el a organizat sistemul de urgenţă din Bucureşti după standardele cunoscute în lumea civilizată şi a avut viziunea a ceea ce ar trebui să fie asistenţa medicală de urgenţă într-o lume căreia îi pasă cu adevărat de viaţa omului. Îi datorăm – între altele – organizarea sistemului medical de urgenţă din Bucureşti până când a apărut doctorul Raed Arafat şi-i datorăm dotarea şi organizarea Spitaluluiui de Urgenţă Floreasca la standardele moderne care se regăseau în lumea civilizată. Acesta este spitalul românesc care a avut prima cameră de gardă occidentală; secţiile precum neurochirurgia, chirurgia cardiovasculară, chirurgia plastică etc, unde mii de oameni au fost trataţi şi poate tot mii au primit viaţa a doua oară în ele, sunt o creaţie a acestui om, Alexandru Bucur! Primul transplant de inimă din România, la care am participat la vremea respectivă, este cumva o creaţie a lui; el a dotat clinica respectivă, l-a adus pe Șerban Brădişteanu acolo şi a făcut ceea ce clinicile de profil din ţară nu făcuseră; le-a redat unora vieţile...

Nu cred că pot enumera acum – deşi îi cunosc povestea din interior, din apropiere cumva – tot ce a făcut Alexandru Bucur pentru asistenţa medicală din România, poate şi din cauza emoţiei cauzate de plecarea sa dintre noi la o vârstă încă tânără( avea 69 de ani)...Dar are vreo zece ani de când suferă; a făcut două accidente cerebrale vasculare la spital; a fost slavat atunci ca prin minune. A căzut în spital, şi-a dat viaţa acolo şi-a lăsat sufletul acolo. Ceea ce mă uluieşte şi mă face să cred că Alexandru Bucur e ”un caz filozofic”(  sau unul care ne poate determina să ne punem întrebări profunde despre dăruire, existenţă şi sacrificiu) este faptul că el a fost uitat în aceşti zece ani, el a dispărut, nu l-a sărbătorit nimeni, nu i-a dăruit nimeni o recunoaştere, pe care o merita din plin. A murit singur şi, poate, la fel de singur cum a trăit! Energia pe care el a investit-o în a crea o medicină de urgenţă de vârf continuă că existe, să salveze, să hrănească oamenii şi, probabil, asta va rămâne pentru totdeauna. Oricine calcă pragul Spitalului de Urgenţă Floreasca va păşi pe ceva construit de el, fie că-i doctor, infirmieră sau bolnav...Doar că el, sufletul lui, a rămas – poate – cu suferinţa, cu nefericirea, cu durerea de a nu fi fost recunoscut, de a nu fi fost apreciat, de a nu fi fost înţeles. Știu asta din conversaţiile pe care le-am avut cu el în ultimii ani! Poate că moartea lui în noaptea de Înviere e un simbol pentru lumina care a fost ascunsă în sufletul lui şi pe care a arăta-o printr-o compasiune enormă pentru viaţă şi prin creaţiile sale, destinate să salveze vieţile oamenilor. A murit trupul,  sperăm că a înviat odată cu Hristos...sufletul frumos, sensibil şi minunat, dăruitor, care şi-a omorât fericirea omenească pentru vieţile altora. Omul dificil care părea ascundea un sufletu sensibil, care scria poezii şi plîngea pentru fiecare suferinţă umană; asta am văzut cu ochii mei de zeci de ori. Eu am lucrat în domeniul medical aproape 20 de ani, dar nu am văzut un al doilea om la fel ca Alexandru Bucur; poate că sacrificul său va fi răsplătit măcar post mortem, poate că Spitalul de Urgenţă Floreasca va lua într-o zi numele lui pentru a onora acest sacrificu al vieţii sale şi a-l recunoaşte, fie şi în stilul obişnuit al oamenilor; după ce omul care ar fi putut să se bucure nu mai este. Dar ar fi bine chiar şi aşa! Poate că sufletul său poate simţi acum că se aud glasuri  care spun ”Mulţumesc”! Dumnezeu să-i binecuvânteze sufletul lui Alexandru Bucur!


Colectivul Catedrei de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti a aflat cu nespusă durere încetarea din viaţă a Dlui Dr. Col.(r) Ioan Alexandru Bucur, după o lungă şi grea suferinţă. Dr. Ioan Alexandru Bucur a fost un membru de excepţie al comunităţii academice bucureştene, îndrumător al paşilor nenumăratelor generaţii de studenţi şi rezidenţi. Opera sa ştiinţifică cuprinde lucrări de referinţă pentru dezvoltarea şi percepţia fenomenelor biologice în şoc şi reprezintă şi pentru viitor sursă de inspiraţie pentru cei ce se vor apleca asupra tărâmului chirurgiei. Totodată este primul manager care din punct de vedere organizatoric şi tehnologic a dezvoltat Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
De o inegalabilă căldură sufletească, venind în ajutorul tuturor celor ce apelau la Domnia Sa, dispariţia domnului Dr. Ioan Alexandru Bucur lasă un imens gol în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut. Suntem alături de durerea familiei în acest ceas de mare cumpănă.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Înmormântarea va avea loc vineri, ora 12,00, la Cimitirul Ghencea Militar; trupul neînsufleţit este depus la Capela Ghencea Militar.