x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Draftul OUG, o scrisore pierdută ediție 2022

Draftul OUG, o scrisore pierdută ediție 2022

de Serban Cionoff    |    04 Noi 2022   •   07:50
Draftul OUG, o scrisore pierdută ediție 2022

daune materiale, iar specialiştii în seismologie spun că pericolului unui cataclism nu ne-ar ameninţa foarte curând. Şi, în aceeaşi zi, lumea justiţiei a continuat să  resimtă efectele unui alt fel de cutremur.

Joi dimineaţă, România a fost zguduită de un cutremur de peste 5 grade pe scara Richter. Din fericire, nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti şi nici mari Cel provocat de apariţia pe piaţă a draftului proiectului unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului în care se aduceau mai multe modificări modului de calculare a pensiilor judecătorilor şi procurorilor, precum şi vârstei la care magistraţii vor ieşi la pensie. Modificări pe care cei direct vizaţi le consideră de neacceptat şi, de aceea, le resping în mod categoric. Cât priveşte efectele acestui veritabil cutremur care a zguduit şi, cu siguranţă, va mai zgudui lumea justiţiei trebuie să spunem fără nici-o reţinere că ele sunt de-a foarte îngrijorătoare, mai ales dacă luăm în calcul că alături de magistraţi, respectiva OUG va afecta şi corpul poliţiştilor. Ce-i drept, iniţiatorii acestei OUG nu au purces la treabă doar fiindcă nu aveau altceva mai bun de făcut. În realitate, acest document traducea în viaţă  propunerile de reformare a pensiilor speciale, jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care trebuie adoptat până la sfârşitul acestui an. Plan pe care ştim şi cine şi ştim şi cât de priceput la negociat cu Comisia Europeană. „Negociat” este un fel de a spune…   

Astfel, potrivit unor surse demne de încredere, un număr din ce în ce mai mare de judecători şi procurori şi-au cerut sau ar urma să îşi ceară pensionarea. Astfel, numai în şedinţa de azi a secţiei judecători a CSM, au fost aprobate peste şaizeci de cereri de pensionare printre care şi cea a Gabrielei Baltag membră a CSM. Situaţie care  impune, neîntârziat, o analiză aprofundată şi tranşantă. Analiză ale cărei rezultate să fie,integral, date publicităţii.

 Insist asupra ideii şi o întăresc pornind de la faptul că acest seism (la modul figurat, desigur) care afectează corpul magistraţilor a fost declanşat  nu de un proiect de act normativ publicat şi suspus dezbaterii publice , aşa cum ar fi fost normal şi firesc să se întâmple, ci de un draft, adică de o ciornă, de schiţa documentului respectiv. Draft care sunt convins că nu a fost difuzat la iniţiativa şi cu aprobarea mai marilor instituţiei statului de drept care îl avea în lucru. Ceea ce înseamnă că avem de a face cu o scurgere de informaţi în cel mai strict înţeles al termenului. Care sunt cauzele acestei situaţii şi cine sunt cei direct responsabili de producerea sa, despre asta, deocamdată, nu s-a comunicat pe canale oficiale nimic. De aceea nu vreau să risc lansând supoziţii sau scenarii fanteziste.

 Un  lucru este, însă, absolut sigur şi anume că această situaţie nedorită şi foarte îngrijorătoare nu s-ar fi produs dacă iniţiatorii respectivei OUG ar supus proiectul său dezbaterii publice şi, în primul rând, dacă i-ar fi consultat pe cei direct vizaţi. Adică pe procurori, pe judecători şi pe poliţişti, aşa cum o impun uzanţele unui dialog transparent într-un stat de drept. Din păcate, şi de această dată, a operat aceeaşi  nenorocită secretomanie a unor efemeri prea puternici, ceea ce dovedeşte că nici actualii guvernanţi nu au învăţat nimic din precedentele tevaturi generate de asemenea scurgeri de informaţii. Sau, lucru mult mai grav, că pur şi simplu nu le pasă de ce efecte- cu adevărat neintenţionate!- se soldează asemenea practici.

 La urma urmei, nici nu prea văd de ce ne-am mai mira! Că doar suntem în ţara în care s-a scris capodopera „O scrisoare pierdută”. Aşa că, până să avem o comunicare oficială despre acest subiect de-a dreptul incendiar, vă propun să numim draftul acestei neinspirate OUG o ediţie adusă la zi a eternei şi mereu actualei scrisori pierdute…

 

×