x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

După 25 de ani

0
Autor: Petre Roman 18 Dec 2014 - 18:10
La prima aniversare a “Revoluţiei Române”, în 22 decembrie 1990, vorbeam cu aceeaşi emoţie ca şi acum în şedinţa solemnă a Parlamentului, încărcat atât de datoria faţă de eroii Revoluţiei, dar şi cu răspunderea de prim-ministru. Spuneam atunci: “În noaptea lui 21 decembrie 1989, am jurat să trăim liberi şi, dacă va fi să murim, să murim fiindcă ne-am înfrânt frica. Unora nu le-a mai fost dat să ştie că am alungat tirania, că am cucerit libertatea. Ei sunt eroii noştri.

Întreaga minciună şi răutate, necredinţă şi strâmbătate a unei gândiri care ne crea în fiecare ceas al timpului vieţilor noastre umilinţă, supunere oarbă, muncă fără iubire, ordonată de adevăraţi păcătoşi, cei fără nici un Dumnezeu s-au prăbuşit. Pentru noi trebuie să existe cumva în continuare eroismul Revoluţiei române, al Timişoarei, al Bucureştiului, al Braşovului, al Sibiului şi al atâtor alte locuri ale ţării.

În ordinea necesară a lumii, numai adevărul este etern. Eroarea de parcurs a istoriei naţiunii noastre, dictatura reducerii omului la situaţia unui soldat al unei armate fără ştiinţă, fără conştiinţă şi fără stindard, trebuie depăşite astăzi pe singura cale a adevărului construit de societate: democraţia.

Am învăţat  umilinţa de a servi poporul şi oamenii! Oamenii acestei ţări duc grijile, nevoile şi, când ne uită Cel de Sus, nenorocirile. Tot ei sunt puterea care ne duce spre lumină, când suntem în întuneric, în restrişte. Nicicând istoria noastră n-a văzut poporul român nedemn.”

În ultimele rânduri ale unei lucrări, cred, de mare însemnătate “Mitologia comunismului”, scrisă de istoricul Lucian Boia, se afirmă: “Comunismul a fost o capcană a istoriei şi, ca orice capcană, este mai uşor să intri decât să ieşi.”

Realitatea concretă a tranziţiei de la comunism la democraţie a fost într-adevăr precum ieşirea dintr-o capcană, dar ea nu ar fi trebuit să fie atât de dureroasă şi dezamăgitoare precum a fost pentru milioanele de români ce au îmbrăţişat democraţia cu o mare speranţă.

Imediat după Revoluţie, principalele sarcini ale transformării României într-un stat modern, compatibil cu realitatea lumii occidentale erau:

aşezarea proprietăţii private şi publice în normalitate atât prin înlăturarea jafului comis de regimul comunist cât şi prin consolidarea legală a avuţiei publice;

privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat, din economie şi din servicii, căci nu există economie de piaţă în lumea reală, adică lumea capitalistă, cu o economie care nu e în cea mai mare parte privatizată.

Dar îndeplinirea acestor sarcini s-a lovit dur de interese politico-economice, nu doar retrograde ci şi ticăloase. Proprietatea, privată sau publică, a putut să fie furată, privatizările au putut să fie adesea doar jaf şi lichidare.

Am reuşit cu adevărat să devenim ţară membră a UE şi NATO. Pentru a reuşi au fost mari sacrificii, unele extrem de utile, dar altele, nu puţine făcute din marile furturi ale tranziţiei.

Şi astăzi nivelul de indisciplină, lipsă de răspundere şi impunitatea pentru abuzul legii e mult prea ridicat pentru o ţară membră a U.E. Cel mai greu în România este ca cetăţeanul să beneficieze efectiv şi neântârziat de drepturile prevăzute de lege. Cetăţeanul şi întreprinzătorul pot fi însă supuşi unor abuzuri, umiliţi şi îngenunchiaţi fără ca să poată trage pe cineva la răspundere chiar şi dacă justiţia le dă într-un târziu dreptate.

Disciplina e piatra de căpătâi a civilizaţiei iar fără disciplină sub lege avem ceea ce avem: arbitrariu, dezordine, hoţie organizată sub protecţie politică.

În acelaşi timp şi cât se poate de clar cetăţenii sunt cei ce plătesc incompetenţa şi incapacitatea guvernărilor de a disciplina ţara.

Avem un nivel extrem de ridicat de taxe şi impozite  şi totodată nivelul cel mai scăzut din U.E. al rezultatelor obţinute din utilizarea acestor bani proveniţi din taxe şi impozite. Ba chiar şi mai rău. Am aflat în ultima perioadă că sume uriaşe din bugetul statului au putut fi jefuite prin schemele de fraudare puse în operă de o mafie în care se aflau miniştri, magistraţi şi afacerişti în deplinul dispreţ al legii. şi încă nu ştim totul.

Aceste realităţi incontestabile şi dureroase nu îi pot motiva pe tineri să se dedice unei cariere profesionale bazate pe merit. Dimpotrivă, îi îndepărtează, îi marginalizează sau îi îndeamnă să emigreze. În inima şi mintea fiecărui român zace cea mai fierbinte dorinţă: să fie România mândră între mândriile lumii.

Convingerea mea a fost şi este aceeeaşi: trebuie să ducem lupta până la capăt. Cine ar fi crezut că după ce baricada noastră de la Inter a fost înăbuşită în crimă şi sânge cu puţin înainte de miezul nopţii - la ordinul dictatorului Ceauşescu - la numai 12 ore, regimul comunist să înceteze să existe? Nimeni. Şi totuşi aşa a fost. Aceasta este marea lecţie istorică oferită lumii de România. Libertatea învinge!

Poate fi România condusă altfel? Cinstit, corect, eficient? Da, fără nicio îndoială. De fapt o pagină nouă aşteaptă să fie scrisă, inaugurată de votul formidabil din 16 noiembrie 2014.

Serviciul de email marketing furnizat de