x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Două întrebări pentru referendumul la care visează președintele Klaus Iohannis

Două întrebări pentru referendumul la care visează președintele Klaus Iohannis

de Serban Cionoff    |    23 Ian 2017   •   21:29
Două întrebări pentru referendumul la care visează președintele Klaus Iohannis

Nu sunt de acord cu aceia care consideră că președintele Klaus Iohannis s-a exprimat greșit atunci când a declarat că, pe 24 ianuarie, ,,se comemorează’’ Mica Unire de la 1859! Dimpotrivă, domnul președinte- mai mult al unor anumiți români și, mult mai puțin, al celorlalți- a spus, cu deplină sinceritate, ceea ce simte și gândește. Dar, decent și bine măsurat după cum îl știm, a amânat să își ducă gândul până la capăt. Adică să spună că, de fapt, aflat cu arme și bagaje în tabăra celor care susțin haosul și minciuna, el și ai săi sărbătoresc, pe 24 ianuarie, doar o zi din hronicul marii dezbinări a neamului. Scriu și semnez toate acestea având deplina încredințare că așa – și numai așa!- se poate explica de ce Klaus Iohannis a ales să se folosească tocmai de acest moment de înaltă mândrie națională pentru a-și plăti niște meschine polițe și a-și împroșca dușmanii cu toate murdăriile din dotare.

Sincer să fiu, îmi este foarte greu să spun care ar fi motivul pentru care ar trebui să mă revolte cel mai mult declarațiile vremelnicului chiriaș din Dealul Cotrocenilor: pentru că a ales ca, în ajun de mare sărbătoare a națiunii, să se preteze la o asemenea mascaradă politicianistă sau pentru că,  pur și simplu, minte fără să roșească și se folosește de aceste minciuni pentru a induce în eroare oameni de bună credință, dar insuficient informați, despre subiecte atât de sensibile și de complexe? Cum sunt, prin excelență,  cele ce țin de domeniul legii și legalității, pe care le confiscă și le alterează discursul prezidențial spre a-i manipula pe oamenii de bună credință, așa încât, până la urmă, să obțină un rezultat pe măsura ambițiilor sale. Sau, de ce nu?, ale celor care, la rândul lor, îl manipulează pe domnul președinte.

Cât privește inițiativa organizării unui referendum național, anunțată, de președintele Klaus Iohannis tocmai în ajunul sărbătoririi Micii Uniri, aceasta nu este decâto meschină formă de inducere în eroare și de manipulare a românilor, care încă se mai încred în el și în zicerile lui. ,,Ghinion!’’ am putea spune și noi, gândindu-ne, cu o creștinească înțelegere, la cei care ar putea să  cadă în capcana în care vrea să îi atragă Klaus Iohannis. Capcană pe care acesta o ascunde, parșiv, sub formula ,,referendum’’, termen de specialitate în știința dreptului. Știință de care țin și proiectele de acte normative care au stârnit mânia președintelui și a acoliților săi, despre care, iertat să fiu, nu cred că toți cei invitați să se pronunțe prin vot la posibilul referendum posedă chiar toate cunoștințeleedificatoare.

De aici și întrebarea de elementar bun simț: de unde au (sau vor putea avea) viitorii votanți informațiile corecte despre respectivele proiectele de ordonanță? Pun această întrebare fiindcă, o spun cu toată dragostea, cel puțin până în momentul de față, inițiatorii respectivelor proiecte nu audeclanșat o dezbatere aplicată și cu impact major asupra unui spectru larg, reprezentativ, al opiniei publice. Sunt, însă, convins că, mai ales în condițiile anunțării referendumului la ordin prezidențial, adevărații specialiști în disciplinele dreptului, oameni de știință și conștiință, se vor mobiliza și le vor explica, în mod convingător, concetățenilor noștri în ce constă perfidia acestui referendum.

 Spre nu a fi acuzat că vorbesc la nivelul generalităților, aș propune două posibile teme de dezbatere publică:- 1) Ați avut de suferit, dumneavoastră sau cineva apropiat, de pe urma unor sentințe pronunțate greșit sau cu rea credință?;- 2) Considerați că este corect ca despăgubirile datorate unor persoane care au fost nedreptățite prin sentințe pronunțate de instanțe românești dar care au fost infirmate la CEDO, să fie suportate de la bugetul de stat și nu de către magistrații care le-au emis sau, mai grav, le-au ordonat?

Întrebări dintre care, măcar una, sunt convins  că ar putea și ar trebui să figureze pe buletinul pe care îl vom introduce în urne cu ocazia referendumului la care visează domnul președinte. Și care, la o adică, ar putea fi concentrate, după cum cu îndreptățire sugera Mircea Badea, astă seară, la Antena 3, într-o întrebare foarte directă: sunteți de acord cu o Lege a răspunderii magistraților?

×
Subiecte în articol: klaus iohannis referendum