x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Doctrina Macovei

Doctrina Macovei

de Adrian Năstase    |    09 Iul 2008   •   00:00
Doctrina Macovei

Ceea ce se petrece acum cu preşedintele are o explicaţie simplă. Anul electoral intens care urmează găseşte cuplul Băsescu/PD-L în scădere lentă, dar sigură.



Ultima pasiune a lui Traian Băsescu este aceea de prooroc estival. Domnia sa explică peste tot că trebuie să ne aşteptăm luna asta la un raport negativ al Comisiei Europene în ceea ce priveşte justiţia din România, că – în condiţiile astea – monitorizarea, pe această zonă, va continua şi că de vină sînt magistraţii ("băieţii şi fetele") care nu fac ce spune el. Nu ştiu cum va arăta raportul, dar ştiu cum arată justiţia românească după trei ani şi jumătate de mandat băsescian.

La începutul lui 2005, "instituţiilor abilitate" li s-a cerut să înceapă cît mai rapid urmărirea penală împotriva anumitor persoane, în fruntea listei căreia am avut onoarea să mă aflu. Cu concluziile dinainte trase, "procurorii anticorupţie" au ajuns repede în contradicţie cu realitatea. Faptele, normal judecate, nu le permiteau începerea urmăririi penale. Aşa că s-a trecut la construirea altei realităţi. Pe de o parte, dosarele măreţe despre care se tot discuta au ajuns să se refere la chestiuni de-a dreptul penibile: geamuri, obiecte sanitare, piscine care erau, de fapt, căzi de baie, buncăre care erau adăposturi ALA obligatorii pentru autorizaţia de construire etc. Pe de altă parte, actele de procedură au fost întocmite permanent cu încălcarea legii, în aşa fel încît justiţia să le respingă, pe bună dreptate.

Consecinţa: şi preşedintele, şi DNA-ul aferent au prilejul să se plîngă în ţară şi în lume de blocajul "murdar" al luptei împotriva corupţiei. O parte din media vorbeşte, mereu îngrijorată, despre "dosare" şi justiţie, fără să aibă niciodată în vedere conţinutul lor sau legalitatea actelor dinăuntru. Imaginea unui Năstase şi vinovat, şi obstrucţionist se conturează în felul ăsta, fără să mai fie nevoie de nici o judecată, de nici o instanţă.

Cu toate astea, pînă şi analişti care nu m-au susţinut niciodată încep să remarce faptul că lupta împotriva corupţiei e blocată mai ales de un DNA căruia justiţia a ajuns să-i respingă o cotă incredibilă de 80% din dosare pentru vicii de procedură. Această maşinărie de lucrat în gol pe bani publici are la bază "doctrina Macovei", lansată chiar în 2005, potrivit căreia procedurile nu contează atunci cînd ai în faţă un scop măreţ, cum e anticorupţia.

Ceea ce se petrece acum cu preşedintele are o explicaţie simplă. Anul electoral intens care urmează găseşte cuplul Băsescu/PD-L în scădere lentă, dar sigură. Singura temă cu care Băsescu a reuşit să capteze atenţia şi să o transforme în voturi a fost cea justiţiară. Dar justiţia e împotmolită şi tema ca atare începe să intereseze din ce în ce mai puţin. Preşedintele şi-ar dori ca ea să fie relansată din afara ţării, eventual dinspre Comisia Europeană. În felul ăsta, românilor li s-ar arăta iar, cu degetul, vinovaţi şi îngeri, iar marea temă, singura temă, ar putea fi încălecată din nou cu ceva rezultate. Pentru asta şi Băsescu, şi Monica Macovei fac un lobby intens în străinătate, la prieteni politici şi în ziare amabile. Agenţi de influenţă sînt folosiţi pentru desfăşurarea unei importante operaţiuni desfăşurate din afară: războiul împotriva întregului popor. Acesta trebuie să piardă pentru ca doctrina "Macovei" să cîştige, iar adversarii politici să fie stigmatizaţi.

×
Subiecte în articol: editorial