Esecul privatizarii CEC, un castig pentru Romania

Amanarea privatizarii CEC reprezinta un castig pentru statul roman. Casa de Economii si Consemnatiuni ocupa o pozitie importanta in sistemul bancar romanesc, detine aproximativ 7% din piata interna si o retea extinsa la nivelul intregii tari. Mai mult decat atat, CEC reprezinta o oportunitate pentru dezvoltarea unui segment al sistemului bancar ignorat in prezent. Daca astazi, agricultura si mediul rural constituie tinte neatractive pentru institutiile bancare, CEC poate sa isi orienteze activitatea catre dezvoltarea satului romanesc si sprijinirea intreprinzatorilor care investesc in zona rurala.

Finalizarea procesului de privatizare prin vanzarea unui pachet de aproape 70% din actiunile bancii catre un investitor strategic nu reprezenta solutia optima pentru Romania de astazi. Am sustinut inca de anul trecut ca statul roman are posibilitatea de a restructura CEC si de a-i eficientiza activitatea. Cea mai buna solutie pentru CEC este infuzia de capital din partea statului roman si un parteneriat, intr-un procent de 20%-25%, cu institutii financiar-bancare capabile sa contribuie semnificativ la imbunatatirea performantelor si a credibilitatii bancii. Capitalizarea CEC ar crea premisele ca ultima banca romaneasca sa ramana in continuare in proprietatea statului, dar cu performante comparabile cu cele ale oricarei alte banci de pe piata autohtona.

Pe de alta parte insa, amanarea privatizarii CEC reprezinta un esec pentru Guvernul condus de premierul Tariceanu. Vanzarea ultimei banci aflate in portofoliul statului a constituit unul dintre obiectivele majore ale actualei guvernari. Oficialii de la Palatul Victoria s-au incapatanat sa continue privatizarea CEC chiar si atunci cand devenise evident ca aceasta nu mai reprezinta o solutie pentru viitorul bancii.

In cele din urma, la sfarsitul anului 2006, comisia de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni a respins oferta depusa de NBG, considerand ca pretul inaintat de acesta pentru pachetul de 69,9% din actiunile bancii este nesatisfacator. Dupa ce OTP, a doua institutie bancara calificata in finala privatizarii CEC, nu a depus o oferta imbunatatita, ministrul Vladescu a anuntat ca privatizarea CEC nu va fi reluata mai devreme de doi ani, perioada in care banca va fi restructurata.

Procesul de restructurare trebuie demarat cat mai curand, iar infuzia de capital realizata de Guvern trebuie sa se transforme in produse noi si competitive. Nu trebuie repetat experimentul Eximbank, capitalizat la finele lui 2005 cu aproape 200 de milioane de euro, bani care se gasesc si astazi la BNR, in loc sa fie folositi pentru lansarea de noi instrumente bancare. Managementul defectuos de la Eximbank a ratat o buna sansa pentru restructurarea acestei institutii bancare. Daca in 2007 Casa de Economii si Consemnatiuni nu se transforma radical, atunci esecul privatizarii CEC va deveni un esec al statului roman, cu repercusiuni grave pe termen mediu si lung.

Statul roman trebuie sa transforme CEC intr-un partener credibil pentru romanii care traiesc si isi desfasoara activitatea in mediul rural. CEC poate sa isi asigure un loc distinct pe piata bancara din Romania si sa contribuie din aceasta pozitie la dezvoltarea satului romanesc si la eficientizarea segmentului agricol.