Emoții ”învățate”

Noi venim pe lume frumoși, suntem – în starea noastră de bebeluși – ca niște îngeri. Până și cele mai lipsite de inimă ființe sclipesc de iubire, fie măcar și pentru o clipă, privind inocența, zâmbetul sau frumusețea unui copilaș. Ce se întâmplă, însă, de-a lungul timpului, cum se face că ne pierdem acest copilaș frumos din interior? Unde greșim, cum ajungem să simțim răutatea, gelozia, suferința, invidia, ura și multe alte ale trăiri negative, care ne întunecă sufletul și mintea frumoasă cum întunecă norii cerul senin? Cum învățăm noi să ne îndepărtăm de acea ființă inocentă, căci aș zice că asta facem; învățăm să suferim, nu ne naștem cu suferința. Învățăm să fim răi, nu ne naștem așa; învățăm să avem emoții negative. Nu ne naștem incompleți, nu venim pe lume programați să trăim aici ca-n Iad. Noi ne naștem cu anumite instincte, cu anumite atracții; culoarea ochilor noștri e programată în gene, forma corpului e tot acolo ascunsă, chiar și anumite boli sunt scrise în genele noastre. Ceea ce e scris deja în fiecare celulă din noi ne influențează, firește, dar nimic, absolut nimic nu ne poate lua cu adevărat acea frumusețe a ființei, de care nu mai suntem conștienți pe măsură ce învățăm ”lucruri” despre lume.

Sigur că mediul de viață devine un stimul pentru învățare. Un mediu afectuos, în care prevalează educația, comportamentul moral, valorile bune ale existenței pot stimula percepția pozitivă a copilului și-l pot ajuta să conștientizeze că există bine pe lume, că acest bine poate face parte din experiența vieții sale în anumite condiții. Dar, nu toții copiii care trăiesc într-un mediu fără lipsuri cresc la fel de frumoși, de conștienți, de încrezători în ei înșiși, cum nici orice copil abuzat sau a cărui existență se împiedică de un mediu frustrant nu devine asemeni celor din mediul său. Noi credem că există o șansă a unuia și o neșansă a altuia și asta nu poate fi total exclus dintre cauzele capabile să conducă un copil pe o cale sau pe alta, dar există ceva cu mult mai subtil, ceva ce ține de interiorul fiecăruia dintre noi, care poate schimba complet experiența vieții unui om. Acel ceva este percepția fiecăruia dintre noi, locul în care puterea noastră se manifestă și motivul care poate face diferența colosală între miliarde de privitori ai acestei lumi. În conștiență ni se ascunde aurul existenței și, poate, existența însăși are ca scop întoarcerea noastră la starea de frumusețe a copilului, pe care o părăsim doar din pricina inconștienței. Un om care se obișnuiește să perceapă partea bună a vieții focalizează mintea în mod corect și, chiar dacă lumea întreagă i-ar sta împotrivă lui, mintea sa ar fi capabilă să învingă împotrivirea și neputiința. Poate că cea mai mare eroare a noastră ( și am motive să cred că-i adevărat) începe în obișnuința de a percepe negativ, de a gândi la ce-i mai rău, de a reacționa cât se poate de distructiv la provocările ce ne apar în viață. Obiceiul devine program inconștient, iar programul ne condiționează gândirea, percepția, acțiunea și comportamentul. Asta ne face să fim conduși de inconștientul în care tot noi am introdus date greșite. Forțele pe seama cărora punem suferința s-ar putea să fie programe pe care le-am creat singuri. Șansa noastră stă în puterea pe care o avem prin conștiența greșelii și apoi în corectarea ei sistematică. Nu putem să ne așteptăm ca emoțiile negative să se schimbe fără ca noi să corectăm sursa care le-a produs, adică propria percepție și propriile acțiuni greșite. Corectarea oricărui comportament greșit înseamnă un pas către conștiență și un pas către înțelegerea faptului că frumusețea din noi nu ne-a părăsit niciodată, dar – cu siguranță – noi am încetat să conștientizăm că ea există.