x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dor de Vanghelie

Dor de Vanghelie

de Razvan Barbulescu    |    02 Oct 2010   •   00:00
Dor de Vanghelie
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

"Dânsul, domnul Cocoş, bărbatul soţiei doamnei...” Îţi vin în minte vremurile lui care este. Deci mănânci, exişti - exclama Herodotul de pe gagăl...Chiar aşa, unde o fi Vanghelie? La contraatacurile mişeleşti tip lovitură de stat, Vanghelie era contranemilos: Eu am să-l scot pe Becali din politică, pentru că Becali m-a scos pe mine din sărite.



Pe mapamond e linişte. Doar preşedintele Băsescu şI Ecuadorul au fost în pragul unei lovituri de stat. Preşedintele, încolţit cu două şepci şI trei petliţe, ce stăteau să explodeze în iarba Cotroceniului. De aici şI sperietura: vin ruşii!

Viaţa e seacă, n-are haz, preşul nu mai e ca odinioară. Se hăhăie rar, apăsat de griji, de moguli, de viitorul fetei la Strasbourg.

România e din nou tristă, gri, ternă...Nici Becali nu mai e ce-a fost, Steaua îşi schimbă antrenorii ca blonda poşetele, sindicatele s-au radicalizat, nici vorbă, de dansul pinguinului...

Îţi vin în minte vremurile lui care este. Deci mănânci, exişti - exclama Herodotul de pe gagăl...Chiar aşa, unde o fi Vanghelie? La contraatacurile mişeleşti tip lovitură de stat, Vanghelie era contranemilos: Eu am să-l scot pe Becali din politică, pentru că Becali m-a scos pe mine din sărite.

Ieri, Voinescu - Cotoi, rasatul de serviciu, mieuna prezidenţial la moguli. Lipiţi de el, Boc şI blonda. Se ştie, Cotoi este viitorul contracandidat al lui Vanghelie la prezidenţiale. Dar unde-o fi Vanghelie ? De ce nu rupe tăcerea? Nu-i destul de supărat şI nervos încât să nu mai vorbeşte nici administrativ?

Prezentă din partea ministerului de resort la acţiunea turistico-tradiţională cules de vii, în iie şI Vuitton, dna Udrea avea avea puncte de vedere în consens cu dl Cotoi. Degeaba. De la tâmpenia cu frunza, s-a dus pe apa Golden Blitz-ului farmecul doamnei...Vă reamintiţi cum spunea Marean: "...dânsul, domnul Cocoş, bărbatul soţiei doamnei..."

Dor de Vanghelie. Vanghelie era măreţ: "şi-ntr-un pom dacă mă puneţi, eu am puncte de vedere...vocea mea se face auzită oriunde. ŞI sub apă..." Deci unde o fi Vanghelie? Apropo. Ce aţi alege ca politică de stat: Udrea pe cal, plajă, în vie, bucătărie etc sau un 1 Mai de guinibuc cu Almanahe şI prietenii săi de la Depeche Mode pe pajiştea Parlamentului?

Presimt că peste opt ani din cei zece promişi, când social-democratul Vanghelie îl va învinge pe democrat liberalul Cotoi la mustăţi, va fi o epocă de mare rafinament cultural, de înălţare a artelor şI gramaticii. Vor fi şI atunci răzbunări, dar delicate. O mărturisea, pe când vorbea, însuşi  Vanghelie:  chiar dacă n-am două sute de kile, când m-apăs, m-apăs rău pe oricine.

Mai adaug cu nostalgie din memorie, Almanahe, Opere: "...avem nevoie de lideri adevăraţi, nu de maimuţoi implementaţi...sunt lucruri pe care trebuie făcute ...nu fi obraznic, că sunt şI mai obraznic cu tine!....nu ştiu la ce echipă joacă Horia-Roman Patapievici...(nici el nu mai vrea ştie,n.n.)...soarta mea a fost hotărâtă de destin...cum, mama dracului mai montează el rododendronii?"  

Dar, mai ales, l-a ghicit pe marinar: în România, dacă n-ai putere şI bagabonţeală, nu rezolvi nimic...Victoria erei Băsescu...dorul de Vanghelie.

×
Subiecte în articol: editorial