Luni, pe la pranz, soaptele care circulau prin Bucurestii mizeriei inghetate s-au confirmat: cu o seara inainte, liderii PNL si PD se intalnisera in secret, incercati de vadite excitatii ilegaliste, pentru a ajunge daca nu la pace, atunci macar la armistitiu.
Dupa sedinta Biroului Permanent Central al PNL, Calin Popescu Tariceanu a strans in jurul sau cat mai multe microfoane si a dat gata o cuvantare inchinata prieteniei de nezdruncinat dintre PNL si PD.
Mai la vale de momentul cu intelegerea si amicitia, presedintele PNL a zis:
"Sunt convins ca aceia care isi fac iluzii ca Alianta D.A. se destrama sau ca relatiile intre PNL si PD s-ar putea deteriora se insala profund". Ca si Dirigintele sau de la Cotroceni, domnul premier are un defect: prefera formularilor cu nume si date exacte, formularile vagi, ambigue, asemenea unor barbati cu minijupa si sani de carton. Nu altfel se explica prezenta pronumelui demonstrativ aceia in locul unor nume si prenume concrete.
Pacat, mare pacat!
Pentru ca aceia de care face vorbire Calin Popescu Tariceanu ar fi, daca am tine cont de contextul formularii, cei care ar vrea ca Alianta sa se destrame. Altfel spus, cei care asteapta cu nerabdare ca sareta de guvernamant, avandu-l vizitiu pe Calin Popescu Tariceanu, sa se rupa in doua: o parte ducandu-se, pe o roata, in Hais, si cealalta, tot pe o roata, in Cea.
Cine ar putea fi "aceia"?
Liderii PSD?
Nu credem. Intre liderii PSD si Calin Popescu Tariceanu au circulat mesaje si s-au pus la cale intalniri. Liderii PSD l-au incredintat pe domnul premier ca fostul partid de guvernamant n-are nici un interes in ruperea Aliantei D.A. acum, in buza iernii si in plin proces de asezare a ierarhiilor in PSD. Asadar, Calin Popescu Tariceanu nu se putea referi la liderii PSD. Ar fi riscat ca acestia sa duca mana la tampla, auzindu-l, semn clasic pentru a sugera ca mintea unuia zburda pe campii.
Liderii UDMR si PC? Nici acestia n-au cum sa se bucure daca Alianta s-ar destrama. Asta ar insemna alegeri anticipate. Or, pentru UDMR si PC scrutinul inainte de termen e mai ceva ca un cosmar. Nu, domnul premier n-avea cum sa faca aluzie la partenerii de Coalitie.
Traian Basescu?
Presedintele are si el tot interesul ca Alianta sa supravietuiasca. Telul sau ascuns - cel de a face din PD principala formatiune a Dreptei, in stare sa alterneze la Guvernare cu PSD, ca reprezentant al Stangii - nu se poate realiza decat prin pastrarea Aliantei cat mai mult posibil.
Un PD de unul singur n-ar avea de unde sa ia capital politic, ramanand mai departe la Guvernare. Erodarea Puterii e suportata in intregime de catre PNL. Asta deoarece la fiecare decizie mai nepopulara a Guvernului, fie ca PD tace, fie ca liderul PD, adevaratul lider, care e Traian Basescu, intervine public si se delimiteaza de efectele deciziei.
Cine sunt aceia care asteapta ruperea Aliantei? Ne raspunde sondajul de opinie realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa in perioada 22 octombrie-4 noiembrie 2005 si dat publicitatii ieri. La intrebarea privind intentia de vot, se inregistreaza urmatoarele procente: Alianta - 32%, PD 11%, PNL 8%. Principalul partid de opozitie, PSD, inregistreaza 30%. Asta inseamna ca Alianta e despartita de doar doua procente de principalul adversar electoral. O cadere incredibila a principalei aflate la Putere intr-un timp atat de scurt, o premiera in istoria noastra postdecembrista.
Explicatia?
Alegatorii nu mai cred in viabilitatea Aliantei ca forta politica in sine.
Ei sunt, asadar, aceia la care se refera Calin Popescu Tariceanu ca ar vrea destramarea Aliantei si din punct de vedere formal.
Ca, din punct de vedere real, e de mult destramata!
Citește pe Antena3.ro