x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale E francul invidios pe euro?

E francul invidios pe euro?

de Ionuț Bălan    |    07 Feb 2022   •   07:00

Oare ce-o face francul francez în timpul în care trebuie să rămână în umbra euro? Nu e el invidios pe succesul francului elvețian? Asta e egalitate și fraternitate, să stai fără libertate sub poala monedei unice?

Și francul belgian oare nu trăiește același sentiment de frustrare față de francul elvețian și se uită cu jind cum francul din Congo - atât cel cu elefant, cât și cel cu stâlpul de înaltă tensiune - poate să circule și el nu? Acesta este însă francul Congo Kinshasa - fostul Zair al lui Mobutu, ex-Congo Belgian - fiindcă Congo Brazzaville, francez, are un franc comun - central african - cu Guineea Ecuatorială, Gabon, Ciad, Republica Centrafricană și Camerun.

Spre deosebire de francul vest-african, cu hipopotam, care circulă în Benin, Burkina Faso, Côte d’Ivoire, Guinea-Bissau, Mali, Niger, Senegal, Togo ori francul din Pacific, cu papagal, utilizat de Noua Caledonie și Polinezia.

Franci mai au Rwanda (cu gorilă), Burundi (cu crocodil), Djibouti (cu deviza: unitate-egalitate-pace) și Comore, țara insulară fiind cea de-a patra parte a zonei francului, după cea central africană, vest-africană și Pacific.

Vă vine să credeți sau nu, dar în Africa există o zonă euro. Zona francului e constituită din foste colonii franceze și teritorii de peste mări legate de euro printr-o paritate fixă garantată cu titluri de stat franceze.

Apropo însă de invidie, cum e să ai un imperiu al francului în interiorul zonei euro, iar regulile să le facă nemții, pentru că au intrat în euroland cu o monedă slabă și ei au excedent când ceilalți au deficit și se îndatorează? E ca-n butada englezului Gary Lineker: „Fotbalul e un joc simplu, 22 de jucători aleargă după o minge timp de 90 de minute, iar la final câștigă Germania”.

Când banii erau de aur, și românii își fereau „cocoșeii” de 20 de franci francezi de Securitate, nu exista pic de pizmă, monedele nu trebuiau neapărat să circule ca să aibă valoare și se putea vorbi de niște drepturi de proprietate clare asupra banilor.

O dovedesc cele 210 monede de aur pe care Petru Dumitriu le-a cumpărat de la Ion Vinea şi l-au ajutat să trăiască când a emigrat în Occident, chit că cel de-al doilea a primit o aprigă bătaie la tălpi ca să declare unde-s „cocoșeii”. În cele din urmă, acela care şi-a împărţit cu Vinea amorul pentru scriitoarea de origine franceză Henriette Yvonne Stahl a ajuns să semneze în Franţa cu pseudonimul Pierre Travel. Şi a prins chiar şi înlocuirea francului francez cu monedele şi bancnotelor de euro în 2002, anul în care a murit la Metz.

×