După ce deponenţii la băncile din Cipru, care se refugiaseră din calea furiei fiscale a politicienilor occidentali, au fost jefuiţi de statul insular la instigarea Comisiei Europene, a venit rândul Luxemburgului să renunţe la secretul bancar. Şi după ce marele ducat a decis să ofere Uniunii Europene informaţii privind conturile bancare ale companiilor multinaţionale, Elveţia a renunţat - la presiunile UE - la sistemul de taxe favorabil multinaţionalele. Cu alte cuvinte, multinaţionalele n-au fost prea tare deranjate când banca centrală a Elveţiei a impus un peg pentru a opri aprecierea francului, iar băncile comerciale helvete le-au “taxat” capitalurile cu dobândă-zero. Într-o anumită măsură era firesc să se întâmple astfel, din moment ce toată lumea a venit cu bani în }ara Cantoanelor şi bursa n-a mers în sus. Din păcate însă, companiile multinaţionale sunt vizibil afectate acum, după ce Elveţia dă satisfacţie birocraţilor de la Bruxelles şi renunţă la regimul fiscal preferenţial.
Totuşi, Elveţia nu e Cipru, se bucură de încredere orice ar face. Şi apoi unde să se ducă multinaţionalele cu banii? În Luxemburg?! Da, dar dacă grosul banilor nu pleacă, se vor împuţina. Iar dacă politicienii europeni au hotărât ca în loc să-şi schimbe ei comportamentul, mai bine să se desfiinţeze paradisurile fiscale, singura destinaţie logică pentru bani ar fi Statele Unite. E nevoie de ei acolo, pentru că economia dă semne de revenire şi se acordă din ce în ce mai mare atenţie pieţei, respectiv întreprinderilor mici şi mijlocii, adevăratul motor al economiei. Şi dacă ne gândim că banii din Elveţia ai multinaţionalelor cam din SUA provin, se vede că presupunerea are şanse mari de reuşită.
Încercând să verificăm cele spuse până acum se observă că dolarul deşi ar fi putut să aprecieze mai mult faţă de euro variază în intervalul 1,28 - 1,29. Iar dacă ne uităm cât de mult teren a pierdut moneda elveţiană în faţa celei europene, se poate trage concluzia că se cumpără euro contra franc. Altfel spus, cursul euro-dolar stagnează pentru că sunt mai mulţi cei care achiziţionează euro în schimbul francilor, decât aceia care cumpără dolari contra euro. Dacă însă va veni încă o confirmare că economia americană e pe drumul cel bun, nimic nu va opri capitalurile să fie schimbate în dolari. Adică, dacă după datele privind încrederea în consum difuzate de Universitatea din Michigan, vor veni informaţii pozitive legate de şomaj, capitalurile care au trecut din franci în euro se vor regrupa în dolari. Ba chiar vor fi unele, care n-au apucat să fie încă schimbate, ce se vor muta direct din franci în dolari.
Din nefericire, soarta Elveţiei pare pecetluită. După ce a reuşit să-şi păstreze neutralitatea şi principalele atuuri financiare în timpul celei mai importante conflagraţii mondiale a secolului trecut, acum e pe cale de a fi “ocupată”. Ocazie cu care merită amintit răspunsul dat de Radio Erevan la celebra întrebare: Este adevărat că se poate construi comunismul în Elveţia? Se poate, dar ar fi păcat!