Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Săltat de troleibuz cu mâna crispată pe cureaua armei, Grigore Ghimpu era ca o bucată de cremene. Apoi, încordarea obosi şi se mai muie un pic. Acolo, în spate, soarele mângâia viclean. Grigore Ghimpu începu să-şi imagineze că duşmanul atât de dur amintit în Regulament va încerca să-i ia cu forţa valiza...
Săltat de troleibuz cu mâna crispată pe cureaua armei, Grigore Ghimpu era ca o bucată de cremene. Apoi, încordarea obosi şi se mai muie un pic. Acolo, în spate, soarele mângâia viclean. Grigore Ghimpu începu să-şi imagineze că duşmanul atât de dur amintit în Regulament va încerca să-i ia cu forţa valiza. Ca urmare, în timp ce Grigore Ghimpu sta neclintit pe bara din spate, săltând uşor în mersul târşit al troleibuzului, în el, un alt Grigore Ghimpu, mititel, cu o gură mare, zvârlind mereu din craci, smucea nervos arma de la umăr, trăgea piedica şi, răcnind, stai, cine vine! Îndrepta gura puştii spre duşmanul nevăzut. Nervos, în timp ce ţinea puşca îndreptată spre celălalt, Grigore cel mic îşi bâţâia piciorul stâng, bătând cu talpa în podele. Aici, Grigore Ghimpu cel mare recapitulă scena, insistând pe fiecare gest, şi îi plăcu. Se semeţi, deodată, îndreptându-se şi pocnind din călcâie. Casieriţa care, renunţând să-i mai zâmbească, îşi curăţa negreala de sub unghii, îi aruncă o privire veselă. Grigore Ghimpu simţi că abureşte de ruşine. Dar duşmanul nu se oprea. Continua să se năpustească spre el, şi Grigore cel mic, după ce smuci încărcătorul, după ce răcni, a doua oară, stai că trag! Îşi dădu seama că nu-şi mai amintea ce prevedea Regulamentul în asemenea cazuri. Continua să zbiere, stai că trag! stai că trag!, dar era clar că nu-şi amintea. Şi continuând să răcnească înfricoşător, stai că trag! Lacrimi mari îi ţâşneau din ochi, udându-i puşca şi cartuşele din închizător. Grigore cel mare privi speriat în jur, ca un om căruia îi ghiorţăie maţele. I se părea că toată lumea din troleibuz îşi încorda auzul, străduindu-se să ghicească dacă ceea ce aud ei e adevărat sau numai o părere.
Curând troleibuzul se opri într-o staţie pustie, bufnind inutil din uşile cauciucate. Şezu aşa, cu uşile deschise, cu tăcerea care pustii deodată tot troleibuzul, făcând aerul dinăuntru sonor şi depărtat, câteva clipe miloase, pe care Grigore Ghimpu le străbătu aproape târându-se, simţind în piept, mereu, opunerea lor încăpăţânată. Troleibuzul porni însă, veni rândul unei staţii supraaglomerate, de jos răbufni înăuntru, prin uşa strâmtă, de cauciuc, o mulţime iritată, sub presiune, care nu se linişti nici când se văzu înăuntru. Grigore Ghimpu încerca mai departe să-şi amintească următoarea comandă din Regulament, chinuindu-se atât de mult încât, la un moment dat, se şterseră şi comenzile pe care le ştia, şi în golul luminos din gândurile lui încordate îşi făcu apariţia, dracu ştie cum, cucul unei pendule, care cântă de cinci ori şi, când dădu să se retragă, fu lovit în cap de clapa deschizăturii.
Speriat, Grigore cel mare cătă la ceas. Era ora 9 fără cinci minute. Peste câteva staţii trebuia să coboare. Îşi mai potrivi o dată puşca şi, luându-şi valiza, se apropie de ieşire. În acele clipe, când nu se gândea nimic, ca orice călător care aşteaptă să coboare, lângă el izbucni scandalul. De fapt, când îşi dăduse el seama, scandalul era în toi, şi asemenea unui incendiu, mistuise jumătate din troleibuz. Totul pornise de la o discuţie principală dintre un călător bine, cu tâmple argintii şi valiză diplomatică, şi taxatoarea cu înfăţişarea ei atât de blândă, încât toţi din preajma ei simţeau nevoia să zâmbească şi să-şi frece rădăcina nasului. Cetăţeanul cu înfăţişare de diplomat se interesă de ce până la staţia următoare biletul costa 65 de bani şi nu 50. Întreba asta, poate, din curiozitate ştiinţifică. Sau poate voia să economisească 15 bani. Sau, poate, intenţiona să dea examen de taxator şi el, în care scop începuse pregătirile de pe acum. Erau o mie de posibilităţi de a explica această întrebare. Din această mie de posibilităţi, taxatoarea alese doar pe aceea care o interesa direct. Întrebă tărăgănat, ca un om care îşi face vânt să azvârle o piatră: ce te interesează pe dumneata? Poate taxatoarea întreba asta din pură curiozitate. Poate urma, pe ascuns, cursurile facultăţii de Sociologie şi se interesa de fundamentele social-politicie ale întrebărilor din troleibuze şi tramvaie. Sau poate era nevasta directorului Întreprinderii de transport în comun, şi orice întrebare privind bunul mers al întreprinderii o afecta direct. Erau deci o mie de posibilităţi. Dintre toate, cetăţeanul cu diplomatul o alese tocmai pe aceea care-i dădu şansa să se înroşească de furie şi să zică: ca să te miri tu, deşteapt-o! E un lucru deja ştiut că o discuţie contradictorie în tramvai sau în troleibuz devine scandal în momentul în care unul din combatanţi pronunţă fatidicul pronume tu. Desigur, nu e obligatoriu să se ajungă la acest apelativ. Am văzut inşi care se scuipau şi se pălmuiau spunându-şi în continuare dumneavoastră, dar mărturisesc sincer: chiar dacă s-ar fi tăiat cu cuţitele, cât timp nu-şi aruncau unul altuia, tu, deşteptule! scena era de un searbăd convenţionalism. Când Grigore Ghimpu îşi dădu seama de scandalul izbucnit în jurul lui, cei doi se învineţiseră deja, iar alţii, intraţi şi ei în conflict, erau congestionaţi şi asudaţi de atâta implicare. Dându-şi seama rapid de situaţie, Grigore Ghimpu se aruncă în scandal cu toată puterea pe care i-o dădea sufletul lui însetat de dreptate. În consecinţă, luă apărarea taxatoarei faţă de o cucoană mărunţică şi nervoasă, cu un guler de vulpe mâncat de molii. Cucoana susţinea în gura mare că o fată tânără nu se poartă astfel. Că, pe vremea ei, fetele nici nu îndrăzneau să ridice ochii la un bărbat, d-apoi, să-l înjure. Că taxatoa-rea – ştie ea – e una din alea care strică bărbaţii. Căutând să fie politicos, Grigore Ghimpu îi arătă că şi domnul era de vină, întrucât nu aşa se vorbeşte cu o femeie. Un domn înalt şi cocârjat îl susţinu. Grigore Ghimpu se simţi ca un fulg de duioşie. Cucoana, văzându-i arma, nu îndrăzni să meargă mai departe. Îmbătat de victorie, Grigore Ghimpu se porni de-a lungul troleibuzului, susţinând cauza taxatoarei. Un domn scund, cu o scurtă din piele de căprioară, îl contrazise. Ca să-i contraargumenteze, Grigore Ghimpu coborî şi el, şi în timp ce aşteptau amândoi un alt troleibuz, încercă să-i explice de ce n-avea dreptate. Domnul însă îşi aminti că trebuia să cumpere ceva din centru. Când veni troleibuzul, Grigore Ghimpu se urcă aproape din mers, ajutând galant o tânără să pună piciorul pe scară. Până când lumea se mai îndesă, o ţinu grijuliu de talie, să nu cadă.
Abia când fata îşi făcu loc înăuntru, rămas cu mâna liberă, Grigore Ghimpu îşi aminti că e soldat şi că, de fapt puşca şi valiza îi rămăseseră în celălalt troleibuz.
Citește pe Antena3.ro
Va urma
