Dreapta vs stanga in Romania

Incordarea procesului politic in Romania ilustrează şi incapacitatea stangii şi dreptei de a dialoga; am in vedere un accent pe idei, programe de politică publică, privirea spre viitor. "Fractura" nu este recentă. După 1989, stanga a fost catalogată, aproape in bloc, ca fiind criptocomunistă - ca şi cum partidele de dreapta nu ar fi avut foşti membri ai PCR. In acelaşi timp, militanţi de stanga au văzut in gandirea de dreapta una de import, nepotrivită situaţiei autohtone. Lucrurile au avansat greu; mă refer la clarificare doctrinară şi acceptare mutuală. Ultimii doi ani sunt, in opinia mea, o involuţie.

Cu ani in urmă, Gaspar Miklos Tamas a făcut o observaţie intr-un eseu publicat in Dilema: că mulţi intelectuali romani par să nu inţeleagă că stanga face parte din democraţie. Unele reacţii, la observaţia lui Tamaş, au fost virulente, potrivit intoleranţei, logicii binare (alb vs negru, fără nuanţe), oportunismului care domină, din păcate, mult din spaţiul public al dezbaterilor la noi - in opinia mea, această atitudine fiind numai parţial explicabilă prin stalinismul tarziu romanesc şi mai degrabă o expresie a imaturităţii vieţii publice, a democraţiei noastre. Cand Adam Michnik ajunge să denunţe intr-un articol publicat in presa internaţională extremismele guvernării de dreapta din Polonia se cuvine să luăm seama ("Waiting for freedom, messing it up", IHT, 26 martie, 2007). Iar Michnik nu este o voce singulară.

Tanărul jurnalist Dragoş Bucurenci a fost tratat de varfuri ale intelectualităţii romaneşti cu asprime, pentru că imbrăţişează idei de stanga, că simpatizează cu gandirea lui Marx. Poţi să nu fii de acord cu Bucurenci şi alţii ca el, care sunt de stanga (sau prea de stanga), dar nici nu este firesc să-i pui la zid. In democraţiile liberale stanga, in varietatea ei, este foarte prezentă. Marx este studiat in mari universităţi, fiind considerat un ganditor important şi este citat adesea (vezi şi Th. Friedman, in "Pămantul este plat", p. 194). Spre deosebire de Bucurenci şi alţii ca el, eu văd in scrierile lui Marx, dincolo de incisivitate şi putere analitică, rădăcinile sistemului totalitar (vezi Manifestul Comunist). Şi ii recomand lui şi altora să studieze pe von Mises şi Hayek - in celebra dispută cu Lange privind "calculaţia economică", din anii '30; pe Djilas, Bahro, Garaudy (mai ales scrisorile către Waldeck Rochet) in analiza dinăuntru a partidelor/sistemelor comuniste (nu mai amintesc de un Aron, Revel sau Isaiah Berlin). Ii indemn să caute să inţeleagă de ce a apărut eurocomunismul lui Berlinguer, de ce partide comuniste s-au transformat (vezi Italia). Dar nu pot să nu admit că utopia marxistă (ca şi cea a unui Saint Simon sau Fourier) nu poate fi distrusă. Un Brus, Laski au criticat stalinismul din Polonia, insă au rămas cu vederi pronunţat de stanga, trăind in exil. Nici faimoşii Oskar Lange şi Michal Kalecki nu şi-au dezavuat orientarea de stanga, deşi au avut ani de comunism la faţa locului. Exemple găsim şi in Ungaria, Cehia etc. Avem dreptul oare să-i excomunicăm pe Eric Hobsbawm şi pe Immanuel Wallerstein pentru că sunt marxişti? Stanga are ce să-şi reproşeze in Romania, inclusiv favorizarea capitalismului de cumetrie, ca şi conduita de partid-stat a PSD la guvernare fiind. Dar există propensiuni extremiste pe partea dreaptă a discursului politic. Democraţia nu poate fi mai solidă prin eliminarea din viaţa politică a unor indivizi prin "liste", responsabilizări colective. La mai bine de 17 ani de la căderea lui Ceauşescu, după intrarea in Uniune, asemenea practici sunt greu de inţeles, de admis - intr-un stat democratic, fie el tanăr. Intr-o ţară unde atitudini de curaj impotriva regimului ceauşist pot fi numărate pe degetele de la cateva maini stridentă şi radicalitatea unor voci, acum, sunt curioase, contraproductive.

Şi mai este ceva: comunismul, care a eşuat politic şi economic, nu poate fi făcut responsabil de insuficienţele capitalismului; condamnarea trecutului nu soluţionează treburile prezentului. Dezbaterea capitalism vs (cripto)comunism este un nonsens pentru societatea romanească de azi; intrebarea legitimă este ce capitalism se plămădeşte in Romania, sub presiunile globalizării, imbătranirii demografice şi migraţiei masive, ale noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale. Pe această platformă trebuie să se intalnească minţi lucide şi echilibrate care cred in democraţie, chiar dacă nu impărtăşesc aceeaşi viziune privind rolul statului in economie, relaţia intre individ şi comunitate etc. Dacă stanga şi dreapta democrate nu vor intra intr-un dialog autentic, fructuos, ţara va avea de pierdut, se va incuraja ascensiunea curentelor nondemocrate - pe ambele culoare.