Erorile logice ale comunismului

Comunismul este o doctrina pretins stiintifica, bazata in fapt pe mistica partidului unic.

Cu ani in urma, regretatul Radu G. Teposu imi propunea sa tin o rubrica la revista Cuvantul, sub titlul "O intrebare pe luna". Am facut-o cu placere si astfel am scris cateva eseuri, ulterior stranse in paginile unora din volumele mele mai recente. Iata ca acum, dupa publicarea in JN a editorialului meu "Viata de apoi a comunismului", am primit din partea unui cititor o incitanta scrisoare in care imi impartaseste pozitia sa privitoare la originile, sa le spunem epistemologice, ale naufragiului sistemelor comuniste (leninist, stalinist etc.). Cu alte cuvinte, fiascoul istoric global al comunismului nu este efectul unor "erori" individuale ori de grup, ci o consecinta logica a naturii imanent eronate a teoriei marxiste in chiar versiunea ei originara. Sunt de acord cu acest punct de vedere, ceea ce nu inseamna nicicum ca efectele catastrofale ale aplicarii proiectului marxist nu trebuie analizate cu maximum de rigoare.

Ma intreaba asadar interlocutorul meu, amintind si o faimoasa declaratie a domnului Ion Iliescu din decembrie 1989, despre "intinarea idealurilor nobile ale comunismului": (1) care sunt principiile false in ordine economica pe care se bazeaza marxismul si marxism-leninismul (ideologia comunista) si de ce sunt ele false? Si (2) care sunt atributele false in ordine sociala (si chiar morala) pe care se bazeaza ideologia comunista si de ce sunt ele false? Chestiunile sunt perfect legitime, iar raspunsurile nu pot fi foarte concise, daca nu vrem sa cadem in pacatul simplificarilor abuzive. Pe de alta parte, ele pot fi formulate limpede, promitand sa revin asupra unora din implicatiile acestor discutii in articole viitoare.

Am scris pe larg (a se vedea cartea mea "Mizeria utopiei", editie romana la Polirom) despre cauzele care au generat falimentul marxismului ca ideologie politica si economica. Combinatia de monism scientist (cultul progresului tehnologic, determinismul materialist) cu mesianism politic febril (ceea ce Karl Popper numea dimensiunea oraculara a acestei doctrine) nu putea sa duca decat spre un autoritarism tot mai intolerant (lucru stiut de Proudhon, Bakunin si Lassalle). Eroarea centrala a istorismului marxist vine din mostenirea hegeliana, respectiv din convingerea ca istoria are un scop, un sens, o directie. Revolutia comunista este vazuta in aceasta teleologie salvationista drept momentul eliberarii totale a umanitatii. Proletariatul, despre care Marx stia in fond destul de putin, era investit cu atribute demiurgice. Era clasa "aleasa" a istoriei. Aici se afla originea magnetismului exercitat de mitologia comunista, careia i-au cazut victima atatia intelectuali faimosi. Un Lukacs se identifica total cu cauza "partidului de tip nou", care la randul sau promitea sa faureasca, prin orice mijloace, "omul de tip nou". Exista similitudini intre eroarea lui Martin Heidegger, gata in 1933 sa glorifice "grandoarea istorica a national socialismului" si ingenuncherea atator intelectuali ai stangii radicale in numele "grandorii istorice a bolsevismului". Nu este nevoie sa insistam: ambele radicalisme, cel comunist si cel fascist, au mizat pe emotii, pasiuni, atasamente sentimentale, inclusiv pe dorinta individului de a apartine (nostalgia fraternitatii). Spre a relua teza lui FranIois Furet din "Trecutul unei iluzii: Eseu despre ideea comunista" (carte aparuta in romaneste la Humanitas), comunismul a fost o patologie a universalismului, fascismului, una a particularismului. Ambele au utilizat orice mijloace (teroare, indoctrinare, lagare de concentrare, genocid) pentru a construi comunitatea (sociala ori rasiala) presupus ideala.

Comunismul, mai precis spus marxism-leninismul, s-a nascut prin intalnirea dintre iacobinism, traditia terorista rusa si filosofia marxista. Absolutismul antropologic marxist consta in ipoteza ca poate fi revolutionata insasi conditia umana. Substratul acestei viziuni este de fapt convingerea ca natura umana este plastica, poate fi deci remodelata in functie de diversele proiecte de inginerie sociala (merita mentionata cartea lui James C. Scott, Seeing Like a State - A vedea ca un stat). Drumul de la Marx la Lenin nu a fost unul neted, insa filiatiunile sunt reale si nu pot fi negate. Marx a pretins ca a descoperit secretul productiei capitaliste si a profetizat crahul final al acesteia. A opus abominabilei piete libere mitul asociatiilor autoorganizate si al economiei planificate. Pentru el, prin plan se dobandea, in fine, controlul uman asupra fortelor altminteri stihinice ale economiei. Eroare de enorme proportii, tradusa apoi, in diversele regimuri comuniste, in cultul planurilor cincinale, sesenale, ori, ca in cazul lui Hrusciov, la Congresul XXI al PCUS din 1959, septenal.

Problema erorilor sociologice si a absentei unei etici in doctrina marxista o voi atinge insa intr-un alt articol. Pe scurt, anularea distinctiilor morale traditionale a dus la inexistenta unei etici in marxism - Lenin a profitat cinic de aceasta absenta, iar Stalin a utilizat-o in chip absolut demonic.