x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dumnezeu se opune inflaţiei

Dumnezeu se opune inflaţiei

de Ionuț Bălan    |    29 Sep 2022   •   07:25
Dumnezeu se opune inflaţiei

În marea provocare energetică se profilează o problemă. Lumina de la Dumnezeu, din timpul zilei, este gratis, spre deosebire de cea de la stat, care scumpeşte toate mărfurile şi face să se vorbească de aprinderea inflaţiei pe plan mondial.

Da, energia „de noapte” e de stat cam peste tot în lume, deoarece, cu puţine excepţii, statele deţin bogăţiile subsolului, barajele hidrocentralelor, termocentralele pe cărbune, gaz şi păcură, precum şi centralele nucleare ori acelea care utilizează forţa mareelor.

De obicei, când se ieftineşte ceva, preţul scade per produs, pe seama majorării volumelor şi rulajelor antrenate de sporurile de productivitate. Ar însemna că acum, când se scumpeşte, ar avea loc fenomenul invers.

Nu prea ar exista motive naturale să se producă una ca asta, dar o modalitate de hedging ar fi, în afară să se folosească lumina şi apa de la Dumnezeu, ca oamenii de la oraş să înceapă să crească găini în balcoane şi ciuperci în boxe. Autoconsumul nu este inflaţionist!

Potrivit lui Ludwig von Mises, concepţia liberală a vieţii sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii şi expresia cea mai evidentă a economiei de schimb este aşezarea orăşenească, care e cu putinţă numai într-o astfel de economie. În momentul de faţă, însă, orăşenii trebuie să fie conştienţi că se pot lupta cu inflaţia cu armele ţăranilor. Ar mai  lipsi să se introducă iobăgia la oraş!

Dar să revenim la lumina zilei. Din moment ce sunt negate valorile capitalismului, respectiv vânzarea unui volum mai mare de marfă la preţ mai mic, pe fondul comercializării a mai puţine produse la care se ţine de preţ, just, echitabil, social ar fi să fie taxată şi lumina de la Dumnezeu, la fel ca cea de la stat, fiindcă altfel se poate vorbi de concurenţă neloială.

„Taxe, taxe şi iar taxe”, iată o metodă sigură „de a ucide capitalismul”, aşa cum proorocea profetul roşu Karl Marx.

×