Eprubetele Aliantei

In decembrie 1992, la investirea Guvernului PSD condus de Nicolae Vacaroiu, trimisii Opozitiei in Parlament s-au grabit sa profeteasca prabusirea regimului in scurt timp.
Argumentul lor forte: Guvernul PSD constituit dupa scrutinul recent era minoritar.
Luand cuvantul in final, premierul Nicolae Vacaroiu i-a avertizat pe profeti asupra zicalei romanesti despre cel care rade la urma. Nicolae Vacaroiu a ras pana la urma. Si a ras cel mai bine. Pana la scrutinul din 1996, Guvernul sau a supravietuit tuturor zguduirilor de patru ani: de la toanele partenerilor de Patrulater Rosu pana la grevele sindicale. Calin Popescu Tariceanu n-a invocat pana acum nici un moment zicala lui Nicolae Vacaroiu. Si cu toate acestea, ea se aplica si la actualul guvern de Coalitie. Ca si cel minoritar al PSD, de luni intregi toata lumea ii canta prohodul.

Iar el supravietuieste, ba, mai mult, axa de fond, Alianta PNL-PD, ocupa in sondajele electorale locul intai, cu un procentaj apropiat de 50%, in timp ce PSD, principalul partid de Opozitie, se situeaza pe locul al doilea la o distanta de peste 20 de procente. Unii considera ca sondajele falsifica realitatea. Dupa opinia noastra, actuala Putere nu beneficiaza de asa ceva. Alianta are, intr-adevar, acest procentaj electoral uimitor de bun pentru o formatiune dupa aproape doi ani de guvernare macinata de scandaluri interne. O posibila explicatie o da absenta unei alternative reale, credibile. Prin toate datele prestatiei sale, PSD nu se constituie intr-o asemenea alternativa. Isi spun cuvantul:
1) Certurile interne;
2) Absenta unei politici unitare, hotarate si pregnante ca partid de opozitie, realitate dominata de grija lui Mircea Geoana de a fi pe placul grupurilor de interese divergente din partid;
3) Absenta unui lider puternic, in stare sa treaca drept alternativa la Traian Basescu;
4) Mimarea Opozitiei de catre lideri prea pricopsiti, avand ca principala grija conservarea conturilor dobandite in anii guvernarii PSD, in timp ce liderii tineri sunt lipsiti de coloana vertebrala.

O alta explicatie - pe care o consideram drept principala - consta in noutatea Aliantei de guvernare in istoria postdecembrista. Toate regimurile din ultimii 17 ani au evidentiat, cel putin in plan public, o unitate fara cusur. Despre regimurile FSN-iste, PDSR-iste sau PSD-iste n-are rost sa mai vorbim. Desi sfasiate si ele de contradictii si conflicte interne, in afara - altfel spus, in spatiul public - au aratat o unitate de monolit. Chiar si regimul CDR, desi alcatuit dintr-o coalitie pestrita, cu un presedinte deasupra formatiunilor de la Guvernare, n-a dat publicitatii conflicte scandaloase. Actuala Putere face exceptie de la aceasta regula.

Spre deosebire de Ion Iliescu si Emil Constantinescu, Traian Basescu nu numai ca nu e solidar cu Guvernul, dar, mai mult, si-a asumat public ipostaza de critic al guvernarii. Gratie unei manevre de disociere intre PNL si PD, dar si erorilor comise de PNL, din intreaga Coalitie doar PNL e identificat cu guvernarea. In consecinta, criticile lansate de presedinte impotriva Guvernului trec in ochii electoratului drept critici doar impotriva PNL. Traian Basescu face politica de Opozitie de un fel aparte. Doar impotriva unuia dintre partidele aflate la guvernare. La randul sau, PD incearca din rasputeri sa se disocieze de multe dintre actualele acte ale Guvernului, mai ales de cele nepopulare, dar necesare pentru admiterea in UE, lansand initiative cu iz electoral in conflict cu politica de dreapta a guvernarii. Dat fiind ca Traian Basescu, incalcand Constitutia, nu se sfieste a se infatisa drept lider al PD, Partidul Democrat face figura de partid de Opozitie. Asa se explica nu numai cresterea PD in sondajele vizand Alianta, dar si ramanerea Aliantei la un procentaj uimitor de ridicat dupa un an si ceva de guvernare dezastruoasa. Voturile care se duceau pana acum la Opozitie sunt luate de un partid de la Putere, care a confiscat viclean ipostaza Opozitiei. Ceea ce se scurge din eprubeta electorala a PNL merge pentru a urca in epubreta PD. Intreg dispozitivul insa ramane la acelasi nivel.