x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Efectul psihologic al facturilor

Efectul psihologic al facturilor

de Dan Constantin    |    02 Feb 2022   •   07:10
Efectul psihologic al facturilor

Subiectul facturilor prezentate ca imposibil de plătit, de la vlădică până la opincă, are și părțile mai puțin vizibile.

 

Până zilele trecute, victimele creșterii prețurilor la energie erau oamenii obișnuiți, cei care  trăiesc într-un apartament cu 2-3 camere. Pensionarii, care mănâncă pe sponci își taie pe jumătate pastilele de medicamente, ca să le ajungă până la următoarea vizită a poștașului, sunt cei mai loviți de ceea ce televiziunile numesc „apocalipsa prețurilor”. Văzând că „dă bine” să fii la fel de presat de prețul gazelor și al energiei electrice, în valul doi al nemulțumiților vedem persoane cu averi substanțiale și afaceri înfloritoare. Vedete din showbiz, personaje cu statut public „forjat” prin reality-show-uri vin cu facturile în mână să se plângă de povară. O văd pe madam Tatoiu, tocmai întoarsă dintr-o călătorie exotică, plină de revoltă din cauza isteriei kilowatice, alături de pensionara care și-a scos becurile de la lustră pentru a face economii. La fel, o blondă vaporoasă, crescătoare de animale mici și mijlocii, era în spume pentru că trebuie să plătească și datorii mai vechi la energie electrică, uitate prin noianul de litigii în care este angrenată. Intră în corul nemulțumiților teatrele, muzeele la care veniturile sunt drastic ciuntite de pandemie, iar cheltuielile suplimentare cu utilitățile le pun lacătul pe ușă. Nici lăcașurile sfinte nu scapă de acest tsunami, așteptând mai mult ajutor de la stat și enoriași decât de la Dumnezeu. Vedem așadar, o suferință cu adevărat colectivă. Și trăitorii din garsonierele confort 3, și cei care nu mai știu exact numărul de camere ale proprietății sunt în aceeași barcă; asistăm la o democratizare a crizei prețurilor la energie. Analizele Băncii Naționale a României arată că „responsabilă” cu 60 la sută  pentru inflația ce depășește acum 8 procente este această explozie a prețurilor la gaze  și energie electrică. De scumpirea la energie profită însă mai toată lumea care pune ceva pe taraba consumului. Legumele s-au scumpit astă-toamnă ca și când erau băgate în priză. Mai toți producătorii de produse alimentare se aliniază și bagă în prețuri cu mult mai mult decât influența energiei mai scumpe. Pe acest fond general se creează o psihoză a prețurilor mari și se acceptă orice creștere. Cu cât discutăm mai mult despre prețuri, cu atât ele vor fi mai mari! Atunci de ce să nu fie mai mari și chiriile, deși apartamentele sunt construite cu mulți ani înainte? Ș.a.m.d...

×