Dupa referendumuri

Rezultatele referendumurilor din Franta si Olanda exprima adancimea unor curente inauntrul tesuturilor social-economice din aceste tari, care nu sunt de data recenta (vezi volumul meu "Pariul Romaniei", Ed. Compania, 2004).

Este evidenta greseala de calcul a lui Chirac, de a supune unui referendum validarea Tratatului, dar realitatea nu poate fi ocultata: multi cetateni sunt nemultumiti de modul in care se gestioneaza treburile publice, largirea si adancirea Uniunii Europene. Carentele edificiului institutional al UE - care a provocat, de altfel, efortul de elaborare a Tratatului - se adauga la consecinte ale erodarii functionarii statului asistential in numeroase tari vest-europene, ale globalizarii. Exista o varietate semnificativa de performanta inauntrul Uniunii, cu o arie scandinava superioara vizibil regiunii mediteraneene. Dar, parca in mod simbolic, economiile tarilor fondatoare ale Uniunii dau evidente semne de oboseala.

Se poate glosa pe marginea disputei privind asa-numitul model liberal (anglo-saxon) vs cel continental (interventionist). Cum am mai aratat, sunt tari (Danemarca, Finlanda, Suedia) care au performante relativ bune in conditiile in care nu au demantelat modelul social european. Aceste tari au si reusit mult mai bine, decat altele, in aplicarea Agendei Lisabona. Experientele nationale demonstreaza ca mult depinde de modul in care alcatuiri institutionale concrete fac posibila adaptarea la socuri tehnologice si economice. Cele doua referendumuri au revelat o falie in crestere intre cei (firme, indivizi) care se pot adapta la schimbarile generate de noile tehnologii si presiuni concurentiale si cei care raman in urma ingrosand randurile somerilor. A frapat numarul mare de tineri care au votat negativ, ceea ce ilustreaza hibe ale procesului educational in hexagon si alte tari.

Tarile vest-europene au de raspuns eficace la probleme sociale care isi au obarsia in imbatranirea populatiei, o anume scleroza a structurilor institutionale, efectele induse de noile tehnologii informationale si comunicationale (inclusiv concurenta tarilor cu salarii mici) si, nu in cele din urma, imigratia. Raspunsul optim pe planul politicii publice nu este usor de gasit. De pilda, numeroase companii germane exceleaza in a-si mentine nisele pe piete externe inregistrand castiguri de productivitate sistematice. In acelasi timp insa, bugetul public german face tot mai greu fata drepturilor sociale ale unei populatii care imbatraneste. Fara o reforma a statului providential (asa cum se incearca de mai multi ani in tarile scandinave, cu rezultate notabile), nu exista o iesire din labirint. Cu alte cuvinte, contractul social dintre stat si cetatean trebuie rescris; aceasta este cea mai mare provocare pentru statele vest-europene, pentru Uniune, in anii ce vin. Aceasta exigenta capata si mai mult relief dupa largirea Uniunii din 2004, care a adus tari in care salariile sunt mult inferioare; aceasta largire a accentuat teama de off-shoring/outsourcing.

Largirea Uniunii are trasaturi ale jocului in economia globala, ceea ce face pe multi vest-europeni sa acuze globalizarea pentru dificultatile interne. Dar nu totul poate fi redus la efecte ale globalizarii. Iar multi politicieni au gresit in modul in care au prezentat agenda politicii publice. A recurge acum la protectionism si alte masuri administrative ar conduce spre o alta Uniune, o veritabila fortareata, ceea ce ar avea consecinte incalculabile pentru economia mondiala. Si nici nu ar fi posibil pentru Uniune ca totalitate, intrucat sunt tari care nu vor accepta asemenea masuri. Este plauzibil sa anticipam insa o geometrie variabila in crestere in UE - in Germania si Franta se vorbeste tot mai mult de un "miez dur" al UE.

Uniunea trece prin momente grele si multi lideri europeni trebuie sa regandeasca politici si discursuri publice. Este nevoie de sacrificii, cu care cetatenii vest-europeni nu prea sunt obisnuiti. Multi nu cunosc perioada de reconstructie de dupa al doilea razboi mondial. Pe undeva, aceste sacrificii amintesc de tranzitia postcomunista, cand este vorba de adaptarea la socuri externe. UE a trecut prin greutati si cand pretul titeiului a crescut brutal cu cateva decenii in urma, dar acel soc a fost punctual si compensat in timp. Acum, situatia este mult mai complexa, iar presiunile externe sunt constante si in crestere.

S-ar putea spune ca nu este nevoie de sacrificii mari, intrucat logica pietelor ar impune ajustarile necesare la nivel micro, intr-un mod incremental. Dar corpusurile societale nu functioneaza dupa o asemenea logica, simplificatoare. Societatile moderne au piete reglementate si procese ample de redistribuire de resurse si venituri. Capacitatea de ajustare la socuri nefiind egal distribuita, poverile sunt diferit resimtite de grupuri, categorii sociale. Iar rezistenta la schimbare este o trasatura a tuturor sistemelor sociale, inclusiv a celor bazate pe mecanisme de piata.

Se intra intr-o perioada de management de situatie tot mai complicata (de criza), de limitare a stricaciunilor colaterale. Este de vazut cata vointa politica va exista pentru a se initia sau continua reforme in diverse tari vest-europene.

Pentru Bulgaria si Romania, lucrurile s-au complicat in mersul spre aderare; examinarea performantelor noastre va fi facuta mai sever. Aceasta, in conditiile in care, frecvent, mingea nu va fi in terenul nostru. Oricum, trebuie sa ne pledam cauza cat mai bine.