El Dorado al nostru

Pe harta internationala a investitiilor, Romania este tot mai des prezentata pe post de El Dorado al relocarii productiei. Multe companii de renume prefera sa-si mute la noi capacitatile de productie ori sa inceapa de la zero diverse afaceri. Avantajele - unele dintre ele prezentate, de altfel, si intr-un recent numar din Le Figaro, analiza aparuta cu ocazia vizitei premierului francez la Bucuresti - sunt evidente.

In primul rand, mana de lucru romaneasca este ieftina. E mult mai competitiv sa produci cu oameni platiti la nivelul de (maxim) cateva sute de euro pe luna decat sa te mentii intr-o piata din ce in ce mai concurentiala si globalizata cu oameni care salta de la casierie peste mie.

In al doilea rand, pregatirea profesionala a meseriasilor nostri este peste medie, atat in cazul industriilor poluante (care greu mai razbat in vest), cat si al celor hi-tech, fapt care da o nota suplimentara de atractivitate mediului de afaceri.

In al treilea - si nu neaparat ultimul - rand, actiunile guvernului de la Bucuresti sunt indreptate evident, uneori chiar fatis, catre atragerea cu orice pret a investitorilor straini de calibru. Recentul exemplu al colosului mondial al sticlei, Saint Gobain, caruia Electrica ii va trage, la noua fabrica de la Calarasi, curent pe speze proprii, ca efect al unei intelegeri cu Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) care include crearea unui numar de noi locuri de munca, spune totul in acest sens. Iar Saint Gobain nu este decat unul dintre cazurile in care s-au acordat importante facilitati ce fac din Romania o tara mai mult decat atragatoare.

Alti colosi vor fi, cu siguranta, ademeniti de amplele lucrari de infrastructura (autostrazile, atribuite prin licitatie sau nu, sunt un magnet oriunde in lumea larga) necesare integrarii in Uniunea Europeana (UE). Insasi integrarea in sine va genera intr-un timp relativ scurt locuri de munca, dat fiind ca, pe de o parte, e logic faptul ca orice concern prefera sa fie prezent intr-o piata noua un pic inaintea deschiderii ei oficiale, pentru a-si pregati terenul viitoarelor sale actiuni, respectiv, pe de alta parte, ca Uniunea baga bani grei in tarile care i se alatura.

Dincolo de seriozitatea sau nu de care vor da dovada cei care-si vor gasi o paine alba in relatia cu angajatorii lor, doua lucruri trebuie avute insa, in vedere, de guvern, indiferent de coloratura sa politica viitoare. Unu la mana: goana dupa investitori internationali de calibru nu trebuie sa-i urgiseasca pe cei autohtoni, multi dintre ei bine asezati financiar si demni de un tratament egal cu cel aplicat strainilor, care n-au nici o vina ca pe pasapoartele lor scrie Romania.

Doi la mana: mare grija la functionarimea mica de stat, care e-n stare sa strice la nivel micro tot ce se face bine la nivel macro. Fiindca ’geaba umbli tu sa-l convingi pe domnu’ CEO al nu-stiu-cui sa aloce niste zeci/sute de milioane pentru Romania daca, la sase luni de la taierea panglicii, casuna spagarii-controlori pe capul oamenilor lui.