Sedinta din aceasta saptamana este un bun exemplu pentru a demonstra ca, atunci cand exista vointa politica, pot fi promovate proiecte importante. Acest exemplu ar trebui aplicat mai ales la nivelul politicii din Romania, unde
critica de dragul criticii este o arma la care politicienii apeleaza foarte des, dar care
nu aduce nimic bun.
Sedinta comuna de guvern care va reuni, in aceasta saptamana, ministrii Romaniei si ai Ungariei este primul eveniment de acest gen in zona, un moment marcant care arata ca intre cele doua state exista o colaborare foarte buna, in ciuda unor polemici care exista mai ales la nivel politic si care, din fericire, se manifesta din ce in ce mai rar.
Stadiul avansat in care se afla acum colaborarea dintre cele doua state este rezultatul unei evolutii rapide in relatiile dintre Romania si
Ungaria, relatii care, in urma cu cativa ani, nici nu puteau fi banuite. Daca e sa ne intoarcem in timp, Romania si Ungaria sunt doua tari care au avut dispute de-a lungul istoriei. Dupa 1990, a existat si un conflict interetnic, al carui substrat nu este cazul sa-l discutam aici. A fost primul conflict din zona care putea degenera in razboi civil, asa cum s-a intamplat in Iugoslavia, daca nu ar fi existat intelepciune din partea oamenilor. Iata ca dupa 15 ani, ajungem sa vorbim despre lucruri care altadata erau tabu. Doua guverne vor sta la aceeasi masa pentru a discuta despre proiecte comune, despre interese comune. Aceasta colaborare va avea ca rezultat noi consulate atat in Ungaria, cat si in Romania, fundatii comune care sa promoveze cultura celor doua state, proiecte transfrontaliere importante pentru dezvoltarea acestor tari. Fiind o punte intre Romania si Ungaria, minoritatea maghiara are de castigat din aceasta colaborare.
Intalnirea de la Bucuresti dintre cele doua guverne este un pas mare si sper sa nu se opreasca la stadiul de premiera in aceasta regiune, ci sa aiba continuitate, sa conduca la creionarea unor programe de cooperare transfrontaliera pentru dezvoltarea statelor implicate. Un exemplu este Bazinul Tisa: "alaturi de Ungaria, Slovacia si Ucraina putem lua masuri comune pentru elaborarea unor planuri de dezvoltare regionala".
In cadrul sedintei comune vor fi semnate acorduri si memorandumuri intre ministerele din cele doua state. Agenda sedintei va fi incarcata cu multe teme. Vor fi multe proiecte in ceea ce priveste dezvoltarea teritoriala, domeniu in care lucreaza deja un grup mixt, format dupa reactivarea in primavara acestui an a acordului semnat in 2000 intre Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului din Romania si Ministerul pentru Dezvoltare Regionala din Ungaria.
Colaborarea cu Ungaria este benefica Romaniei, acum, cand ne apropiem de data integrarii in Uniunea Europeana. Experienta statelor vecine pe parcursul integrarii ne poate fi de mare folos pentru a evita unele greseli pe care le-au facut si alte tari din UE, atunci cand s-au aflat in stadiul in care este Romania la ora actuala.
Conceptul National de Dezvoltare Teritoriala elaborat de Ungaria este pentru Romania un model dupa care ne putem orienta pentru a intocmi Planul National de Dezvoltare. Spun acest lucru, pentru ca Ungaria face parte din Uniunea Europeana si a avut cam acelasi tip de probleme pe care le are acum Romania in indeplinirea cerintelor de integrare. Experienta Ungariei ne este de mare folos in absorbtia fondurilor europene, in elaborarea conceptului strategic de dezvoltare spatiala, concept ce presupune stabilirea unor zone care pot fi motoare de dezvoltare economica, tinand cont de noul context european.
Un alt domeniu in care putem colabora este cel al constructiilor, in principal, in dezvoltarea sectorului locativ. De altfel, ministrul ungar al locuirii, Kolber Istvan, a pus piatra de temelie a acestei colaborari bilaterale: in acest an, cand Ungaria a detinut presedintia Grupului celor patru de la Visegrad, ministrul Kolber ne-a invitat la intalnirea ministrilor locuirii, unde am semnat o scrisoare prin care solicitam Comisiei Europene sa aloce fonduri pentru imbunatatirea conditiilor de locuit din fostele tari comuniste. Pentru ca in 2007 sa fim la masa Uniunii Europene este bine sa ne facem de acum cunoscuti, sa avem aliati care sa ne cunoasca problemele si sa fie alaturi de noi.