x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Două momente, un singur preşedinte

Două momente, un singur preşedinte

04 Dec 2009   •   00:00

Geoană nu are absolut nici o scuză că, în condiţii de anormalitate scelerată, s-a găsit el să facă pe deşteptul şi să se ducă-n crucea nopţii premergătoare dezbaterii la Vântu acasă. Când ştii că Băsescu te aşteaptă la prima cotitură, a-i da benevol muniţie e echivalent cu a te autodetona. Nu contează că pulimea nu ştie cine-i Vântu. E bogat, deci e hoţ. Dacă o să piardă alegerile, nu are absolut nici o scuză.

Băsescu a comis-o grandios cu faimosul jurământ pe Biblia roşie că n-a dat nici cu pumnul şi nici în plexul copilului, la Ploieşti, în 2004. În cazul în care n-ar fi dat în el şi ar fi ştiut că nu există riscul de a mai exista încă un rând de imagini, s-ar fi jurat pe ochii din cap şi pe toată familia că-i curat ca lacrima de mamă. Dacă va câştiga alegerile, să-i facă statuie lui Vântu că i l-a predat cu fundiţă pe Geoană.

P.S. Voi vota duminica asta; cu ură şi cu scârbă. Urăsc că am ajuns să trăiesc într-o ţară unde trebuie să te justifici cu cine şi de ce te întâlneşti. Refuz să intru-n jocul lor securistic. Şi mi-e scârbă de toate gunoaiele cu pretenţii intelectuale care cauţioneză un derbedeu. Care derbedeu conduce prin teroare o ţară de moluşte. Nu dau doi bani pe Geoană. Iliescu a fost chiar blând. Dar Băsescu trebuie să plece.

×
Subiecte în articol: editorial