x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dom' Zegrean, să gândim mai e voie?

Dom' Zegrean, să gândim mai e voie?

de Petru Calapodescu    |    06 Mai 2013   •   16:06
Dom' Zegrean, să gândim mai e voie?

Am apucat toate etapele prin care o putere sau alta au căutat să pună căluş presei. A fost mai întâi, până la începutul anilor '70, ştampila cenzorului oficial, care stătea în redacţii ca o sabie asupra paginilor înainte de calandrare. Apoi, prin '74 - ca o ironie, pentru că propaganda de partid căpăta dimensiuni aberante - cenzura, chipurile, s-a desfiinţat, dar gazetelor li s-a trimis de către Secţia de presă un ceaslov gros cât o cărămidă. Conţinea ceea ce era interzis a se publica, de la numărul de muncitori dintr-o fabrică, la matrapazlâcurile vreunui activist de partid, la date din cercetarea ştiinţifică ori la faptul că la "23 August" exista o secţie care construia tancuri.
 
După decembrie '89, când s-a murit şi cerându-se dreptul la liberă exprimare, n-a durat mult, că "noile" partide, care cum ajungea la guvernare, au trecut la presiuni politice şi mai ales economice asupra presei independente. Iar atunci când aceste presiuni nu aveau totuşi efect şi apăreau anchete care dezvăluiau acte de corupţie, acapararea de către clanuri a patrimoniului public, autorii articolelor s-au pomenit târâţi în instanţe în procese de calomnie şi nu o dată condamnaţi cu vădit dispreţ pentru Drepturile Omului şi pentru libertatea de exprimare, ceea ce a adus repetate condamnări ale statului român la CEDO. Lucrurile păreau să intre în normalitate în 2006, când au fost abrogate prin lege articolele 205, 206 şi 207 din vechiul Cod Penal, care incriminau insulta şi calomnia (lăsând soluţionarea litigiilor pe cale civilă). Noul Cod Penal, de asemenea, nu mai include respectivele infracţiuni.

Sunt adeptul unei prese ferme, a unei atitudini jurnalistice tranşante, susţinută însă în tremeni civilizaţi, fără excese verbale şi pe cât posibil argumentată cu acte şi fapte. Dar ziariştii nu sunt procurori, nu sunt poliţişti, nu au la îndemână mijlocele unei investigaţii totale. Sunt însă - fiind "câinele de pază al democraţiei" - îndreptăţiţi şi chiar obligaţi să aducă la cunoştinţa publicului ceea ce afectează interesele generale ale societăţii şi chiar abuzurile care strivesc drepturile fie şi ale unui singur individ. Cu atât mai mult această menire a presei trebuie să poată fi exercitată într-o ţară unde corupţia a devenit endemică, transcede partidele şi sfârtecă rapace bugetul public. 

În ultimul an, au apărut o seamă de dezvăluiri crunte privind jaful din timpul fostei guvernări. Sunt implicaţi foşti demnitari, inclusiv cu rang de ministru, ca şi alţi politicieni de vârf. Absolut suspect, DNA uzează de o surdină inacceptabilă privind instrumentarea vrafului de dosare primite. Şi nu e stupidă circumspecţia că se caută o stingere a multora dintre ele, chiar cu acordul unor politicieni aflaţi acum la putere. Aproape singura care ţine deschis subiectul devalizării României, a prăbuşirii ei economice printr-o gestionare oneroasă a fondurilor publice, inclusiv a celor europene, a rămas presa. Căreia se încearcă acum să i se pună lacăt la gură. Pentru că nu-i altceva strania hotărâre a unui organism alcătuit din persoane selectate pe criterii cvasiexclusiv politice, cum e Curtea Constituţională, hotărâre care convine, să fim corecţi, cam tuturor partidelor, fie ele din opoziţie sau abia (re)venite la putere. Anume, declararea ca neconstituţională a abrogării, cu ani în urmă, a delictelor de presă. Cum aceasta ar însemna introducerea lor în noul Cod Penal. Modificarea legislativă ar reveni Guvernului (ordonanţă de urgenţă) sau Parlamentului (amendament).
 
România ar mai coborî o treaptă pe scara libertăţii presei. Nu i-am auzit nici pe şefii Guvernului, nici pe cei ai Parlamentului comentând aceste evoluţii periculoase pentru statul de drept. A ieşit însă la rampă preşedintele Băsescu, declarând că reincrimarea insultei şi a calomniei i se par inoportune. Deşi, să fim serioşi, iniţiativa aparţine CCR, despre care părerea generală e că îi este mai multr decât obedientă. Nu mă grăbesc însă să aplaud această declaraţie a lui Traian Băsescu, ci o bănuiesc a fi ipocrită şi a face parte din tentativa de a recâştiga cât de cât din popularitatea de mult şi definitiv pierdută de el. El, adică acela care a inclus incomoda presă ca vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale... Aşadar, o vădită încercare de închidere a sezonului de vânătoare a corupţilor şi abuzivilor din politică de către presă. Orice dezvăluire ar fi pasibilă de condamnare la închisoare. Apropo, dacă de scris n-ar mai fi voie, de gândit s-ar mai putea? Sau vreun domn Zegrean ar concluziona că opinia publică poate fi influenţată chiar şi prin telepatie?


×