Documentul care n-a oprit totuşi ploaia

Prin felul slugarnic în care au primit Raportul, politicienii noştri vor să ne convingă că am schimbat un lagăr cu altul. Lagărul socialist a devenit lagărul Uniunii Europene!

Miercuri, 23 iulie 2008, în Bucureşti şi în restul ţării a plouat. De mirare că s-a întîmplat aşa. Pentru că de-ar fi să credem cele văzute pe posturile tv de ştiri, ploaia ar fi trebuit să se oprească încă de dimineaţă, în aşteptarea cu sufletul la gură a Raportului de monitorizare a Comisiei de la Bruxelles privind progresele în domeniul justiţiei. Politicieni, jurnalişti, ştabi ai Parchetului General şi ai DNA, miniştri, şefuleţi  ai ciupercuţelor zise şi ONG-uri s-au grăbit să se emoţioneze, să se frămînte şi să se excite încă de dimineaţă la gîndul că de la Bruxelles va veni Documentul care ne va schimba viaţa, Documentul care va face minuni, redîndu-i Monicăi Macovei fecioria, lui Emil Boc statura şi lui Traian Băsescu lecturile pe care nu le-a avut niciodată. Şi Documentul a venit!

Adoptat şi realizat pînă la ora prînzului, pentru că, nu-i aşa?, care comisar şi care funcţionar al Uniunii Europene şi-ar putea permite să întîrzie la deschiderea restaurantului din incintă?! Pînă la venirea lui, politicienii noştri n-au luat nimic în gură. Au aşteptat adoptarea şi prezentarea Documentului în poziţie de drepţi, cu chiloţii apretaţi şi călcaţi în cinstea Momentului. Pînă în decembrie 1989 stăteau cu faţa către Răsărit. Vremurile s-au schimbat şi o dată cu ele şi mersul Soarelui pe boltă.

Acum, Soarele nu mai răsare de la Răsărit. Răsare de la Apus!

Odată Documentul venit, a urmat darea în stambă a politicienilor noştri. Văzut ca un text sacru, scris de Dumnezeu şi citit de Sfîntul Petru, Raportul a devenit pe loc, în doi timpi şi trei mişcări, prilej de a mai ciordi ceva de la viaţă. Lui Emil Boc, liderul PD-L, care a reuşit marea performanţă de a fi mai penibil decît de obicei, Raportul i-a dat ocazia de a se mai iluziona niţel că, după alegerile din toamnă, el şi colegii săi vor vedea în fine minunea butoiului cu miere al Puterii larg desfăcut. Ca să-i lase să intre în el cu totul.

Pentru Daniel Morar, Raportul a fost confirmarea oficială a ceea ce Jupînul de la Cotroceni i-a spus în şoaptă: "Vei mai sta un mandat în fruntea Casei de filme numite DNA". Inutil să continuăm trecerea în revistă a faptelor care ne conving încă o dată că elita politică din România nu s-a schimbat fundamental de la fanarioţi încoace. A rămas aceeaşi gaşcă de boieri cu şalvari şi bărbi, pentru care Înalta Poartă e locul de unde pot veni bucuriile şi tristeţile de destin. Să fim serioşi!

Aşa cum am scris încă din zilele cînd scurgeri de informaţii voite de la Bruxelles schiţau conţinutul Raportului, Documentul plăsmuit de oamenii lui Fratini şi rotunjit de membrii Comisiei Europene n-are nici o legătură cu starea Justiţiei din România lui 2008. E rezultatul unei negustorii între Traian  Băsescu şi oamenii lui Fratini: în schimbul ciocului mic faţă de măsurile naziste ale guvernului Berlusconi faţă de cetăţenii români, Raportul îşi asumă misiunea mizeră de a rezolva interesele – şi ele mizere – ale lui însuşi Băsescu.

– interesul de a-şi întări puterea dictatorială;

– interesul de a-şi hărţui prin anchete penale adversarii politici;

– interesul de a-l ţine în funcţie pînă la sfîrşitul lumii pe ţuluşul cu moţ, Daniel Morar;

– interesul de a mai da o lovitură Parlamentului, singura instituţie care se mai opune în România, alături de o parte tot mai mică a presei, transformării ţării într-un petrolier şi a românilor în nişte ospătari aducători de whisky.

Dar, chiar dacă n-ar fi avut păcatele care-i pun la îndoială condiţia de Document obiectiv, departe de clocotul ciorbei noastre politice interne, Raportul nu putea fi primit în România altfel decît ca un simplu punct de vedere asupra Justiţiei autohtone. Un text făcut de oameni şi adoptat de o instituţie care nu e, nu poate fi un soi de Birou Politic al CC al PCUS al Europei zise şi democrate.

Aşa cum ne-am aşteptat, văzut ca un Document infailibil, ca o Tablă a legilor, Raportul n-a întîmpinat în România, membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, nici măcar o adiere de obiecţie. Într-o subliniere involuntară a dictaturii Moscovei asupra Europei de Est, ţărilor din această parte a lumii li se mai spunea şi membre ale lagărului socialist. Prin felul slugarnic în care au primit Raportul, politicienii noştri vor să ne convingă că am schimbat un lagăr cu altul. Lagărul socialist a devenit lagărul Uniunii Europene!