Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ori Traian Băsescu e scelerat, ori televiziunile controlate de moguli au reuşit să-i spele pe creieri pe melomanii bucureşteni, inducându-le o ură iraţională împotriva şefului statului. Horia Roman Patapievici nu-şi poate explica altfel huiduielile provocate de invocarea preşedintelui în cadrul Festivalului Enescu. E lesne de bănuit spre care dintre cele două variante înclină directorul ICR. În realitate, ambele sunt la fel de absurde. Nu pot decât să mă mir că un apologet al nuanţelor operează cu termeni atât de extremi, fracturând logica fără inhibiţii.
Nu, Traian Băsescu nu e scelerat. Nimeni nu l-a bănuit că dă în cap trecătorilor pe stradă sau că violează fetişcane prin boscheţi. Nimeni nu-l crede stăpânit de pofte irepresibile în afară de cea de putere. În general, politicienii nu sunt suspectaţi de orgii sângeroase sau de tâlhării la drumul mare. Ticăloşiile lor sunt de obicei de altă natură. Opinia publică are dreptul să sancţioneze demagogia, populismul, inconsecvenţa, dubla măsură, derapajele autoritariste, promisiunile încălcate. În afara votului, huiduielile sunt cam singura modalitate prin care omul simplu îşi poate manifesta frustrarea. Nu e vorba despre ură, ci despre dezamăgire, dezgust sau indignare.
Să păstrăm proporţiile: Traian Băsescu nu a fost atacat de terorişti sinucigaşi, a fost doar fluierat într-o sală de spectacol. Faptul nu e chiar aşa de neobişnuit cum pare să creadă Horia Roman Patapievici. La Scala din Milano, o notă falsă este adeseori sancţionată gălăgios. Or, interesul subit al preşedintelui pentru marea muzică sună fals. Miroase de la o poştă a campanie electorală. Pentru Cotroceni, Festivalul Enescu a fost doar un eveniment de bifat între un chef cu Doru Măgaru şi o paranghelie cu Bercea Mondialu'. Imixtiunea politicii într-un eveniment cultural de tradiţie a provocat mica revoltă a spectatorilor. Să-i acuzi de ură fanatică e de-a dreptul caraghios.
Mai caraghios este însă faptul că Horia Roman Patapievici face exact ceea ce denunţă la "detractorii" preşedintelui: distorsionează ipotezele ca să obţină concluzia dorită - mogulii cei răi au transformat publicul elevat al Festivalului Enescu într-o hoardă barbară, orbită de ură condiţionată pavlovian!
Dar Traian Băsescu nu e singurul politician huiduit în ultima vreme. Mulţi comentatori s-au grăbit să înfiereze, scandalizaţi, aceste izbucniri spontane. Roxana Iordache deplânge "spiritul primar agresiv" care a tulburat liniştea comemorării de la Ţebea. Cristian Crisbăşan i-a calificat drept "bădărani" pe cei care şi-au permis s-o fluiere pe Elena Udrea la Gărâna. Eu cred că asemenea reacţii sunt sănătoase şi necesare. Paradoxal, ele ar putea restabili dialogul firesc dintre electorat şi clasa politică.
E timpul ca politicienii să conştientizeze că alegătorii nu sunt o masă amorfă şi mută, bună doar să-i voteze şi să le ofere un decor telegenic pentru discursuri sforăitoare.
E vremea să înveţe că mulţimile nu le datorează ascultare recunoscătoare şi aplauze frenetice ori de câte ori au ei chef să se tragă-n poză cu poporul. Că demagogia de campanie nu are ce căuta în şcoală, în biserică sau în sala de concert. Că au abuzat destul de bunul-simţ al omului simplu. Nesimţirea, impostura, minciuna nu pot fi tolerate la nesfârşit. Toleranţa pasivă a electoratului a condus la degradarea fără precedent a vieţii publice româneşti.
E timpul să redescoperim instituţia oprobriului public.
