Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revoluţia Română a fost un mare eveniment în istoria Europei şi, într-o măsură însemnată, în cea a lumii. A fost o revoluţie modernă, cu privirea aţintită spre un viitor mai umanist şi mai democratic decât realitatea de atunci şi de astăzi din Occident. Aspiraţia românilor atunci era atât de curată şi de îndrăzneaţă încât, după 20 de ani de tranziţie neîmplinită, pare că nici nu a existat. De ce după 20 de ani memoria revoluţiei şi-a pierdut strălucirea excepţională a radicalităţii iniţiale, precum şi reputaţia unui eveniment profund transformator? Ce a urmat după Decembrie '89 nu a fost nici foarte paşnic, nici consensual. Un program de reformă autentică a fost lansat pe o bază miraculos de consensuală (programul a fost votat în Parlament la 29 iunie 1990 fără nici un vot împotrivă). Însă punerea lui în aplicare a fost dramatic complicată de rezistenţele opuse mai ales din interiorul partidului de guvernământ (FSN), de oameni şi interese în contradicţie cu menirea şi substanţa reformei. Popularitatea revoluţiei a ajuns în opoziţie, iar corupţia funcţiilor importante din stat a ajuns la putere. Argumente?
1. "Cel care ocupă, ori prin luptă, ori prin înţelegere, un ţinut nou află mult mai mare folos în a forma şi menţine două facţiuni diferite, una opunându-se noii cârmuiri, iar cealaltă sprijinind-o, decât în a avea poporul în întregime supus şi sufleteşte nepăsător. Pentru că cea dintâi facţiune fiind de obicei mai puternică şi, prin urmare, cea de-a doua neputându-i dăuna, el află în aceasta două foloase. Unul, de a-i slăbi pe localnici, făcându-i cu mult mai neputincioşi în a se uni pentru a întreprinde ceva, ceea ce înseamnă, de fapt, tăcuţi, dar nemulţumiţi; iar al doilea (folos), de a avea de partea sa o tabără mult mai bătăioasă şi mai pătimaşă decât dacă ar fi fost fără o tabără potrivnică, deoarece principii nu au nevoie să fie iubiţi sau susţinuţi de supuşi pentru ei înşişi ori din raţiune, ci încearcă să devină astfel prin ura unora şi patima celorlalţi. Aceasta, deoarece gâlceava stârneşte sentimente care în alte împrejurări cu greu s-ar putea naşte, căci ceea ce nu am face niciodată dintr-un sentiment personal o facem pentru a ne împotrivi altora." Acest text care se potriveşte atât de bine României din ultimii ani a fost scris de marele poet şi cugetător Giacomo Leopardi, conducător spiritual al Revoluţiei italienilor de la 1848.
2. La 22 iulie 1998 citeam colegilor din conducerea politică a Partidului Democrat următoarea scrisoare:
"Iubiţi camarazi,
nevoia de a trăi în adevăr este ca şi nevoia de libertate: te împinge mereu să te răzvrăteşti. Ceea ce ne înconjoară astăzi, în România de azi, este mai întâi de toate sărăcie şi minciună. Cui servesc nedreptăţile şi nelegiuirile acoperite prin iscusite minciuni şi mistificări, ba chiar prefacerea lor în virtuţi? Şi-au dat mâna ticăloşii regimului ceauşist cu profitorii regimului de democraţie aflat în faza sa cea mai tulbure. Nenumărate perdele de fum, acuzaţii pe cât de agresive, pe atât de neadevărate, se aruncă în ochii cetăţeanului simplu, iar scopul e unul singur: să acopere incompetenţa, neputinţa de a găsi soluţii şi de a rezolva atât de gravele stări de lucruri - nesiguranţa zilei de mâine, sărăcia tot mai lucie, îngroşarea rândurilor celor care nu mai găsesc un loc sub soare - şi, pe deasupra, lăcomia fără margini într-o ţară în care ordinea şi regulile sociale nu sunt respectate chiar de cei care ar trebuie să le asigure. Pe umerii acelora care mai produc ceva şi susţin economia românească ce mai stă în picioare s-a aşezat o adevărată piramidă a poverilor din care nu impozitele plătite statului sunt cele mai apăsătoare, ci nenumăratele comisioane, şpăgi şi alte asemenea hoţii făcute fără nici o ruşine de un întreg lanţ de intermediari, mai ales politici şi birocratici. În aceste condiţii, nu e de mirare că produsele româneşti ating preţuri ce le scot din competiţie sau apasă şi mai rău pe umerii populaţiei. Noi nu avem voie să fim părtaşi, nici chiar prin tăcere sau pasivitate. Să nu credem nici o clipă că o astfel de politică e normală, căci ea e aşezată pe neputinţă şi pe laşitatea de a spune «Asta e!» şi «Ce să-i faci?». Dacă e aşa, mai bine să nu mai fim în politică!". Cum se vede acum, atunci nu era faza cea mai tulbure.
