x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Efectele perverse ale statului mininal

Efectele perverse ale statului mininal

de Liviu Voinea    |    15 Noi 2011   •   21:00

Luni am parcat masina in Dorobanti, in apropierea biroului, si seara am gasit-o cu un geam spart si cu o geanta cu acte furata din portbagaj (deci nu era la vedere). Este al treilea incident legat de siguranta personala care mi se intampla in ultimele saptamani. Refuz sa cred ca e vorba de servicii, asa cum unii mi-au sugerat, care isi intensifica operatiunile in preajma alegerilor – la urma urmei sunt o persoana publica, dar nu candidez pentru vreun post. Nici nu poti sa spui ca a furat cineva pentru ca ii era foame. De foame furi o paine, nu furi o geanta cu acte.

Este in schimb unul dintre efec­te­le perverse ale statului minimal, ca­rac­­terizat de masuri de austeritate pre­lungita, care, evident, ii afecteaza mai ales pe cei mai de la baza ierar­hi­ei. Adica nu sunt dati afara sefii care plimba hartii prin birouri, ci exact bugetarii care intra direct in con­tact cu cetatenii. In tot Sectorul 1 inteleg ca patruleaza doar cateva masini de politie (dintre care una in perimetrul locuintei Primului-Ministru). Putinii politisti ramasi sunt fie supraaglomerati, fie dezabuzati. Mijloacele tehnice sunt practic in­exis­­tente. In aceste conditii sigur ca in­fractorii, recidevisti sau latenti, isi fac de cap. De ce spargi o masina ziua in centru, intr-o zona plina de camere de supravghere private, plina de restaurante si de baruri? Raspunsul este simplu: pentru ca poti.

Pentru ca politia s-a autodizolvat, la fel ca si autoritatea publica in folosul cetateanului. Mai functio­nea­za in Romania doar autoritatea publica in defavoarea cetateanului. Fiscul e prezent si cand politia e absenta, birocratii din primarii si ministere rezista si cand se inchid spitalele. Infractorii de drept comun sunt prinsi doar cand se predau sau cand ii aresteaza alte tari. Victima e de vina si cand e calcata pe trecerea de pietoni. Daramite cand lasa niste acte in masina. In ce tara credeti ca traiti?
Nu suntem singurii in aceasta situatie. Anarhia de la Londra si din alte orase britanice din aceasta vara a venit tot pe fondul reducerilor severe de personal din politie, ca urmare a masurilor de austeritate. Teoria statului minimal poate fi frumoasa, dar practica sa efectiv ne omoara: cand se retrage din economie, statul se retrage si din apararea cetateanului, si din serviciile de sanatate publica, si din asigurarea pensiilor. Fiecare este pe cont propriu, dar paradoxal pentru asta plateste taxe mai mari (TVA crescuta, CAS crescut).

Joseph Stiglitz si Amartya Sen (doi economisti care au primit premiul Nobel) au publicat acum cativa ani un raport (in urma investigatiilor unei comisii infiintate de presedintele francez Nicholas Sarkozy, un presedinte de dreapta) intitulat "Masurarea gresita a vietilor noastre". Ei sustin, pe buna dreptate, ca produsul intern brut (PIB) nu este un indicator suficient nici pentru economie, nici pentru nivelul de trai. Siguranta publica, accesul la servicii de sanatate, protejarea mediului se numara printre aspectele esentiale ale calitatii vietii. Ce daca a crescut PIB-ul cu 4% in trimestrul III din acest an, in special pe seama variatiei stocurilor in industrie si a ploilor de la Dumnezeu care au favorizat productia agricola? Daca impartirea poverii fiscale nu e echitabila (si actuala politica fiscala este profund inechitabila), daca realocarea resurselor este arbitrara (si actuala politica bugetara este profund gresita), atunci cresterea PIB nu inseamna nimic: ea se face nu pentru oameni, ci pe spinarea lor.

Chiar cu venituri intamplator mai mari la buget, filozofia bugetara in care traim, aceea a statului minimal, va continua sa duca la scaderea calitatii vietii in Romania.

×