x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Documente secrete, duse cu troleibuzul(II)

Documente secrete, duse cu troleibuzul(II)

de Ion Cristoiu    |    10 Feb 2008   •   00:00
Documente secrete, duse cu troleibuzul(II)

Săltat de troleibuz cu mâna crispată pe cureaua armei, Gri­gore Ghimpu era ca o bucată de cre­mene. Apoi, încordarea obosi şi se mai muie un pic. Acolo, în spate, soarele mângâia viclean. Grigore Ghimpu începu să-şi imagineze că duş­manul atât de dur amintit în Regulament va încerca să-i ia cu forţa valiza...

Săltat de troleibuz cu mâna crispată pe cureaua armei, Gri­gore Ghimpu era ca o bucată de cre­mene. Apoi, încordarea obosi şi se mai muie un pic. Acolo, în spate, soarele mângâia viclean. Grigore Ghimpu începu să-şi imagineze că duş­manul atât de dur amintit în Regulament va încerca să-i ia cu forţa valiza. Ca urmare, în timp ce Grigore Ghimpu sta neclintit pe bara din spate, săltând uşor în mersul târşit al troleibuzului, în el, un alt Grigore Ghimpu, mititel, cu o gură mare, zvârlind mereu din craci, smucea nervos arma de la umăr, trăgea piedica şi, răcnind, stai, cine vine! Îndrepta gura puştii spre duşmanul nevăzut. Nervos, în timp ce ţinea puşca îndreptată spre celălalt, Grigore cel mic îşi bâţâia piciorul stâng, bătând cu talpa în podele. Aici, Grigore Ghimpu cel mare recapitulă scena, insistând pe fiecare gest, şi îi plăcu. Se semeţi, deodată, îndreptându-se şi pocnind din călcâie. Casieriţa care, re­nunţând să-i mai zâmbească, îşi curăţa negreala de sub unghii, îi aruncă o privire veselă. Grigore Ghimpu simţi că abureşte de ruşine. Dar duşmanul nu se oprea. Continua să se nă­pustească spre el, şi Grigore cel mic, după ce smuci încărcătorul, după ce răcni, a doua oară, stai că trag! Îşi dădu seama că nu-şi mai amintea ce prevedea Regulamentul în asemenea cazuri. Continua să zbiere, stai că trag! stai că trag!, dar era clar că nu-şi amintea. Şi continuând să răcnească înfricoşător, stai că trag! Lacrimi mari îi ţâşneau din ochi, udându-i puşca şi cartuşele din închizător. Grigore cel mare privi speriat în jur, ca un om căruia îi ghiorţăie maţele. I se părea că toată lumea din tro­leibuz îşi încorda auzul, stră­duindu-se să ghicească dacă ceea ce aud ei e adevărat sau numai o părere.

 

Curând troleibuzul se opri într-o staţie pustie, bufnind inutil din uşile cauciucate. Şezu aşa, cu uşile deschise, cu tăcerea care pustii deodată tot trolei­buzul, făcând aerul dinăuntru sonor şi depărtat, câteva clipe miloase, pe care Grigore Ghimpu le străbătu aproape târându-se, simţind în piept, mereu, opu­nerea lor încăpăţânată. Tro­leibuzul porni însă, veni rândul unei staţii supraaglomerate, de jos răbufni înăuntru, prin uşa strâmtă, de cauciuc, o mulţime iritată, sub presiune, care nu se linişti nici când se văzu înă­untru. Grigore Ghimpu încerca mai departe să-şi amintească următoarea comandă din Regulament, chinuindu-se atât de mult încât, la un moment dat, se şterseră şi comenzile pe care le ştia, şi în golul luminos din gândurile lui încordate îşi făcu apariţia, dracu ştie cum, cucul unei pendule, care cântă de cinci ori şi, când dădu să se retragă, fu lovit în cap de clapa deschizăturii.

 

Speriat, Grigore cel mare cătă la ceas. Era ora 9 fără cinci minute. Peste câteva staţii trebuia să coboare. Îşi mai potrivi o dată puşca şi, luându-şi valiza, se apropie de ieşire. În acele clipe, când nu se gândea nimic, ca orice călător care aşteaptă să coboare, lângă el izbucni scandalul. De fapt, când îşi dăduse el seama, scandalul era în toi, şi asemenea unui incendiu, mistuise jumătate din troleibuz. Totul pornise de la o discuţie principală dintre un călător bine, cu tâmple argintii şi valiză diplomatică, şi taxatoarea cu înfă­ţişarea ei atât de blândă, încât toţi din preajma ei simţeau ne­voia să zâmbească şi să-şi frece rădăcina nasului. Cetăţeanul cu înfăţişare de diplomat se inte­resă de ce până la staţia urmă­toare biletul costa 65 de bani şi nu 50. Întreba asta, poate, din curiozitate ştiinţifică. Sau poate voia să economisească 15 bani. Sau, poate, intenţiona să dea examen de taxator şi el, în care scop începuse pregătirile de pe acum. Erau o mie de posibilităţi de a explica această întrebare. Din această mie de posibilităţi, taxatoarea alese doar pe aceea care o interesa direct. Întrebă tără­gănat, ca un om care îşi face vânt să azvârle o piatră: ce te interesează pe dumneata? Poate taxatoarea întreba asta din pură curiozitate. Poate urma, pe ascuns, cursurile facultăţii de Sociologie şi se interesa de fundamentele social-politicie ale întrebărilor din troleibuze şi tramvaie. Sau poate era nevasta directorului Întreprinderii de transport în comun, şi orice întrebare privind bunul mers al întreprinderii o afecta direct. Erau deci o mie de posibilităţi. Dintre toate, ce­tă­ţeanul cu diplomatul o alese tocmai pe aceea care-i dădu şansa să se în­ro­şească de furie şi să zică: ca să te miri tu, deşteapt-o! E un lucru deja ştiut că o discuţie contradictorie în tramvai sau în troleibuz devine scandal în mo­mentul în care unul din comba­tanţi pronunţă fatidicul pronume tu. Desigur, nu e obligatoriu să se ajungă la acest apelativ. Am văzut inşi care se scuipau şi se pălmuiau spunându-şi în conti­nuare dumneavoastră, dar măr­turisesc sincer: chiar dacă s-ar fi tăiat cu cuţitele, cât timp nu-şi aruncau unul altuia, tu, deş­teptule! scena era de un sear­băd convenţionalism. Când Gri­gore Ghimpu îşi dădu seama de scandalul izbucnit în jurul lui, cei doi se învineţiseră deja, iar alţii, intraţi şi ei în conflict, erau congestionaţi şi asudaţi de atâta implicare. Dându-şi seama rapid de situaţie, Grigore Ghimpu se aruncă în scandal cu toată pu­terea pe care i-o dădea sufletul lui însetat de dreptate. În conse­cinţă, luă apărarea taxatoarei faţă de o cucoană mărunţică şi nervoasă, cu un guler de vulpe mâncat de molii. Cucoana sus­ţinea în gura mare că o fată tâ­nără nu se poartă astfel. Că, pe vremea ei, fetele nici nu îndrăz­neau să ridice ochii la un bărbat, d-apoi, să-l înjure. Că taxatoa-rea – ştie ea – e una din alea care strică bărbaţii. Căutând să fie politicos, Grigore Ghimpu îi arătă că şi domnul era de vină, întrucât nu aşa se vorbeşte cu o femeie. Un domn înalt şi cocârjat îl susţinu. Grigore Ghimpu se simţi ca un fulg de duioşie. Cucoana, văzându-i arma, nu îndrăzni să meargă mai departe. Îmbătat de victorie, Grigore Ghim­pu se porni de-a lungul troleibuzului, susţinând cauza taxatoarei. Un domn scund, cu o scurtă din piele de căprioară, îl contrazise. Ca să-i contraargumenteze, Grigore Ghimpu coborî şi el, şi în timp ce aşteptau amândoi un alt troleibuz, încercă să-i explice de ce n-avea dreptate. Domnul însă îşi aminti că trebuia să cumpere ceva din centru. Când veni troleibuzul, Gri­go­re Ghimpu se urcă aproape din mers, ajutând galant o tâ­nără să pună piciorul pe scară. Până când lumea se mai îndesă, o ţinu grijuliu de talie, să nu cadă.

Abia când fata îşi făcu loc înăuntru, rămas cu mâna liberă, Grigore Ghimpu îşi aminti că e soldat şi că, de fapt puşca şi va­liza îi rămăseseră în celălalt troleibuz.


Va urma

×