Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noi ”suntem” cumva unii prin alţii, respirăm cumva şi prin trăirile celorlalţi, ale celor de langă noi, ale oamenilor din preajmă; iubiţi, iubite, părinţi, copii, socri, prieteni. În lăuntrul relaţiilor ne trăim fericirile şi tristeţile cele mai adanci, din ele ne luăm nectarul şi otrava, lumina sufletului şi întunericul lui. Bucuria celui apropiat transmite în noi misterios o vibraţie înălţătoare, ştrengară; un fel de bucurie fără obiect şi fără cauză ne vizitează în anumite momente, în acele momente de bucurie ale celuilalt noi înşine creştem lăuntric şi pare că ne întalnim misterios cu un cantec al vieţii, ce se cantă în noi doar pentru că se cantă în altul. La fel se întamplă şi cu tristeţea, cu furia, cu melancolia, cu zbuciumul şi cu nemulţumirea; şi ele ne parvin pe calea cea neaştiută a sufletului, în ascuns, neaşteptat şi tocmai de aceea în relaţiile noastre s-ar putea ascunde puterea sau slăbiciunea noastră în faţa valurilor vieţii. De aceea, fericirea sau nefericirea noastră s-ar putea să depindă atat de puternic, de covarşitor de ceilalţi. De aceea, vindecarea sufletului nostru s-ar putea să nu fie posibilă fără a vindeca relaţiile cu cei de langă noi. S-ar putea să ne împiedicăm în mormane de durere, de suferinţă şi de răutate, în stări de haos interior şi exterior, în iraţionalitate şi-n dezastru emoţional, în percepţia că viaţa-i grea şi lipsa de speranţă o certitudine atata vreme cat cineva suferă langă noi!
Suferinţa celuilalt ar putea să fie capcana în care picăm, prăpastia în care ne aruncăm inconştient de cate ori menţinem încordare, tensiune şi distanţă în relaţia cu el. Justificările, oricare ar fi ele, scuzele pentru respingere şi nelinişte nu au harul de a vindeca, ci doar puterea de a menţine rănile deschise. Atata vreme cat suferinţa noastră, fie şi justificată, îl condamnă pe celălalt şi nu găseşte o portiţă de alinare, suferinţa lui – uneori nemărturisită – pare să se adauge suferinţei noastre, să trăim aceeaşi stare de nefericire la puterea a doua. Noi ne eliberăm doar prin iertare. Ne eliberăm şi ne despovărăm inimile şi minţile, ne alinăm conştiinţele şi ne simţim liniştiţi doar prin ”împărtăşire”, prin înţelegere şi concesie, prin eliminarea reală a sursei răului, care ne-a îndemnat să menţinem ”respingerea” faţă de celălalt. Povara celuilalt devine şi a noastră şi invers. De aceea s-ar putea ca nimic să nu se vindece cu adevărat în noi, de aceea s-ar putea să rămanem intoxicaţi în interior cu otrava percepţiilor negative, care încearcă să păstreze distanţa dintre noi şi celălalt, dar izbuteşte doar să crească suferinţa şi să păstreze nealterată apropierea. Pentru ca noi să trăim pe alte lungimi de undă ale vieţii, pe lungimile poftei de viaţă şi ale creşterii ar trebui să nu ne dăm voie să mai alimentăm durerea, nici relaţiile care-o crează. Ar trebui să ne împăcăm cu fiecare om apropiat, să iertăm în el ceea ce – poate – n-am ştiut că e şi-n noi, acele umbre întunecate, inconştiente ale propriei personalităţi, acele părţi din noi, pe care le respingem viguros în cei mai apropiaţi oameni. Ceea ce nu ne place la noi, nu ne place la alţii; vedem în ei propriile umbre şi, pentru că nu ştim că sunt ale noastre, ne uram pe noi înşine în ei. Ar fi bine, i-ar fi bine fiecărui suflet o corectură reală, o vindecare, imposibilă fără vindecarea fiecărei relaţii cu oamenii din imediata noastră apropiere. Fără iertarea celui de langă noi, rămanem neiertaţi. Doar în comuniunea liniştită, doar în împăcarea şi-n seninătatea relaţiilor cu oamenii din preajma noastră ne putem regăsi pacea sufletului şi puterea de a vedea în viaţa aceasta frumuseţea şi alintul infinit al divinului. ”Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” nu-i o legendă, ci dezvăluirea tainicei căi a vindecării fiinţei. Fiecare altul de langă noi înseamnă ”noi înşine” şi cea mai mică lipsă de iubire în relaţia cu el s-ar putea să fie un fel de lipsă de iubire de sine, asta pană ce acceptăm că iubirea pentru celălalt trebuie practicată conştient, iar asta înseamnă că nu avem nici o justificare pentru distanţă şi pentru respingere. Dar avem toate motivele pentru a ne vindeca relaţiile cu cei apropiaţi, căci prin ele se desavarşeşte propria noastră vindecare.
Citește pe Antena3.ro
